Aeroclubul Craiova organizează, începând cu data de 22 octombrie, salturi în tandem cu parașuta. Iubitorii de adrenalină vor avea șansa să experimenteze un sentiment unic, însă nu singuri, ci împreună cu un alt curajos sau o altă curajoasă.
„Cei care doresc să se înscrie nu au nevoie de niciun echipament. Vom organiza aceste salturi până atunci când vremea va permite. Eventual, îi vom pofti pe doritori să vină înainte, pentru a face o programare, pentru că nu putem urca decât două tandemuri într-un avion”
a explicat comandantul Aeroclubului Craiova, Cristian Smarandache.
Un salt, cu tot ceea ce înseamnă el, inclusiv cu filmare, costă 200 de euro. Doritorii se pot programa pentru aceste salturi în tandem la numărul de telefon 0723.122.223.
Adauga comentariu