O familie frumoasă care trăiește prin muzică. Distinși, extrem de pozitivi, frumoși, înzestrați cu foarte mult talent și multă bunătate sufletească, Dan și Dana Delia Bozgan cuceresc și impresionează. Pentru ei publicul, muzica și mai ales copilul lor, Irene, raza de soare apărută în momentul când erau la pământ, sunt tot ce au mai sfânt în această lume. Sunt angajați la Opera Română Craiova însă au avut șansa să cânte pe scene renumite împreună cu soliști de marcă.
Muzica este o tradiție în familia Bozgan. Atât Dan, cât și Dana au crescut în familii în care notele muzicale au fost primul abecedar pus în mână copiilor. Străbunicul și bunicul lui Dan au cântat în cadrul Fanfarei Regale Calafat, până în momentul în care aceasta a fost desființată, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Vioara i-a fost pusă în mâini de bunic. Avea doar trei ani când a început studierea acestui instrument.
Aveam o casă mare, cu opt camere, iar în fiecare dintre ele, un membru al familiei mele studia muzică. Bunicul a fost cel care și-a pus amprenta pe viitorul meu. Mi-amintesc că am primit în dar o tricicletă. Bucuria a fost mare. Ca a oricărui copil când primește ceva ce-și dorește. A știut însă cum să mă determine să îmbin jocul cu munca, să învăț că orice faptă bună are o răsplată și că în viață trebuie să oferi, pentru ca la rândul tău să primești. Era o lecție pe care am înțeles-o mult mai târziu… Fiecare tură cu tricicleta presupunea mai întâi o plimbare cu vioara în mână. 15 minute plimbam vioara, 15 minute primeam tricicleta. Apoi, mi-am dorit, ca orice copil, să ies cu tricicleta pe stradă. Cu acceași condiție, să plimb mai întâi vioara, în văzul tuturor…”
a povestit Dan Bozgan.
La patru ani învățase notele, știa să cânte respectând notele muzicale. Când Dan a împlinit șase ani, părinții lui au descoperit că fiul lor știa să cânte. Zilnic repeta cu mentorul său, bunicul.
A absolvit cursurile Liceului de Artă „Marin Sorescu“ din Craiova – secția vioară și este licențiat al Universității de Arte „George Enescu“ din Iași, la clasa prof. Anton Diaconu – membru al cvartetului „Voces“. A participat la Masterclasses susținute de violoniștii Eugen Sârbu și Florin Croitoru și a colaborat cu personalități ale lumii muzicale internaționale, precum dirijorii Daniel Oren, Danielle Abbado, Salvatore Accardo, Vadim Münster, Francesco Ivan Ciampa, Nicolas Jounis și artiștii lirici Katia Ricciarelli, Renato Bruson, Mirella Freni, José Carreras.
“Iubirea învinge”
Și-a urmat pasiunea, și-a ascultat însă și inima. Iubirea i-a dat putere să lupte, să învingă orice obstacol, să se ridice și să continue cu aceeași dorință de a transmite publicului, spectatorilor emoție.
După facultate, m-am întors la Craiova, la Filarmonică, apoi am plecat la Vâlcea ca profesor la Liceul de muzică. Este orașul în care mi-am cunoscut iubirea vieții. Dana fost eleva mea, fapt asumat pentru care am luptat și am convins pe toți că în dragoste nu este loc de prejudecăți. Că iubirea învinge. Nu vreau să pară un șablon. Asta simt. În cazul nostru a învins, iar asta este una din cele mai mari mulțumiri”
a adăugat Dan.
Povestea Danei este extrem de asemănătoare cu a soțului ei. Tatăl ei cânta la violoncel. La patru ani a învățat să cânte și ea. Și ironia sortii, tot la vioară. A urmat liceul de muzică, apoi Conservatorul. Cu Dan alături, acesta fiindu-i profesor. El este cel care a ambiționat-o, a determiant-o permanent să se perfecționeze. Iar ea, i-a oferit echilibrul de care el avea nevoie, zâmbetul, frumusețea, seninătatea ei. Și ochii ei mari și albaștrii. Diferența de 11 ani dintre ei a fost un bun atuu, i-a completat reciproc.
“Irene ne-a adus pacea de care aveam nevoie”
Au cochetat foarte mult cu ideea de a rămâne în altă țară înainte să apară Irene. Au trait o scurtă perioadă de timp în Franța. Au trecut peste foarte multe momente grele, clipe de cumpănă. Au pierdut ființe dragi, au pierdut o parte din sufletul și inima lor… Și-au respectat însă publicul chiar și atunci când sufletul lor era spart în o mie de bucăți. Au cântat în zile în care și-au pierdut oameni dragi. De două ori…
“La invitația unui muzician am susținut o serie de recitaluri la Nantes. Acesta mi-a propus să merg în audiență la viceprimarul orașului care ținea în acea perioadă locul primarului. Surpinzător pentru mine, am fost primit imediat. Am rămas și mai uimit când am văzut că citise foarte mult despre mine, fusese la primul recital al meu. Mi-a spus atunci că dacă ar veni jumătate din români cu CV-ul meu, Franța ar depăși Germania. M-a întrebat ce doresc, cu ce mă poate ajuta.. Am primit un post de profesor la un liceu în care se făcea muzică complementar. Mi-a arajat să dau o audiție la Filarmonica din Nantes, m-a rugat să fac dosar pentru locuință socială. Mi-a facilitat să o aduc și pe Dana cu bursă. Când a ajuns soția, primisem deja apartament cu trei camere în centrul orașului. Ne-am întors apoi în România pentru că în viață mea s-au întâmplat multe tragedii. Aveam fratele pe moarte, cu doi înainte ne pierdusem copilul… După, mama a făcut infarct. Apoi, an de an am pierdut câte un om drag. Irene s-a născut în România, este cea care ne-a adus pacea de care aveam nevoie. Dana i-a visat în una din nopți numele, scris pe o coală: Irene Isabel. Și am ales Irene. Înseamnă PACE, este zeița păcii. Ea ne-a adus liniștea, echilibrul, puterea să mai zâmbim”
a completat Dan.
Mulți le-au marcat existența, de la cei dragi din familie, la personalități marcante ale muzicii internaționale. Pe Dan l-au marcat personalitatea și talentul lui Tudor Gheorghe și Gheorghe Zamfir. Ei i-au arătat România altfel. El este șef secție și concert maestro. Ea stă cu el la pupitru, este al doilea concert maestru.
Frumusețea vine din interior, românii sunt generoși, mărturisesc soții Bozgan. Apreciază oamenii care ajută semenii aflați în suferință. Nu pot trece nepăsători. Pentru ei toți oamenii sunt egali, indiferent de funcții, statut social. În timpul liber le place să înoate, să facă echitație, să citească, în special cărți istorice. Dana este pasionată de bijuterii, pe care le crează folosind pietre Swarovski. Fiecare inel, colier, pereche de cercei sunt unicat, au propria poveste.
„Premiile pe care le-am câștigat au fost un imbold pentru noi, o recunoaștere a muncii. Cel mai frumos premiu primit este familia mea. Vreau din tot sufletul ca oamenii să înțeleagă că omenia este vitală nu numai de sărbători! În timp ce noi aruncăm mâncare, sunt oameni care mor de foame… Și e trist”,
au mai spus soții Bozgan.
În acest sfârșit de an, își doresc doar liniște, sănătate, inspirație pentru a scrie o lucrare muzicală pe care să o dedice celor dragi pierduți. Sărbătorile le aduc, însă, și tristețe în suflet:
„Deși e dureroasă, e însă lumină multă, lumină care vine de sus!”
.
Adauga comentariu