SMART Craiova

Dublu interviu – Alexandru Boureanu și Vlad Drăgulescu, despre Centenar, Festivalul „Shakespeare” și „bucătăria” proaspătă a Teatrului Național „Marin Sorescu”

Cozi la intrarea în teatru, premiere sold out, teatrul care coboară printre oameni, pentru oameni, pentru a-i chema în vizită. Este ceea ce se întâmplă de ceva vreme la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, care și-a schimbat complet abordarea față de public. O abordare proaspătă, nouă, deschisă și orientată către cunoașterea cât mai amănunțită a oamenilor și a ceea ce își doresc ei să vadă. Un interviu relaxat, prietenesc, cu managerul Alexandru Boureanu și directorul artistic Vlad Drăgulescu, despre „bucătăria” instituției de cultură din Bănie și ce se mai gătește prin ea.

SMART Craiova: Aș vrea să vorbim, pentru început, despre Centenar, și să vă întreb ce pregătiți publicului pentru această ocazie.

Vlad Drăgulescu: Avem trei proiecte, două dintre ele fiind unite într-unul singur. Proiectul de Centenar care îl privește pe domnul Emil Boroghină, care este făcut în coproducție cu Teatrul Nottara din București, care e făcut din două spectacole. Unul se numește „Treptele Unirii”, iar celălalt se numește „Sunt suflet în sufletul neamului meu. Limba română este patria mea”. Primul, care are scenariul semnat de Emil Boroghină și regia de Alexandru Mâzgăreanu, a avut deja premiera, iar al doilea urmează să aibă premiera pe 24 ianuarie, la ora 15:00, având scenariul semnat tot de Emil Boroghină și jucat de dumnealui, în regia Alinei Rece. La acest spectacol, partener este Muzeul Național al Literaturii Române, dar și Ministerul Culturii, prin programul de Centenar. Celălalt proiect este unul în parteneriat cu Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani, în care vom face un spectacol de stradă, de data asta.

Alexandru Boureanu: Se numește „100 pentru România”. Este un spectacol-document în aer liber, itinerant, cu artiști, militari – dar asta vom discuta exact în momentul în care vom primi sigur finanțarea, cu cei de la Liceul Militar din Craiova -, pe baza unor discursuri istorice ale personalităților din 1918, adică un re-enactment. Consultantul artistic este academicianul și istoricul Ioan-Aurel Pop, cu un scenariu făcut de Carmen Stanciu, prorectorul de la UNATC. În principiu, acest spectacol ar trebui făcut după data de 15 aprilie, atunci când se încălzește afară, în funcție de finanțare. Cea mai complicată parte de acolo, de fapt, este partea de execuție a costumelor, pentru că ele trebuie să fie costume-document, așa cum arătau în epoca respectivă, cu Regele Ferdinand, Regina Maria și toată partea istorică de acolo. Dar, vom vedea dacă primim finanțare.

V.D.: Spectacolul se va face, însă depinde de scara la care se va face.

Noutatea Festivalului „Shakespeare” – o latură de stradă, care să activeze orașul

S.C.: Ne despart câteva luni de Festivalul „Shakespeare”. Ce ne pregătiți pentru anul acesta?

V.D.: Festivalul va avea loc între 23 aprilie și 6 mai și sunt trei nume mari care vor veni: Krzysztof Warlikowski, care vine cu „Povești africane”, Declan Donnellan (Moscova), care vine cu „Măsură pentru măsură” și Robert Lepage, cu un spectacol care nu este Shakespeare, dar în fiecare ediție a festivalului a existat un spectacol în secțiunea „off”. De data aceasta, este „Ace și opiu”. Spectacolele vin din Canada, Rusia, Polonia. Pe lângă acestea, mai sunt și alte nume. Vin cam de pe toate continentele: America de Sud, Australia, Africa, dar nu sunt nume atât de mari. Mai avem un proiect cu vreo nouă școli de teatru; practic, începem o legătură pe care sper ca teatrul să o țină după aceea și să ne facem o rețea, cu facultățile de teatru din orașele cu care Craiova are o conexiune directă: Madrid, Tel Aviv, Roma, Londra, Paris, Koln. Bineînțeles, se adaugă Chișinău și București și, normal, Facultatea de Teatru din Craiova. Pe partea aceasta, ei vor veni cu niște spectacole de aer liber. Vor face tot felul de happening-uri pe toată perioada festivalului. Tema pe care le-am dat-o lor se numește „Shakespeare Around the Corner”. Practic, ei o să intre pe Google Maps, să vadă cum arată orașul nostru – pentru că acum te poți plimba virtual în orice oraș cartografiat de Google – și o să vedem ce o să facă. Nu știm nici noi, le-am dat doar tema și le-am spus doar că o să se desfășoare în aer liber. Asta este noutatea cu care vine festivalul în acest an. Din ce în ce mai mult, festivalul va avea, foarte prezentă, o latură de stradă, care va activa foarte tare orașul. Ne interesează asta, pentru că, în sălile noastre, nu intră decât 600 de oameni o dată. Pe când, pe stradă, pot să aibă acces cât mai mulți oameni.

„Noi suntem vecinul care a gătit ceva bun și care ar vrea să te servească cu ceea ce a gătit el”

S.C.: Aici voiam să ajung și eu. De când sunteți în echipa asta, teatrul a început să fie din ce în ce mai vizibil, ceea ce nu poate decât să bucure lumea. Am văzut cozi la intrare, am văzut că vă plimbați peste tot și le vorbiți oamenilor despre teatru. De ce ați făcut asta?

V.D.: Noi am făcut-o ca pe un gest de normalitate. Teatrul este al orașului, al țării, al oamenilor și este foarte normal ca noi, cei care avem un produs, să fim primii care ne ducem către oameni și să le povestim despre ce este vorba. Probabil, în România există obișnuința aceasta că, dacă ești o instituție, oamenii trebuie să se intereseze de tine. Or, noi nu credem că în 2018 lucrurile mai merg în felul ăsta, ci noi suntem responsabili, dacă avem un produs, să nu ne așteptăm ca oamenii să fie interesați automat de el. Noi trebuie să mergem să îl promovăm, să vorbim despre el și să chemăm oamenii. E ca și când ai sta la tine acasă, ai găti ceva, și ai aștepta să îți intre vecinii în casă. Sigur că miroase, dar dacă nu te duci să îi inviți, să mâncați întâi o prăjitură împreună și așa mai departe… Cam asta este relația pe care o avem noi. Noi suntem vecinul care a gătit ceva bun și care ar vrea să te servească cu ceea ce a gătit el, pentru că a gătit pentru tine. Mai mult decât atât, a gătit-o din banii tăi. Asta este foarte important și mergem foarte mult pe ideea de a deschide ușile cât mai mult, prin toate proiectele pe care le facem, dar și din punct de vedere al repertoriului abordat. Deja avem o scară destul de largă la care acționăm. O să avem un spectacol pentru clasele V-VIII, care iese în premieră, pentru adolescenți, pentru vârstnici, deci cam pentru toate vârstele avem o ofertă. Am acoperit și un segment care era ușor lipsă, acela de 25-40 de ani, cu cel puțin două dintre premierele pe care le-am avut până acum, de când lucrăm împreună. Vrem să activăm foarte mult și foaierul, astfel încât lumea să vină și să petreacă timpul, chiar dacă nu intră la spectacol.

S.C.: Adică partea unde înainte se țineau târgurile de îmbrăcăminte și așa mai departe.

V.D.: E foarte important de spus că teatrul, anul trecut, chiar dacă nu a avut târguri, prin tot ce am făcut noi, prin felul în care ne-am zbătut și am ieșit în oraș, a reușit să își depășească veniturile pe care trebuia să le facem, fără târg. Acesta era și unul dintre motivele pentru care se făcea târgul, pentru ca teatrul să reușească să-și facă încasările de care avea nevoie. Fără ele, nu-și putea face producțiile. Iată că am fost norocoși și, anul trecut, am reușit să depășim veniturile fără să mai facem acest târg, ci strict din activitățile teatrale. Am avut foarte multe săli pline, însă asta ne dă și mai multă responsabilitate pe umeri. Ce am făcut anul trecut s-ar putea să nu mai meargă anul acesta și trebuie să schimbăm tot timpul abordarea; să vedem felul în care putem conecta orașul la ceea ce facem noi, să facem oamenii să vină în continuare în sălile noastre.

„Este o schimbare firească de generații”

S.C.: Am văzut anul trecut, și vedem în continuare, că ies piesele pe bandă, ca pâinea caldă. Câte piese noi aveți în momentul de față, pe lângă cele care erau înainte?

A.B.: Nu știu. În general, repertoriul are în jur de 20 de spectacole, dar efectiv, în acest moment, nu știu, pentru că el crește în fiecare lună cu câte un spectacol-două care intră în repertoriu. Spre exemplu, luna aceasta ne intră trei spectacole în repertoriu. E vorba despre recitalul de Centenar al domnului Boroghină, „Sunt suflet din sufletul neamului meu. Limba română este patria mea”, este „Salvatorii melcilor”, care are premieră acum, în acest week-end, și „Năpasta” care reintră în program.

S.C.: „Năpasta” este cea mai veche producție a Teatrului Național.

A.B.: Da, cu o altă distribuție, cu tineri.

S.C.: Asta voiam să vă întreb, pe amândoi: față de ce s-a făcut pe vremuri, ați scos foarte mult în față tinerii actori și le-ați dat o șansă.

A.B.: Nu cred că este vorba despre o șansă. Aici este vorba despre un curs firesc al timpului. Pentru că acei actori care au ținut gloria teatrului în ultimii 20 de ani au ieșit la pensie. Este o schimbare firească de generații.

V.D.: Ne-am nimerit.

A.B.: S-a întâmplat o schimbare de generație în acest moment. Totuși, domnul Emil Boroghină face 79 de ani anul acesta, domnul Ilie Gheorghe nu mai poate juca pentru că a avut acea problemă de sănătate, dar și dânsul are 77 de ani. Valer Dellakeza, la fel. S-a făcut o schimbare firească de generații. După care, s-a mai întâmplat ceva. În momentul în care chemi regizori la lucru, deja este o schimbare a regizorilor care solicită mai mult tinerii, pentru că este un trend către performing, în care actorul trebuie să fie dispus să cânte, să danseze, să facă orice. Și e normal că generația tânără este mai disponibilă în acest moment. Noi ne dorim de fiecare dată să aducem un actor în vârstă în prim-plan, dar cum îl aduci? Nu poți să îi impui unui regizor distribuția. Până la urmă, nu cred că este un merit al nostru, ci este un curs firesc al vieții.

S.C.: Cum vi se pare noua generație de actori? Sunt mulți, puțini, mai pasionați, mai puțin pasionați, vor, nu vor să facă lucruri?

A.B.: Nu sunt nici mulți, nici puțini. Cel puțin pentru noi, e important să avem o școală pe lângă teatru, să ni-i creștem aici. Este important că majoritatea regizorilor care fac spectacole mai ample, cu distribuții mai mari, ne solicită colaboratori și, decât să iei colaboratori nepregătiți, noi îi avem aici. Spre exemplu, luna viitoare mai avem un proiect, pentru că profesorii de română, în general, ne solicită să acoperim acel segment de clasele V-VIII, pentru care nu prea există spectacole, spectacole din curricula lor. Și, atunci, am întrebat care sunt textele pe care ei ar vrea să le vadă. Eu mi-aș dori, personal, să avem din fiecare an câte un text. Acum, vom face „Două loturi”, care va avea premiera în februarie. Sunt cinci actori din teatru și restul sunt studenți la master sau la actorie implicați în acest proiect. Este mai mult decât un spectacol-lecție, este un spectacol scenic pe acest text, mai greu de citit pentru ei. Și, atunci, am zis că mai bine să îl citească actorul, după aceea, elevii se pot întâlni cu actorii și pot discuta despre Caragiale, vor vedea mai bine. Iar personajul va fi destul de bine fidelizat pe partea de costum din epoca respectivă, de tradițiile începutului de secol pe care le descrie Caragiale. Este mai mult un spectacol-document decât un spectacol artistic, mai mult un spectacol educativ.

„La un moment dat, o să și gătim pentru public”

S.C.: Am văzut o campanie de promovare a teatrului destul de interesantă: la cină cu unul dintre actorii Teatrului Național „Marin Sorescu”. Cum v-a venit ideea asta?

V.D.: Tot în ideea de a ne apropia de oameni și de a coborî de pe scenă. Tot timpul, spectatorul vine și se raportează la actor, pentru că îl vede pe o rampă și important este să fie la același nivel, să aibă posibilitatea de a sta de vorbă față în față. De aceea se și numește proiectul „Față în față”: ei să povestească, foarte firesc, ca doi prieteni care ies la masă și să afle lucruri unul despre altul. Cred că este important ca publicul să afle lucruri despre noi și la fel de important ca noi să aflăm ceva despre public. De obicei, cei care participă la concursurile de acest gen sunt foarte interesați să cunoască actorul respectiv. Practic, îi vedem pe acești oameni ca niște reprezentanți ai publicului nostru, despre care avem posibilitatea să aflăm de ce vin ei la teatru, de ce le place de noi ca actori, ce anume le place la producțiile noastre. Astfel, câștigă și ei și câștigăm și noi. Cred că cel mai important este, până la urmă, apropierea de publicul nostru. Acesta este doar unul dintre proiectele pe care le avem pentru publicul nostru. Întâlnirile vor avea loc o dată la două săptămâni. Prima este Iulia Colan, cred că a doua va fi Raluca Păun, după aceea Claudiu Bleonț… Să vedem exact cum va fi, în funcție de disponibilitatea actorilor. Cina este oferită de Ramada și cam atât este despre acest proiect. Îl așteptăm și noi. Pe spatele biletului îți scrii numele, e-mailul și numărul de telefon și îl bagi în urnă. Așa te înscrii. Noi, pe 22 ianuarie, facem extragerea live pe Facebook-ul teatrului. La un moment dat, o să și gătim pentru public. Nu pot da foarte multe detalii acum, dar anul acesta se întâmplă.

S.C.: O ultimă întrebare pentru amândoi: care este piesa preferată de la Teatrul Național „Marin Sorescu”?

V.D.: Cred că a mea este „Dacă am gândi cu voce tare”.

A.B.: Și a mea este „Elefantul din cameră”.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?