SMART Craiova

„Aș fi vrut să îl întreb pe Regele Mihai dacă își amintește de bunicul meu”

Radio Europa FM, 6 decembrie 2017, ora prânzului. „România în Direct”. Prima voce din emisiunea dedicată Regelui Mihai este a unui craiovean. „Sunt Felix Bonciog, sunt din Craiova, și vreau să vă spun o poveste legată de bunicul meu”. După puțin timp, povestea se încheie, iar telefonul se închide. Altcineva intră în direct.

Am redescoperit, însă, povestea, mai pe larg, într-o cizmărie din Craiova, unde lucrează nepotul celui care i-a pus volanul în mână Regelui Mihai, monarhul pierdut al României. O poveste frumoasă, despre respect, idealuri și valori, dar totodată tristă, pentru că ni le îngropăm pe zi ce trece mai mult. Și, nu știu cum, dar parcă o facem intenționat.

Nicolae Bonciog s-a născut în primii ani din 1900, în zona Craiovei, iar nepotul lui, Felix Bonciog, este cel care îi spune, astăzi, povestea. Bunicul său era printre puținii șoferi din zonă, dacă nu din țară, la vremea la care a condus mașini la care alții doar visau. Și să le aibă, și să le conducă. Și, poate, chiar să le vadă.

„Bunicul a stat aici, în Craiova, chiar în casa asta. S-a născut pe aici, pe aproape, pentru că parte din rudele noastre erau de la Breasta, destul de aproape de Craiova. Pe atunci, fiind boieri, că așa erau vremurile, erau pe moșia celui care a fost ministru, Constantin Argetoianu. Bunicul meu a fost și șoferul său. Îndeletnicirea de șofer pe atunci era rară. Bunicul meu îmi povestea că pleca la Breasta cu mașina și nu întâlnea o altă mașină pe drum. Erau căruțe și altele, dar mașini nu”

își amintește Felix Bonciog.

„Știu cert că l-a ținut pe Regele Mihai în brațe și l-a învățat să conducă”

Bunicul său, la acea vreme un tânăr trecut prin nebunia războiului, a ajuns la Curtea Regală în serviciul militar. Rănit pe front în Primul Război Mondial, a fost detașat la Peleș ca șofer, unde a cunoscut ceea ce avea să povestească mai departe fiului său și, apoi, nepotului său. Ceea ce acum vă transmitem și noi.

„Sunt povești de pe acolo, nu foarte multe. Ce știu cert este că el l-a ținut pe Regele Mihai în brațe și l-a învățat să conducă. Altă poveste interesantă: ei, supușii, stăteau undeva la Pelișor, dacă nu mă înșel. Acolo erau ei cazați. Regina (Maria – n.r.) a trecut odată pe acolo și făcuseră berbecuț la proțap. Și nu s-a sfiit, la invitația lor, să vină cu ei la masă, să mănânce. Nici măcar nu și-a dat mănușile jos și a luat și a gustat”

mai povestește nepotul șoferului de la Curtea Regală.

Pe masa pe care ne rezemăm mâinile sunt patru fotografii cu bunicul Nicolae. Două dintre ele în automobile, una într-o trăsură, iar alta pe câmpul de la Breasta. Amintiri ce vor dăinui pe vecie, roase de timp, dar întregi în suflet. Pe verso, se citesc și anii. 1932, 1938…

Felix Bonciog își amintește de bunicul său ca fiind un om foarte blând, cu o vorbă caldă, calmă. Socotit, ce-i drept, un șofer, pentru că asta făcea. Dar un alt fel de șofer, cum numai pe vremuri se găseau. Erau, ce-i drept, și alte vremuri.

„Acum, șofer poate să fie oricine, oricând. Pe atunci, probabil având contactul acesta cu lumea bună – fiind la Curtea Regală o perioadă, fiind șoferul lui Argetoianu -, normal că te învârți undeva într-un mediu bun, sănătos. În momentul în care s-a făcut naționalizarea, când au venit comuniștii la putere, el avea o mașină Ford cu motor V8, cu 8-10 pistoane. O mașină puternică, arai câmpul cu ea dacă era cazul. Bunicul meu a fost un om chibzuit și strângător, chiar dacă era în serviciul lui Argetoianu. Ne povestea că strânsese atât de mulți bani încât putea să cumpere toată strada. Dar el îi ținea acolo. A venit naționalizarea… S-a ales praful. Inclusiv mașina pe care o avea, o capodoperă pe atunci, i-au confiscat-o, pur și simplu. Mare parte din banii pe care îi avea s-au dus și a trecut în latura asta a proletariatului. Era șofer, la un moment dat, la IGO (Întreprinderea de Gospodărire Orășenească – n.r.), într-un timp a lucrat pe undeva pe la Gaze. De la IGO, din câte îmi aduc eu aminte, a ieșit la pensie”

mai povestește Felix.

„Foarte mult am pierdut noi prin comunism”

Nepotul lui Nicolae Bonciog este cizmar, îndeletnicire pe care a căpătat-o, într-un fel, de la celălalt bunic al său, tatăl mamei. De 18 ani face această meserie – o meserie liberală, spune el -, și încearcă să țină vii și să ducă mai departe niște standarde învățate din familie. Nu a prins în mod direct monarhia, însă, din ce a auzit de la bunicul și de la tatăl său, și-ar fi dorit să o trăiască.

„Eu sunt un nostalgic al regalității prin ce am auzit direct, din ce îmi povestea foarte mult și taică-meu, pentru că erau lucruri trăite, povestite de bunicul meu și transmise mai departe. Cât era de sănătoasă țara noastră pe atunci! Foarte mult am pierdut noi prin comunism. Dacă ar fi să facem un exercițiu de imaginație, să dăm comunismul la o parte și să ne gândim că România, pe atunci, era mai sus decât Elveția și mai sus decât alte țări care acum sunt dezvoltate, mă gândesc că noi am fi fost o țară foarte înaintată. Bunicul meu îmi povestea despre naturalețea asta a lor (a familiei regale – n.r.), ca oameni, cu toate că erau cei mai de vază oameni în stat. Aveau atâta simplitate și atâta aplecare către ceilalți. Era ceva incredibil. Față de parveniții noștri din societate, care privesc totul de undeva de sus, și cine sunt ei, oamenii ăștia aveau, într-adevăr, o altă aplecare către societate, față de ce este acum. Poate că de-asta erau și lucrurile temeinice. Merg, uneori, pe stradă și mă uit la Palatul „Jean Mihail”, la ctitorii din acestea adevărate, care se făceau pe atunci cu trudă și cu greutate. Oamenii aceia reușeau să clădească lucruri impresionante”

consideră Felix Bonciog.

Vorbim apoi despre zilele de după moartea Regelui Mihai și despre ce a simțit atunci. Vorbim despre zecile de mii de oameni din toată țara care l-au dus pe Rege fie la catedrală, fie l-au așteptat în gări, fie la casa veșnică, de la Curtea de Argeș. Felix are o privire tristă, aproape gri.

„Era de așteptat ca Majestatea Sa să își găsească sfârșitul, dar parcă nu credeam că se va întâmpla. E foarte greu de explicat ce am simțit la moartea sa, pentru că sunt sentimente amestecate. Amestecate mai degrabă cu o revoltă interioară a faptului în sine, dar și a neputinței de a vedea oarecum o reparație istorică a ceea ce s-a întâmplat. Istoric, o reparație s-ar fi făcut prin reinstaurarea Regelui. În schimb, el a fost luat la șuturi și trimis afară. Acum, se vorbește despre reinstaurarea monarhiei. Nu e… Nici nu cred că se mai poate discuta despre așa ceva. Din păcate, realizăm lucrurile acestea de abia după ce se întâmplă. Ajungem să îl cunoaștem pe Coposu după ce a murit… Cred că stă în firea noastră, ca nație, să apreciem valorile respective de-abia după ce nu le mai avem. Sunt oameni care devin valoroși de-abia după ce nu mai sunt. Iar eu mereu am văzut monarhia prin comparație. Atâta timp cât nu reușim să avem, fiecare, o mentalitate care să ne ducă înainte, este foarte greu după aceea să încercăm să cerem și altora de mai sus lucruri pe care vrem să le facem”

spune Felix Bonciog.

O strângere de mână și o amintire

Bărbatul cu chip blând, la fel ca al bunicului său, cu vocea tremurândă, dar cu siguranță în ton, spune că, dacă ar fi să îl întâlnească, oricum, cumva, oriunde, pe Regele Mihai, poate într-o altă viață, spune că nu ar avea prea multe cuvinte. Pe cele pe care le are, însă, de multă vreme în suflet, i le-ar spune:

„Aș fi vrut să îi strâng mâna și să îl întreb pe Rege dacă își amintește de bunicul meu”.

Nicolae Bonciog, bunicul lui Felix, șofer al Casei Regale, a murit în 1991.

La 26 de ani după, în 2017, a murit Regele Mihai, bunicul unei țări întregi. Astfel că nu a apucat să prindă sărbătoarea din 2018 a Micii Uniri, marcată astăzi. Însă a înfăptuit, el însuși, o altă Unire, una Mare, chiar înainte de Centenar. Genul de unire care nu se joacă, nu se cântă, dar pe care fiecare o simte la un moment dat în viață.

E genul de unire pe care o simțim doar în jurul unei gropi, când privim în jos și vedem ce nu mai este.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite