Metal Bunker VI anunță încă trei trupe pentru 16 și 17 februarie. Concertele din cadrul Metal Bunker vor avea loc la Casa de Cultură a Studenților din Craiova.
RoadkillSoda, cel de-al doilea headliner al actualei ediții Metal Bunker, este cu siguranță cea mai titrată trupa de gen de la noi din țară, deși labelul de stoner-sludge metal nu îi face decât pe jumătate dreptate. Dincolo de sound-ul de ansamblu care, la prima vedere, poate fi definit simplist ca metalic, trupa etaleză o paletă mult mai largă de genuri și abordări, de la psychedelic și desert rock – cu inevitabilele influențe southern, până la grunge, stoner și chiar doom metal. În secret, intuim că, de teama să nu-și dea rețeta succesului în vileag, băieții se prezintă modest că o trupa de rock’n’roll, însă e clar că acolo e mult mai mult decât atât, lucru confirmat și de recentul contract cu Universal Music România, mai exact pentru cel de-al cincilea album – și cel mai proaspăt -, „Mephobia”.
Revenind în Craiova după aproape trei ani, ne așteptăm că showul RodkillSoda să fie cel puțin la fel de bun că precedentele, toate trei fiind, de asemenea, în colaborare cu Metal Bunker. Și, dacă tot am zis rock’n’roll, să completăm imaginea muzicală de mai sus, cu una mai degrabă vizuală, direct de la sursă: „RoadkillSoda is the reflection o the 70s American hawk, of the dusty Dodge, ragged t-shirts, tattoos, beards, booze, naked chicks and good vibes”.
Următoarea trupă e un caz aparte în peisajul muzical autohton. Descris că black’n’punk, black/thrash sau chiar speed metal punk, trupa Slicer a apărut din senin, în 2016, și a dat toate lucrurile peste cap. Menționarea Motorhead, având în vedere genurile înșirate mai sus, e redundantă, dar am zis să o lăsăm aici, să fie. Cealaltă influență majoră este Midnight și cu asta am spus tot. Ne așteptăm ca, după concert, zidurile sălii de concerte să pară mai negre și mai crăpate.
Kroppen nu mai au nevoie de nicio prezentare pentru publicul craiovean. Fiind de la o aruncătură de băț, din Slatina, e aproape ca o trupă locală. Death metal cu inserții black, prestat cu maxim de seriozitate, și, nu în ultimul rând, cu poftă.
Biletele pentru această ediție pot fi cumpărate numai de la intrare, în zilele de concerte. Prețul unui bilet pentru o zi este de 25 de lei, iar un abonament pentru două zile costă 40 de lei. Mai multe detalii, precum cele legate de orar și ordinea concertelor, vor fi făcute publice în curând. Celelalte trupe anunțate până în momentul de față sunt Violentor, Warhanger și Flag of Chaos.
Metal Bunker nu este doar un festival, ci și o mișcare pornită din inițiativa publică în cadrul comunităților metal și punk din Craiova, cu scopul simplu de a conecta orașul la scenele metal și punk din țară și din lume.
Adauga comentariu