Redeschiderea Liceului Militar după aproape 18 ani de absență în învățământul craiovean a adus un aer nou în educație, o prospețime de care era atât de multă nevoie, într-o perioadă când se vorbește tot mai mult despre comasarea claselor, a unităților de învățământ. Aici, în Craiova, la Colegiul Militar „Tudor Vladimirescu”, învață azi copii din toate colțurile țării și chiar de la mii de kilometri distanță, de dincolo de granițele României.
Numărul elevilor școlarizați aici crește cu fiecare an. Povestea lor este una încununată de succes. Deși sunt doar adolescenți știu clar drumul pe care trebuie să meargă și nu ar da un pas înapoi dacă țara ar avea nevoie de ei. Ei sunt generația pe care România se poate baza: inteligenți, talentați, cu o voință de fier.
Am pășit în curtea Colegiului Militar în una din după-amiezele săptămânii trecute. Încă de la poartă, simți că este vorba despre o altfel de școală, o școală unitate militară, în care regulile, strictețea sunt la ordinea zilei. Dincolo de strictețe, descoperi însă oameni și copii extrem de pozitivi, de frumoși, de inteligenți, de deschiși.
Ramona Lețchi este din Vatra Moldoviței. A urmat primii doi ani de liceu la Colegiul Național Dragoș Vodă, profilul matematică – informatică, din Câmpulung Moldovenesc. Ca orice adolescent se afla în perioada în care nu știa foarte clar ce drum să urmeze, simțea o apăsare și o neliniște în ce privește cariera.
Cum a început totul?
Probabil pare greu de crezut povestea mea. Cu o seară înainte avusesem o discuție cu mama, despre faptul că eu nu știam ce o să fac cu viitorul meu. Eram la final de clasa X-a. Se schimbase recent poștașul la noi în sat și în dimineața următoare a pus din greșeală ziarul vecinului în cutia noastră poștală. În ziar, pe prima pagină, era anunțul că se înființează Liceul Militar la Craiova și că acceptă elevi din civil care deja studiaseră doi ani în licee normale. Aveam visul acesta din clasa VIII-a când am fost declarată inaptă medical la un liceu militar. Deși, îmi place să glumesc că nu știam eu prea multe, nici măcar cu exactitate unde este Craiova pe hartă, în prima fază am fost foarte fericită, că o să vin aici. Apoi, când mi-am dat seama la ce distanță o să fiu și tot ce presupune această plecare a mea, am avut un moment în care aș fi vrut să renunț. Însă, mama mea nu a mai acceptat, mi-a spus că dacă eu am ales să merg la Liceul Militar de la Craiova, asta o să fac. O să merg indiferent ce o să fie. Tata mi-a promis că după un semestru, dacă nu o să mă adaptez o să plătească și o mă întorc acasă. Primele două luni au fost foarte grele, plângeam, nu îmi plăcea, vroiam sa merg acasă. La finalul primului semestru, am avut o discuție cu tatăl meu, care m-a întrebat dacă vreau să mă întorc sau să continui. Am ales să merg mai departe”
a povestit adolescenta.
Venise cu teamă la Craiova, cu multe preconcepții despre olteni, cum singură mărturisește. Și-a propus să învețe, să se închidă într-o lume a ei, fără prea multă socializare. Nu a fost însă nici pe departe așa.
Aveam preconcepții despre olteni, despre perfectul simplu…Eram hotărâtă să refuz tot ce se întâmplă aici. Am avut însă norocul să dau peste cei mai buni oameni, care m-au ajutat și pot spune că viața mi-a făcut cumva în ciudă. Cât de mult doream eu să resping ce era aici, cu atât lucrurile mergeau din ce în ce mai bine, toată lumea era lângă mine, toți mă ajutau. De la colegi, la cadre militare și profesori. Viața într-un liceu militar este o viață pe care nu o găsești în niciun alt loc. Să petreci săptămâni cu aceiași colegi, să-i cunoști atât de bine pe toți, este ceva extraordinar. Niciodată nu o să reușești să cunoști atât de bine oamenii și să-ți faci prieteni atât de buni ca aici. Pentru că noi, practic, mâncăm același tip de mâncare, ne îmbrăcăm cu aceleași haine, și nimeni nu diferă prin nimic, în afara capacităților cognitive”
a completat Ramona.
Programul este unul strict într-un liceu cu profil militar. Însă, din punctul de vedere al Ramonei, acesta este cel mai minor aspect. Trezirea este la 6 dimineața și chiar înainte de 6, uneori. Ziua începe cu înviorare, cu exerciții fizice timp de o jumătate de oră. Apoi, în 15 minute trebuie să fie gata, echipați. Ies apoi pe sectoare, să facă curățenie. Urmează raportul și inspecția de dimineață, activități pe care nu le întâlnești în nicio altă instituție de învățământ.
Ajunge rar acasă, în vacanțe. La început a fost foarte greu, însă treptat s-a obișnuit cu familia ei din liceu încât după câteva zile petrecute acasă, începe să-i fie dor. În spatele acestui copil extrem de puternic, se ascunde o fire extrem de sensibilă. Scrie poezii. La cinci ani a scris prima ei poezie formată din două strofe, pentru doamna educatoare la care ține enorm și astăzi.
Pur și simplu îmi veneau versurile în minte. Am scris apoi pentru mama, în semn de mulțumire. Prin clasa VI-a mi-am dat seama că poeziile mele chiar sunt bune. Mă regăsesc în poeziile mele vechi, recitindu-le îmi dau seama prin ce stare treceam la momentul respectiv”
a spus eleva.
Drumul Ramonei este unul clar. Carieră militară. O tentează însă, în mod special, ideea de inginerie militară. Lucreză acum la o carte de proză și ar vrea ca fiecare capitol să înceapă cu câteva versuri scrise de ea. Este o carte despre stările ei de la începutul acestui liceu. Și-ar dori să publice cartea până la terminarea liceului.
„Cinste, curaj, devotament
Şi multă dragoste de ţară,
Deprinde orice absolvent
Elev de școala militară!”, doar o strofă din poeziile scrise de Ramona.
Cornel Barbu – elevul ce studiază la Craiova și care are toate șansele să ajungă la Academia Navală Annapolis din Statele Unite ale Americii
Pentru Cornel Barbu, experiența militară de a învăța într-un liceu militar nu i-a fost străină. A fost elev la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, din Alba Iulia. S-a hotărât să se transfere la Craiova din dorința de a fi mai aproape de casă. Este din Băile Herculane. A crezut că astfel poate ajunge mai des acasă. Însă nu a fost așa. Nu s-a dus mai des acasă pentru că aici și-a format prieteni buni alături de care își petrece sfârșitul de săptămână. La părinți ajunge în vacanțe.
În primul weekend când am ieșit îmbrăcat în uniformă mi s-a părut foarte ciudat, pentru că toată lumea se uita la noi. Atrăgeam atenția cu vestimentația noastră militară. Pentru mine a purta această haină militară este o onoare. Este drept că fiind îmbrăcat în uniformă nu poți să face aceleași lucruri ca atunci când ești îmbrăcat în civil, dar este o onoare”
a spus Cornel.
Îi place foarte mult sportul și materiile exacte, matematica, fizica, informatica. Este extrem de inteligent. Cornel are șansa mari să studieze peste Ocean.
Am șanse să merg la Academia Navală Annapolis din Statele Unite ale Americii. Sunt foarte mândru pentru că sunt decât trei locuri pentru România. Primele probe pe care le-am susținut au fost cele sportive, a urmat apoi un test eliminatoriu în limba engleză, probele psihologice și un interviu cu câte un reprezentant de la Academiile din USA, susținut la sediul Ambasadei, și vizita medicală”
a spus elevul.
Atât profesorii, cât și colegii, sunt foarte mândri de reușita lui. L-au susținut când a avut nevoie de ajutor, l-au înțeles că are nevoie de mai mult timp pentru studiu individual, pentru a învăța mai mult la limba engleză pentru testele pe care urma să le susțină.
Cornel mai are un frate mai mare. Și el tot cadru militar.
Programul strict din liceul militar i se pare unul absolut normal. Este esențial să-ți începi ziua cu sport, susține el, sportul tonifiază organismul, oferă energia necesară pentru o zi întreagă.
A trăit deja momente unice la Craiova, sentimente ce-i vor rămâne întipărite în memorie, o viață.
Cel mai plăcut sentiment a fost în momentul când am fost avansat de la gradul de sergent la gradul de plutonier. Avansarea se face în funcție de media la școală, dar și de comportament și de rezultatul obținut la un test din pregătire militară. Am finalizat clasa XI-a cu media 9,76. Sfatul meu pentru cei care vor să urmeze o carieră în acest domeniu este să vină aici. Este o experiență unică. Cu siguranță este mai greu ca într-un liceu civil, dar viața este mult mai frumoasă. Aici îți faci prieteni pe viață. Noi oriunde am merge, în orice oraș al țării avem un coleg cu care ne putem întâlni. Odată venit trebuie să știi că poți să reziști. Noi nu ne speriem de absolut nimic. Învățăm aici și să ne protejăm unii pe alții. Dar să-ți protejezi țara este cea mai mare onoare”
a completat Cornel.
Bianca Antofie – vrea să urmeze Academia Tehnică Militară
Bianca Antofie este elevă în clasa a XI-a. Este din Târgoviște și a decis să vină la Liceul Militar alături de o prietenă. Fiind nedespărțite din clasa I, au decis să meargă și la liceu împreună. A dat examen mai întâi la Breaza, însă a fost prima respinsă. A urmat astfel un an de liceu în civil.
Când am ajuns aici, nu am văzut școala ca pe una diferită pentru că îmi doream atât de mult… Mă atrage foarte mult faptul că aici, noi, elevii, suntem o comunitate, chiar dacă nu avem atât de multă libertate. Faptul că suntem atât de mulți și că ne putem sprijini unul pe altul înseamnă foarte mult pentru mine. Chiar suntem o familie. Nu pot spune că este greu, dar trebuie să recunosc că uneori simțim doar că nu este ușor. Dar nu greu. Fiecare lucru frumos merită câteva sacrificii în viață. Pur și simplu am crezut dintotdeauna că aici îmi este locul. Chiar și în anul acela pe care l-am petrecut la un liceu civil, chiar dacă am avut colegi extraordinari cu care încă țin legătura, mă gândeam cum ar fi să primesc un telefon și să-mi spună cineva că există un loc liber la un liceu militar…”
a spus Bianca.
Deschiderea școlii de la Craiova a fost pentru ea o mare surpriză. Și împlinirea visului ei. În una din zile, întorcându-se de la școală și-a găsit mama îngândurată, privind într-un punct fix…
I-a povestit atunci că a primit un telefon, și i-a dat vestea mult așteptată. Urma să se deschidă un Liceu Militar la Craiova. A fost o decizie grea, pe care însă se bucură că a luat-o.
M-a întrebat atunci mama dacă vreau să vin aici. Era puțin sceptică, îi era teamă pentru mine. Părinții mei m-au susținut în tot ceea ce am făcut. În familie nu am mai avut pe nimeni cadru militar, probabil și acest lucru era o noutate, un lucru ce ne punea pe gânduri. Acum, când merg acasă, deși nu se întâmplă foarte des, toți prietenii mei și cunoștințele sunt încântați și mândri de mine. Cel mai greu, aici, este distanța față de casă și faptul că ești departe de familie. Dar la un moment dat toți trebuie să ne detașăm puțin de familie și să devenim independenți. Părerea mea că asta este o ocazie foarte bună. Este șansa să te maturizezi rapid”
a completat Bianca.
Îi place foarte mult limba română și limba engleză. Participă la olimpiade și concursuri specifice, precum: Public Speaking, Olimpiada de Limba și literatura română, Olimpiada de lectură ca abilitate de viață. În timpul liber, scrie. Are un blog pe care își așterne gânduri, sentimente, trăiri.
Un blog pe care-l simt drept jurnal. Am început să scriu ce simt când am fost la Școala de vară organizată de Ministerul Apărării la Constanța la care au participat câte cinci olimpici din fiecare unitate de învățământ de profil. Experiența aceea mi s-a părut atât de inedită încât am simțit nevoia să povestesc despre asta. M-am gândit că ar trebui să scot o carte din aceste jurnale. Ultima dată când am fost acasă mi-am citit niște jurnale de când eram mai mică și mi-a fost destul de greu să mă recunosc pe mine”
a adăugat Bianca.
Eleva vrea să urmeze Academia Tehnică Militară București.
Vă prezentăm mai jos câteva rânduri din trăirile acestei adolescente spuse jurnalului:
DECEMBRIE 2017
Jurnal de călătorie,
A trecut ceva timp de când nu am mai plecat într-o aventură. Activitatea de la Alba Iulia, de acum câteva zile, a reuşit să mă încarce cu o doză considerabilă de adrenalină şi să îmi instaleze în suflet câteva amintiri minunate.
În ziua de miercuri, 29 noiembrie, la ora 6:00, plantonul 4 a strigat, ca în fiecare dimineaţă, deşteptarea.
Fix cu un an înainte, 29 noiembrie, ora 6:00, dar 2016, planton fiind, am anunţat: ”Compania întâi şi a doua, deşteptarea! 1. Nu se face înviorare! 2. Ninge!!!”. A fost prima dată când am văzut zăpada anul acela. Curios, acelaşi lucru s-a întâmplat şi acum, deşi zăpada am văzut-o abia mai târziu. M-am trezit atât de bulversată şi mă simţeam în continuare atât de singură fără colegele plecate la defilare, la Bucureşti. E ceva aici, nu înţeleg prea bine, un soi de conexiune. Cum pleacă cineva, cum se perturbă echilibrul. Oricum, toţi cei rămaşi în liceu se pregăteau pentru plecarea în mini-vacanţă. Ştiu că mulţi oameni au aşteptări cu privire la ceea ce urmează să se întâmple, dar am preferat să nu o fac, să las totul să decurgă firesc. Am plecat la ora 9:00 din unitate împreună cu alţi 17 colegi şi două doamne profesoare. Activitatea reprezintă de fapt nişte ateliere de creaţie, teatru, desen, fotografie şi aşa mai departe, dar include şi vizitarea câtorva obiective.
Iubesc să privesc pe fereastră, să văd oameni, să îmi imaginez ce fel de viaţă au şi mă gândesc câteodată la ce se gândesc cei ce mă văd dintr-o maşină, timp de o secundă. Oare gândesc şi ei ce gândesc eu? Când am terminat cu oamenii, am descoperit ceva cu mult mai complex şi mai greu de descifrat. Lucrurile simple se dovedesc a fi, de cele mai multe ori, cele mai complicate. Cum să explic oare ce sentimente mă încearcă privind pe fereastră munţi pierduţi în ceaţă, acoperiţi de zăpadă, când la plecare puteam simţi căldura soarelui atingându-mi subtil corpul? Mă simţeam mică şi totuşi supusă. Simţeam ceva ce îmi îngheţa sângele în vene. Poate că nu eram tocmai potrivit echipată pentru vremea de afară, destul de capricioasă.
Maria Palaghia – pasionată de biologie, de arte, de muzică
Palaghia Maria Irina este în clasa a X-a la Colegiul Militar. Este din Oradea. Părinții ei sunt ingineri electricieni, iar bunicul a fost căpitan la transmisiuni. Iar ea, astăzi, învață chiar într-o unitate de transmisiuni.
Este pasionată de arte, muzică, pictură, dar și de biologie. Anul trecut a participat la Olimpiada Națională de Biologie unde a câștigat a doua mențiune și s-a calificat în lotul lărgit pentru Olimpiada Europeană. În perioada februarie-martie, va susține proba pentru lotul restrâns. Pentru ea, olimpiada este apogeul învățăturii, unde descoperă întotdeauna locul unde se plasează. Face parte din corul școlii.
Când eram în clasa a VIII-a a venit un cadru militar la școală să recruteze copii pentru Liceul Militar de la Alba-Iulia. Prima dată am fost sceptică, mă gândeam că nu am ce căuta acolo. Mi s-a spus însă că se pune mare preț pe carte, ordine și disciplină și mi-a plăcut această idee. M-am hotărât să merg, am dat probele sportive, însă la grilă am luat o notă mai mică. M-am gândit că nu voi fi acceptată și am optat pentru Craiova. Mă bucur foarte mult, cred că locul pe care l-am ocupat eu aici, la Craiova, a fost scris să-mi fie rezervat”
a spus Maria.
Își dorește să urmeze medicină militară. Nu o sperie nici o secundă ideea, că poate într-o zi o să fie printre cei aflați în prima linie. Crede cu convingere că fiecare om are propriu drum bine scris. Știe că va face față tuturor provocărilor, știe că femeile sunt puternice și pot învinge orice obstacol.
La început mi s-a părut foarte grea perioada de adaptare. Nu eram obișnuită să stau într-un colectiv, însă acum îmi place foarte mult această idee. Este foarte frumos că suntem atât de mulți… Întotdeauna când ai nevoie de ceva, se găsește cineva să te ajute. Este extrem de ciudat atunci când merg acasă, o dată la trei luni, să văd cum toată lumea se bucură când mă vede. Mă admiră foarte mult și eu nu pot să înțeleg pentru ce o fac. Pentru că mai am în față un drum atât de lung și am atâtea de făcut. Poate nu îmi dau seama prin câte am trecut față de alți copii, însă mai am foarte mulți pași de urmat”
a spus Maria.
Toată lumea îi prevede un viitor în cercetare, mai ales de când Institutul Cantacuzino s-a anexat Ministerului Apărării. O încântă această idee, mărturisește că toată dorința ei de învățare, de descoperire, inovare ar avea un sens. Maria va ajunge cu siguranță cercetător, ea poate va face într-o zi vaccinul minune românesc care să ajute milioane de oameni!
Zilele următoare vă vom prezenta un interviu cu comandantul Colegiului Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova.
Adauga comentariu