O poveste frumoasă, o rețetă reală. De succes. Nu a fost însă ușor, a plecat de jos. A muncit mult până la cei 35 de ani când poate considera că și-a împlinit visul. „Prin vene îmi curge ulei de măsline” este motto-ul pe care îl spune, ori de câte ori are ocazia. Chef Andrei Voica, câștigătorul Master Chef România în 2015, Messi cum îi spun cunoscuții datorită asemănării cu marele fotbalist sau Bionic-Chef, deține astăzi unul dintre cele mai frumoase restaurante din Craiova. În care îmbină rețete din bucătăria internațională, cu rețete simple, însă extrem de apreciate.
Cele mai importante momente din viață, cele mai dragi persoane, fetița și soția, le are tatuate pe mâini. Iar sufletul și privirea transmit cel mai bine ce a simțit acest tânăr până să cunoască succesul. Mai are o frază după care se ghidează în viață pe care o are tatuată, în limba spaniolă, pe unul din brațe: La masa mea se așează doar cei care au suferit cu mine de foame!
Andrei a fost pasionat de sport, în special fotbal. Cei mai mulți craioveni îl cunosc de pe vremea când era copil, un fotbalist extrem de ambițios.
Tot ce știam era fotbal și atât. Deși copil, aveam o meserie. Eram fotbalist. Pasiunea pentru bucătărie cred că am moștenit-o de la mama. Ea este cea care gătește foarte bine. Părinții mei lucrau mult, eu aveam antrenamente. Când veneam acasă, trebuia să gătesc. Eu pregăteam mâncarea și sora mea spăla vasele. La vârsta aceea, 12-13 ani era totul “basic” în ceea ce privește bucătăria, dar îmi plăcea și aveam sentimentul că mă relaxez când intram în bucătărie. Nu pot spune însă că atunci a început pasiunea pentru bucătărie, ci mult mai târziu”
a povestit Andrei.
La 22 de ani s-a lăsat de fotbal. Sau fotbalul l-a lăsat pe el. O accidentare și tot cursul vieții pe care îl vedea conturat, s-a năruit. Privind în urmă, nu regretă nimic, mulțumește lui Dumnezeu pentru drumul pe care i l-a trasat.
Cred că pentru fiecare dintre noi este un drum în viață, un drum predestinat. Sau două drumuri: unul bun și unul mai puțin bun. Depinde de tine. Ești acolo în intersecția aia și trebuie să alegi. Jucam fotbal, aveam 22 de ani, ajunsesem în Divizia B. „Ghinionul” să zic așa a fost că m-am accidentat în ultimele șase luni de contract. Este perioada în care ori îți reînnoiești contractul sau ești pus pe lista de transferări. M-am accidentat și am fost pus pe lista de transferări. În momentul acela a trebuit să-mi câștig singur existența. M-am trezit brusc fără nimic, fără prieteni. Doar cu familia alături. Dacă tot veneam din lumea sportului, am încercat să fac arbitraj, însă nu mi-a plăcut. Urma o perioadă foarte grea și foarte lungă până să ajung să arbitrez în Divizia A. Am renunțat și pentru prima dată, la 22 de ani, tata mi-a cumpărat prima pereche de adidași. A fost o lovitură pentru mine, eram obișnuit să trăiesc din salariul meu de la 14 ani. Mi-am dat seama că ceva nu este bine. Că trebuia să fac ceva cu viața mea”
a completat chef Andrei.
„Am dormit și pe o bancă, am stat și prin parcuri, am făcut și nopți albe. Face parte din trecutul meu”
A decis atunci, ca multe alte mii de tineri, să plece din țară. Cu 200 de euro în buzunar, un trening pe el și un rucsac în spate. În Spania, la Madrid. Avea o cunoștință, pe care a mărturisit că în acel moment de disperare, o vedea ca pe salvarea supremă. Avea atât de mare nevoie de cineva. Alături de alți 15 tineri a locuit într-un apartament cu trei camere.
Nu îmi este rușine și am spus-o și în timpul concursului Masterchef. Am dormit și pe o bancă, am stat și prin parcuri, am făcut și nopți albe. Face parte din trecutul meu. Un an de zile am muncit și în construcții, ceea ce pentru mine a fost foarte foarte greu, pentru că eram o persoană slăbuță, dar și o persoană slabă de înger. Ai mei mă ținuseră doar pentru fotbal și eu nu făcusem prea multe, mă dedicasem fotbalului și atât. După un an de zile de muncă în construcții resimțeam deja dureri de spate, era greu…”
a adăugat tânărul.
A avut apoi șansa să ajungă să lucreze la o fabrică de panificație care făcea dulciuri, croissante, pâine. Era o firmă mare, condusă de doi asociați: tată și fiu, în care lucrau 50 de persoane. Era ceva nou, trecuse la un alt nivel. Intra la muncă doar pe baza amprentei. A fost sincer încă de la început, din momentul interviului, a mărturisit că nu stăpânește limba și nici nu are prea mare habar în ce privește munca într-o fabrică. Însă, că e dornic să învețe.
Cei doi asociați s-au uitat unul la altul și din câte am înțeles eu atunci, și-au spus: băiatul acesta e sincer. Îmi aduc aminte că era într-o zi de vineri. Spaniolii sunt mai comozi, nu sunt ca noi. Mai ales în afara României, este o nevoie să muncești și în week-end, este o necesitate. Și trebuie să faci orice. M-au întrebat când vreau să încep. Fiind vineri, văzându-mă tânăr, s-au gândit că aș vrea să încep de luni. Le-am răspuns însă că vreau să încep chiar din acea zi. Mi-au dat un tricou și am coborât în fabrică. Am stat cu ei patru ani din momentul acela. Știam tot ce înseamnă fabrica, făcusem de toate, de la croissante, scos marfă din congelatoare de la minus 50 de grade, până la distribuție. Am trecut prin toate etapele, ceea ce mi-a prins foarte bine. Acolo a început pasiunea mea pentru bucătărie, sau mai bine zis am descoperit acea plăcere”
a povestit Andrei.
A urmat apoi o nouă etapă profesională în viața lui. Băiatul patronului și-a deschis primul restaurant de burgeri din Madrid. Voia să facă un lanț de asemenea restaurante. Și i-a propus să meargă cu el. Să fie mâna lui dreaptă în acea afacere.
În acel moment, a venit alături de mine și prietena mea din România. După doi ani, ne-am și căsătorit. Am început să ne descurcăm din ce în ce mai bine. Doi ani de zile am mai stat cu băiatul patronului, Fernando Alonso. Îl chema după marele pilot de Formula 1. Chiar și restaurantul acesta de burger era plin de elemente din Formula 1. Acum este un lanț de restaurante de burger în Madrid, cu 26 locații. Eu am deschis cu el patru locații și m-am ocupat de absolut tot. Simțeam însă că vreau mai mult. Am apărut și la un post TV în direct, TeleMadrid, am preparat un burger de ton cu un sos tartar. Totul în direct. Pentru toată lumea, pentru familia mea, a fost o bucurie foarte mare. Cum am plecat din România și cum, după cinci ani, apăream la televizor într-o țară străină”
a mai spus chef Andrei.
Doi ani a lucrat alături de familia Alonso. Apoi, o nouă șansă i-a surâs. Să muncească la un restaurant din Madrid, o locație pe două nivele, La Machinilla 1911. Era o fostă gară, veche, renovată de trei asociați, care au transformat-o în restaurant. A intrat atunci într-o bucătărie profesionistă, a cunoscut ce înseamnă cu adevărat să lucrezi într-un restaurant în care să prepare clientului, contra-cronometru, preparate de calitate.
M-am lovit de urlete și de țipete, de ceea ce înseamnă o bucătărie adevărată. Mi-a plăcut foarte mult, nu m-am speriat de ce am văzut. Am început de jos, de la curățat cartofi. Progresam foarte mult și foarte foarte repede. Am intrat pe partea de frig, făceam și eu niște salate, nu mare lucru. Însă îmi plăcea. Veneam de dimineață, la deschiderea restaurantului și stăteam până la ultimul client, ca să acumulez cât mai mult. După doar trei luni de zile în bucătărie, a avut loc o ședință. Erau 12 spanioli angajați. La acea ședință, unul dintre asociați a spus că noul manager al restaurantului este Andrei. Direct manager. Nici bucătar, nici chef, direct să manageriez întreg restaurantul. Ajungeam la ora 3 dimineața acasă, puneam capul pe pernă și începeam să mă gândesc la ce am de făcut a doua zi la restaurant, la rețete. Unul dintre moto-urile mele este: Prin vene îmi curge ulei de măsline. Simt că am bucătăria în sânge”
a adăugat tânărul.
Am fost concurentul 10.804
Doi ani i-a petrecut în acest restaurant. Apoi, a apărut posibilitatea să participe la MasterChef. Deja trecuseră aproape nouă ani de stat în Spania, și avea oarecum în cap ideea să se întoarcă acasă triumfător. S-a înscris la MasterChef. După două săptămâni a primit telefon de la echipa MasterChef. A refuzat, avea atât de multe de făcut în acea perioadă și simțea că nu poate lăsa totul baltă. Șansa a fost din nou de partea lui. Cei de la show-ul tv i-au dat timp de gândire o săptămână.
Am fost sunat după acea săptămână și am spus: da vin! A trebuit să facem un preparat cu care să venim de acasă. Acest lucru se întâmplă până în momentul acordării șorturilor. Imaginați-vă cât de serios și de greu este totul. Am fost concurentul 10.804. A contat foarte mult și modul de exprimare, prezența, răspunsurile, povestea. Până să gătești este marketing. M-am prezentat la concurs cu „obrăjori de porc”. Și în ziua de azi acest preparat se găsește în meniul meu. Este vorba de carnea de pe maxilarele de la porc. Este o mâncărică, la care stai aproximativ trei ore, este slow-cook și este foarte gelatinoasă. Este o rețetă pe care am învățat-o în Spania. După multe ore de așteptat mi-am făcut plating-ul, m-am prezentat, mi-am spus povestea. După ce preparatul a fost gustat, am fost felicitat și am intrat la interviu. Mi-am dat seama că e de bine, că am fost selectat, că o să fiu sunat, și așa a fost. După două săptămâni am fost sunat pentru șorț. La această probă se prezintă 64 de concurenți. Este drumul acela lung cu căruciorul, ce se vede la televizor”
a povestit mândru Andrei.
A fost selectat ca fiind unul din cei 64, a mers la proba pentru obținerea unui șorț și a reușit. A intrat în competiție. Din cei 64 de concurenți în competiție au rămas 24, apoi în primii 20. Apoi în primii 15. A ajuns în finală și a câștigat. După câștigarea concursului, primul gând a fost să se întoarcă definitiv acasă. În România. Soția era mai sceptică, speriată de o nouă viață pe care trebuia să o înceapă iar de la zero. În Madrid, deja ajunseseră la un nivel foarte bun, își permiteau orice, dar nu erau acasă… Erau nouă ani în care nu au avut Paște, nu au avut Crăciun, nu au avut sărbători. Munceau foarte-foarte mult. Banii strânși i-au investit în imobiliare, în apartamente.
Și-a deschis restaurantul visat, Nobel-ul vieții sale, chiar de ziua lui
Visase în toți acești ani grei la ziua în care va deschide propriul restaurant. Așa s-a născut Nobel, de la premiile Nobel… Și-a imaginat o bucătărie nobilă și i-a plăcut și numele, un cuvânt foarte simplu, ușor de pronunțat, ușor de reținut. Care să fie pe buzele tuturor. Amenajarea restaurantului a durat cinci luni. Restaurantul a fost deschis în aprilie 2017, de ziua lui, pe 27 aprilie. O casă mare, boierească, a fost reamenajată și transformată cu ajutorul unui arhitect, într-un spațiu cald, modern. Ușile interioare, mari, din lemn au fost vopsite în roz, pereții în nuanțe de gri, în încăperi sunt expuși măslini naturali și multe plante ornamentale.
Am vrut să am în restaurant amintiri dragi sufletului meu, amintiri din Spania. De asta am și doi măslini în restaurant, litera o de la Nobel este o măslină, verdele din logo-ul restaurantului – toate îmi amintesc de Spania. Pentru că mie Spania mi-a dat foarte-foarte multe. Bucătăria mea este, în general, internațională. O bucătărie în care găsești produse asiatice, italiene, spaniole, mai puțin românești, pentru că o spun cu părere de rău, dar noi nu avem o cultură gastronomică. Îmi place foarte mult bucătăria spaniolă pentru că acolo am învățat bucătărie, acolo am învățat meserie. Am avut norocul să dau peste niște oameni care mi-au insuflat gustul pentru bucătărie. Chiar și cu urlete, cu țipete, cu nervi, cu stres, cu nopți nedormite. La mine în bucătărie, sunt cel care aduce touch-ul final. Îmi place să gust, să verific, să mă asigur că totul este OK. Am o echipă în spate pe care am construit-o. Suntem 12 persoane la Nobel. Fără echipă sunt nimeni. Orice bucătar din lumea asta fără o echipă este nimeni”
a mărturisit patronul restaurantului Nobel.
În urmă cu câteva zile, Andrei a primit un telefon de la cineva de la Marketing de la Metro. A fost anunțat că are șanse să fie selectat din miile de restaurante din România cu care colaborează Metro, să ajungă imaginea pentru România, la nivel internațional.
Un alt proiect pe care Andrei vrea să îl pună cât mai curând în practică este deschiderea unui street-food, o bucătărie deschisă, cu sandwich-uri sau un hot-dog, cu un cârnat de casă, cu varză călită.
Cred în proiectul acesta, să fie un proiect de succes, să reușesc să-l aduc la stadiul acela de franchiză, să reușesc să-l aduc la nivelul de brand. Are și un nume, tot pe stil spaniol. Deocamdată o să fie o locație fixă, însă cu timpul vreau să am și o rulotă, să plece în țară, să plece la evenimente. Ca să-ți spui în ziua de azi bucătar este foarte mare lucru. Sau ca sa fii Chef. Am văzut mai nou, foarte mulți Chef-i. Pe tunica mea nu scrie nicăieri Chef. Am văzut că în restaurantele noastre din România meniurile au 200 de pagini. Ceea ce nu este OK. Au 200 de pagini pentru că nu se schimbă niciodată. De patru ani sunt aceleași meniuri. Un meniu al unui restaurant care se respectă trebuie să se schimbe la șase luni. Ceea ce noi facem”
a spus chef Andrei.
Un mic toreador într-o lume atât de mare
A povestit fără ezitare toate momentele grele pe care le-a trăit, a zâmbit, a transmis emoția sinceră a unui tânăr care nu s-a lăsat doborât de obstacole și care a încercat permanent să se autodepășească. Nu va uita însă, niciodată, de unde a pornit, iar ca garanție și-a întipărit pe piele, adânc, povestea. Brațele lui Andrei îi spun această poveste. A venit la restaurant însoțit de soție și de minunea din viața sa, fetița lui, după o noapte de nesomn. Privindu-le, însă, îi vezi mândria în ochi și fericirea tatălui de fetiță.
Primul lui tatuaj reprezintă un îngeraș, ziua de naștere a soției și ziua lui de naștere. Sunt amândoi născuți în 1983. Lângă acesta, are un alt tatuaj ce îi reprezintă familia: el, soția și fetița într-un peisaj idilic, lângă care are un alt tatuaj simbolizând un ceas cu ora la care s-a născut și un taur, ce semnifică zodia sa, dar și țara care l-a ajutat să ajungă unde e azi: Spania. Și un mic toreador. Un mic toreador într-o lume atât de mare. Este povestea sa. Este momentul în care a plecat în viață, într-o lume atât de mare… Și mai are o frază întipărită pe brațe, după care se ghidează în viață, pe care o are tatuată în limba spaniolă:
La masa mea se așează doar cei care au suferit cu mine de foame!”…
Rețetă simplă:
Chef Andrei mărturisește că datoria sa este să îi învețe pe craioveni să își rafineze gusturile. A oferit echipei Smart Craiova o rețetă simplă pentru cititori, rețeta pe care el i-o prepară soției:
Somonul se marinează patru ore în soia, ghimbir, muștar granulat, miere, sake – produse asiatice. După aceste patru ore, se păstrează la frigider până se gătește. Trebuie ținut opt minute la cuptor. Eu servesc somonul cu un wok de legume. Acesta este un proces foarte rapid, cu o flacără foarte foarte mare, astfel legumele rămân crocante însă sunt făcute. Legumele se stropesc cu soia și cu puțin ulei de susan și susan copt.
Adauga comentariu