SMART Craiova

“Eu cred că nimic nu este ușor. Lucrurile ușoare sunt pur întâmplătoare sau sunt așezate în alt context”

După 18 ani de absență, redeschiderea Liceului militar din Craiova, în toamna lui 2016, a adus un suflu nou învățământului doljean. Dacă înainte de Revoluție, această unitate de învățământ a funcționat pe strada Brestei, noul sediu al acestei unități de învățământ beneficiază de un spațiu generos în clădirile Batalionului de Instrucție, Comunicații și Informatică „Frații Buzești“, de pe strada Vasile Alecsandri, nr. 91. Într-un timp scurt, elevii Colegiului Național Militar “Tudor Vladimirescu” s-au făcut cunoscuți în întreaga țară datorită rezultatelor notabile la concursuri și olimpiade. A pornit la drum cu aproximativ 100 de elevi, iar astăzi sunt școlarizați peste 300. Aici se pregăteşte viitoarea elită militară a ţării. La fiecare început de vacanță intersemestrială, cei mai buni dintre elevi sunt felicitați și aplaudați, într-un cadru oficial, de întreaga formație: de comandant, cât și de profesori și colegi. Este un mod aparte, deschis, pentru încurajarea performanței.

Acum, la Craiova, la Colegiul Național Militar “Tudor Vladimirescu” se asigură pregătirea ştiinţifică a elevilor, pentru realizarea standardelor de educaţie la cel mai înalt nivel, dar și orientarea profesională competentă pentru ca aceştia să urmeze o carieră militară de succes, în concordanţă cu nivelul de pregătire şi cu nevoile Armatei României. Comandantul colegiului, locotenent-colonel Ovidiu Plopan, o persoană cu experiență în coordonarea unei școli militare, a acceptat să vorbească echipei SMART Craiova despre rezultatele obținute în cei doi ani, dar și despre planuri viitoare.

SMART Craiova: Într-o perioadă scurtă ați realizat lucruri notabile. Rezultatele elevilor vorbesc de la sine. Aveți un număr mare de elevi, o responsabilitate la fel de mare. La Craiova au ales să urmeze școală militară copii din toate colțurile țării, dar și de peste hotare. Aveți experiența școlii militare. Cum este însă la Craiova?

Locotenent-colonel Ovidiu Plopan: Din punct de vedere al experienței anterioare, pentru mine este un exercițiu. Este ceea ce de 19 ani desfășor efectiv. Timp de 17 ani mi-am desfășurat activitatea în cadrul Colegiului Militar “Mihai Viteazul” de la Alba Iulia. Am venit cu experiența mea aici, am venit cu imaginea a ceea ce reprezintă acest gen de instituție, iar tot ceea ce în acest moment se desfășoară reprezintă o reflectare a unei activități, a unei forme specifice colegiilor naționale militare. Pentru mine, venirea la Craiova, a fost o provocare în plus. Mă bucur că un număr atât de mare de elevi a ales școala militară de la Craiova.
Indiferent de locul în care vin, copiii sunt la fel. Aceiași copii care au un vis. Plecând de la un context social, plecând de la ideea că fiecare dintre ei văd în viitorul lor uniforma militară, faptul că se identifică de multe ori cu această meserie de militar, iată că începuturile sunt aici. Sunt acei copii care își doresc această uniformă, care doresc ca acest vis să se împlinească, și iată că atunci acceptă să-și desfășoare activitatea chiar și de pe băncile liceului într-o formă instituționalizată, cu caracter militar, într-o formă în care la început este euforia uniformei. Ulterior, apar realitățile, realități care țin de a învăța să fii un mic militar, să accepte că este vorba de un program strict, un program în care ești controlat, un program altfel decât cel de acasă, în care ești nevoit să desfășori activități pe care le desfășurau părinții, pentru că de cele mai multe ori ne lovim de stângăcia lor, de la un lucru foarte simplu, acela de a șterge praful până la a a-și face ordine în dulap. Par lucruri minore, însă sunt lucruri care se învață. Sunt lucruri care se învață, prin ceea ce noi spunem că este o rutină zilnică. Și ei se transformă. Devin mai disciplinați, pregătiți pentru viață.

SMART Craiova: Ați început, în septembrie 2016, cu 120 de elevi. Câți elevi are în acest moment Colegiul Național Militar?

Locotenent-colonel Ovidiu Plopan: În acest moment avem 322 de elevi repartizați în toți cei patru ani de învățământ. Avem cinci clase a IX-a, cinci a X-a, două clase a XI-a, două clase a XII-a. Cifra de școlarizare în următorii doi ani va ajunge la 480 de elevi. Noi ne dezvoltăm, suntem într-o progresie continuă pentru a asigura tot ceea ce este necesar dezvoltării învățământului. Din anul acesta vom începe, avem deja aprobarea unui proiect de guvern, a unei investiții într-o construcție cu tot ceea ce este necesar, astfel încât să avem o instituție modernă, așa cum este firesc pentru vremurile actuale.

SMART Craiova: De ce exact mai este nevoie în Colegiul Militar din Craiova?

Locotenent-colonel Ovidiu Plopan: Ca cifră de școlarizare, din punct de vedere al utilităților, avem asigurat totul. Din punct de vedere al proiectării viitoare, avem nevoie de această investiție.
Atât în Ministerul de Interne cât și în Ministerul Apărării Naționale se discută despre nevoia de personal. Ori această nevoie de personal trebuie foarte bine gândită. Sunt cifre care au fost foarte bine analizate și care stabilesc de fapt o proiecție viitoare pentru toate categoriile de militari ce se vor angaja în anii următori. Dar discutăm de o formă de introducere în sistem, de la cei mai mici, de la învățământul liceal până la profesionalizarea lor, învățământul universitar și post-liceal.
Smart Craiova: Vorbim deja de rezultate de excepție ale elevilor acestei unități. Ce ne puteți spune însă și despre cadrele didactice care predau acestor elevi?
Locotenent-colonel Ovidiu Plopan: Vorbim de Craiova, de un oraș care are potențial. De faptul că avem un Colegiu Național Militar în Craiova care este un mare avantaj pentru acest tip de instituție. Mărimea orașului permite în primul rând o selecție reală a personalului didactic care dorește să-și desfășoare activitatea într-o asemenea instituție. Problema lipsei de personal o auzim, în special, în localitățile mici. Vorbim de o dorință a cadrelor didactice de a-și desfășura activitatea într-un oraș mare. Este acest exod al oamenilor către oraș. Faptul că suntem în Craiova ne-a permis să efectuăm din punct de vedere procedural selecția personalului care și-a dorit să își desfășoare activitatea aici și ne place să credem că din această selecție am ales ce este mai bun.

SMART Craiova: Am avut posibilitatea să cunoaștem cîțiva elevi de elită ai Colegiului Militar. Unul dintre ei are șanse mari să studieze după terminarea studiilor liceale la o academie în Statele Unite ale Americii, alții aleg medicină militară.

Locotenent-colonel Ovidiu Plopan: Tipul acesta de instituție permite și comunicare. Faptul că ei sunt atât de mult timp împreună îi obligă să socializeze. Socializarea nu presupune numai telefonul mobil în care procesăm fețe zâmbitoare, și începem să ne dăm seama că dispare ceea ce este esențial, cuvântul. Considerăm că foarte important pentru acești copii este ceea ce au acumulat. Și anume încrederea. Încrederea de a se exterioriza, încrederea de a face față unui interviu, încrederea în ei că ceea ce și-au propus reprezintă un vis și care pentru ei reprezintă o țintă precisă. De aici și această imagine a lor, această dorință de a reuși. Sunt lucruri pe care noi le cultivăm și în care încercăm să îi facem să creadă, pentru că de multe ori toate aceste lucruri pe care le-ați descris sunt cumva luate de departe și pentru că nu există speranță pentru tineri, în general. Totuși, peste tot cred că există tineri buni, există tineri capabili și o parte dintre ei i-ați întâlnit aici. Sunt tineri care își doresc să realizeze ceea ce și-au propus.

SMART Craiova: Care e sfatul dumneavoastră domnule comandant pentru cei care sunt indeciși dacă să urmeze sau nu o școală militară, ținând cont că este un drum greu?

Locotenent-colonel Ovidiu Plopan: Eu cred că nimic nu este ușor. Lucrurile ușoare sunt pur întâmplătoare sau sunt așezate în alt context. Dacă există probleme care sunt rezolvate de către profesori , atunci problemele sunt ușoare. Dacă sunt probleme care sunt rezolvate de elevi, atunci ele sunt grele și trebuie rezolvate cu efort și cu muncă. Același lucru se întâmplă și aici și în orice instituție de învățământ. Cei care reușesc nu reușesc decât dacă muncesc. Restul este o falsă iluzie. Pentru cei care doresc să pătrundă într-o astfel de instituție, eu nu pot să spun decât atât: să îi asculte pe colegii lor mai mari. Doar aceștia le pot spune dacă visul lor este unul realizabil sau dacă visul lor este ceea ce este și pentru ei palpabil. Dacă cu adevărat reprezintă pentru ei un vis, noi îi chemăm și îi așteptăm aici.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite