Mihail Genoiu, Primarul Craiovei, însoțit de administratorul public Sorin Manda și de arhitectul Mircea Diaconescu, consilier al primarului, au fost prezenți, vineri, la o întâlnire de lucru cu o delegație a Băncii Mondiale, condusă de managerul de țară pentru România și Ungaria, Tatiana Proskuryakova, având ca scop principal creionarea punctelor comune de strategie și acțiune ca fundament al unei potențiale colaborări dintre cele două instituții, în următorii ani, pentru dezvoltarea Municipiului Craiovei.
„Întâlnirea de astăzi a fost o oportunitate extraordinară pentru noi de a prezenta delegației Băncii Mondiale problemele cu care se confruntă administrația craioveană, principalele obiective pe care ne dorim să le îndeplinim pe termen mediu și lung, dar și atuurile municipiului nostru, în contextul celor mai importante realizări din ultimii ani. Astfel, am amintit că suntem singurul municipiu care a construit, în ultimii 27 de ani, un spital din fonduri publice, că am investit foarte mult în revitalizarea urbană prin reabilitarea centrului istoric și a spațiilor verzi, dar și că ne dorim să fim un oraș magnet, dat fiind potențialul economic, tradiția industrială, cea culturală, dar și oferta educațională dată de Universitatea din Craiova. Făcând o radiografie corectă a realităților orașului, am punctat, împreună cu delegația Băncii Mondiale, care ar fi prioritățile comunității noastre, dar și cele mai importante domenii de acțiune într-un eventual parteneriat strategic viitor, care să conducă municipiul Craiova în topul dezvoltării economice.
Intențiile noastre de a investi în infrastructura urbană, în special prin crearea și dezvoltarea punctelor nodale atât de necesare investitorilor, dar și în domenii cu mare impact social precum sănătatea și infrastructura din învățământ s-au dovedit a fi pe aceeași linie de abordare, pentru comunitățile din România, a celei mai importante organizații internaționale de dezvoltare care furnizează sprijin financiar și asistență tehnică statelor de pe toate continentele. Totodată, am profitat de ocazie și am explicat oaspeților noștri de ce avem nevoie de o consultanță la nivel de mediu și protecția mediului, cu referire la efectele pe care le are centrala nucleară de la Kozlodui. Discuțiile de astăzi au fost foarte folositoare pentru ambele părți și sperăm că vom reuși să concretizăm, împreună, proiecte care să aducă beneficii craiovenilor, dar și investitorilor“, a declarat Primarul Craiovei, Mihail Genoiu.
Inițiat de Banca Mondială, demersul face parte din strategia organizației internaționale de a pregăti Cadrul de parteneriat pentru România aferent perioadei 2018 – 2023.
Adauga comentariu