„Cei trei împărați. Trei veri, trei imperii și drumul către Primul Război Mondial”, carte semnată de Miranda Carter, istoric și biograf britanic, reprezintă o mostră sugestivă din atmosfera plină de idealuri și speranțe, dar totuși măcinată de prejudecăți și scenarii belicoase, a intervalului 1884-1914. Încadrate sub denumirea generică Belle Époque, cele trei decenii care au anticipat declanșarea primei conflagrații planetare au creat așteptări enorme și, oarecum naiv, deși, în mod cu totul îndreptățit, încrederea de nestrămutat în beneficiile oferite de evoluția științei și tehnicii, ca punți în construirea unei societăți mai bune. Iluzii și speranțe, năzuințe și planuri de viitor pe care, fără excepție, violența încleștărilor aveau, dacă nu să le anuleze, cel puțin să le reducă la dimensiuni mai puțin fanteziste. Deși intrată sub semnul globalizării, lumea, cu precădere cea europeană, se îndrepta cu ochii închiși spre singura soluție în măsură să tranșeze în mod definitiv vechile dispute: războiul.
Povestea celor trei împărați, Wilhem al II-lea, George al V-lea și Nicolae al II-lea se împletește și confundă cu istoria și evoluția statelor în fruntea cărora s-au aflat. Din pruncie și până la momentul declanșării războiului, Miranda Carter le zugrăvește cu mare măistrie personalitățile, speranțele, îndoielile și, mai important, concepția despre lume, război și pace.
Rivalitățile și jocul dublu pe care fiecare dintre cei trei l-a practicat în anii premergători războiului, e drept, în doze și cu intensități diferite, lipsa de tact, în cazul lui Wilhem, entuziasmul nețărmurit al lui Eduard și atitudinea distantă și superficială, în dezacord total cu realitățile înconjurătoare, care i-a caracterizat în egală măsură pe George și Nicolae au jucat un rol aparte, determinant, în crearea și potențarea condițiilor favorabile înfruntării.
Mânate de motive diferite dar îmbrățișând același obiectiv, obținerea victoriei la capătul conflictului, cele trei imperii s-au angajat într-un război total în care nu victoriile de palmares, ci distrugerea efectivă a adversarului era miza urmărită cu îndârjire. Corespondența purtată de cei trei veri, delicioasă și contradictorie deopotrivă, dezvăluie psihologia fiecăruia dintre ei, temerile și, de aici, dorința compensatorie de a fi mereu cu un pas în față, de a anihila prin anticipare adversarul. Un demon distorsionat și perfid, o piedică în calea ambițiilor celor care prin excelență erau ambițioși – împărații, cei fără de limită.
Războiul încheiat în 1918 nu a adus nimic bun pentru învingători și cu atât mai puțin pentru învinși. Monarhii și monarhiile pe care le reprezentau se pregăteau, fără să o știe, poate, de ieșirea din istorie.
„În Germania, regii din Bavaria și Wurttemberg fuseseră detronați; marii duci care domneau în Coburg, Hessen și Mecklenburg-Strelitz abdicaseră cu toții, ultimul dintre ei împușcându-se după aceea. Împăratul Karl al Austro-Ungariei, care moștenise tronul după moartea străunchiului său Franz Joseph în 1916, abdicase în ziua armistițiului. Ferdinand, autointitulat “țar” al Bulgaiei, care fusese de partea Germaniei la apogeul succeselor acesteia, a plecat și el de la conducere în luna aceea. „Tino”, vărul lui George, regele Greciei, abdicase în 1917 în favoarea fiului său mai mic, care avea să fie doar o marionetă și urma să moară din cauza unei mușcături de maimuță în 1920. În Turcia, sultanul Mahomed al V-lea murise în mai; fratele său, Mahomed al VI-lea, avea să fie detronat în 1922” (p. 322).
Povestea celor trei capete încoronate, rude și adversari de război, nu se încadrează în tiparul istoriilor liniare, lipsite de opțiuni și alternative. Nu este fotografia unei epoci neîndurătoare, crudă în mod ireversibil cu destinele milioanelor de oameni intrate în vâltoarea conflictului. Accentul cade pe nu pe grandoarea celor trei veri, Wilhem, Eduard și Nicolae, ci pe umanul faptelor lor. Ezitările, deciziile pripite și perceperea eronată a unor evenimente aflate în plină desfășurare explică, fără să disculpe, o serie de consecințe pe care, în multe aspecte, cei trei împărați le-au influențat în mod direct.
Adauga comentariu