SMART Craiova

Eli Adam, stilista care promovează brandurile românești

„I’m not that fabulous, contesă nici atât, connoisseur of style cel mult. Om înainte de orice, acest basic dresscode pe care mulți îl abandonează într-un colț de șifonier, un om împlinit dacă prin ceea ce face aduce fericire celor din jur! Sunt aievea, sunt propria persoană și asta îți propun și ție să fii. Pentru că nicăieri nu-i mai bine ca … în pielea ta. And that’s a fact. Așa cum e și faptul că sunt olteancă și încă una destul de ambițioasă și conștiincioasă, PR de meserie, style consultant de zi cu zi”.

Așa se prezintă Eli Adam, craioveanca de 29 de ani care prin multă ambiție și muncă a reușit să se facă cunoscută în toată țara. Ea este cea care promovează designerii români și care dă întâlnire tuturor în magazinul ei Style affairs image store & more, de pe strada Eugeniu Carada, nr. 14 B, între Jandarmerie și Restaurantul Big Ben.

Extrem de carismatică și modestă, Eli este modelul tinerei care a reușit. A urmat facultatea și masterul în București, în domeniul Comunicare și Relații Publice. A lucrat pentru o perioadă într-un birou în care era înconjurată de dosare, de sute de hârtii necesare întocmirii documentației pentru accesare de fonduri europene. Ca perspectivă de viitor, se vedea lucrând ca – PR. Povestea cu moda, cea de stilist a început-o dintr-o pasiune.

La momentul când am terminat masterul venise deja criza financiară și primele joburi care se aflau pe lista neagră de restructurări erau acestea, de PR, Marketing. Eram la o răscruce de drumuri și nu știam ce să fac pe viitor. Îmi aduc aminte că la un moment dat eram pe la Piața Unirii în București, la metrou și acolo sunt mulți oameni care împart flyere, broșuri. Pe mine chestiile astea nu mă ating. Însă cineva a insistat foarte mult să-mi pună niște cataloage în brațe. Și dacă tot a insistat atât am zis să le și răsfoiesc înainte de a le arunca la coș. Așa cum face toată lumea cu materialele promoționale. Și în acele cataloage erau prezentate aceste cursuri care se făceau after-work. Se desfășurau în București, cursuri de stilist vestimentar”

a povestit Eli.

Așa a început toată nebunia. Crede în semne și datorită acelor semne a hotărât să descopere acele cursuri de stilist vestimentar. Primele cursuri le-a urmat cu Irina Marcovici. După aceea s-a mutat înapoi, acasă, în Craiova. Simțea însă că nu se poate opri. Trebuia să continue și cursul de avansați. În Craiova avea deja un job la care nu vroia să renunțe. A început și cursul de avansați cu Ovidiu Buta care se ținea o dată pe săptămână, miercurea. Până la ora 12 era la muncă, după care fugea să nu fie văzută de șef. La 2 avea tren, la 5 ajungea în București, la 6 începea cursul, la 9 se termina, la 10 lua înapoi trenul, la 12 era în Craiova și a doua zi o lua de la capăt cu jobul și săptămâna următoare la fel. Așa a ținut-o timp de câteva luni. Un mare efort, un maraton, din care însă a ieșit învingătoare.

Dacă este pasiune și ai chemare, nu ai cum să nu reușești. Așa am început și fără să mă promovez au început să vorbească oamenii. Din pasiune consider că trebuie să aibă loc lucrurile acestea, care ne caracterizează ca și oameni, care ne definesc. Recunosc că nu am luat-o în serios de la început. Era o pasiune pe lângă un job și activitatea de zi cu zi. Făceam ceva foarte urât pentru mine în acea perioadă – lucram pe fonduri europene. Nu îmi plăcea. Simțeam zilnic că tai copaci. Făceam hârtii, le refăceam, iar și iar …. Era ceva care mă seca, simțeam că mă irosesc”

a adăugat tânăra.

Încet și-a deschis și magazinul din Craiova în care nu oferă doar haine ale designerilor autohtoni, ci și sfaturi despre ce ținute să aleagă o persoană, cum să le asorteze, ce tunsoare sau machiaj sunt potrivite acelei ținute. Lumea a aflat despre Eli Adam și a reușit să aibă și primii ei clienți. Au ajutat-o extrem de mult și aparițiile la tv.

Nu o să-i uit niciodată pe primii mei clienți, pentru că a fost foarte amuzant totul. Un cuplu de tineri IT-iști care aveau cununia civilă. Ei nu se îmbrăcaseră niciodată în viața lor în altceva în afară de jeanși și teniși. Și își doreau ca pentru ziua aia să arate și ei altfel. Măcar în poze, să aibă la ce să se uite toată viața. Am acceptat și a fost foarte interesant pentru că la momentul respectiv oferta de pe piață în ceea ce privește vestimentația din magazine era mai mică decât acum. Vorbim de acum patru ani. Mi-a fost foarte greu, dar cumva norocul meu a fost că erau foarte deschiși și au mers pe mâna mea. Eram la început, mai stângace însă m-a ajutat că sunt simpatică, glumeață și carismatică și atunci cumva a mers ușor. Lucrurile au ieșit așa cum trebuia numai că la final, a intervenit soacra mare și mi-a desființat ținuta ginerelui. Nu accepta ca fiul să nu fie din cap până în picioare la costum negru. Eu îi făcusem o combinație între un sacou bleumarin, un pantalon mai bej, o cămașă mai nu știu cum. Primisem OK-ul de la cei doi. L-a luat ea de mână, l-a dus și l-a îmbrăcat și mi-a stricat toată combinația”

a povestit amuzată Eli.

O primă lecție din care Eli Adam a învățat mult. A înțeles că trebuie să lupte, că este greu să schimbi oameni, este greu să lupți să schimbi concepții, să rupi cumva tradiționalismul. Mai ales într-un oraș mic, cum este Craiova. A înțeles că este greu de trecut peste această barieră – familia. După această experiență a avut o altă clientă datorită căreia a înțeles că meseria de stilist nu este o joacă, ci una extrem de serioasă.

Nu este vorba doar de o hăinuță pe care o pui pe tine sau mergi la shopping, cheltui bani, te întorci acasă cu plasele pline… Treaba este serioasă, acestei cliente am avut ocazia să-i schimb întreaga garderobă. Și atunci, munca a fost extrem de delicată. Mergi la om acasă, intri în viața lui, însă trebuie să ai mare grijă pentru că noi, oamenii, suntem foarte legați psihologic de hainele noastre. Hainele ne trezesc amintiri, ne leagă de persoane dintr-un anumit moment al vieții. În cazul acesta, clienta mea era foarte legată de trecutul ei, de fostul soț, trecuse printr-un divorț și încă păstra niște haine din acea perioadă, amintiri care nu o lăsau să meargă mai departe. Și astfel am apărut eu și i-am făcut! „curat” în garderobă, am determinat-o să renunțe la foarte multe lucruri care nu mai aveau ce căuta acolo, nu neapărat din cauza trecutului, ci pentru că trecuseră ceva ani de când nu le mai folosea. Trebuie să fi atent, nu poți să intri cu bocancii plini de mocirlă în viața omului, ci ușor, pe vârfuri, ca o balerină. Discret!”

a spus stilistul.

Mergem la shopping, umplem sacoșele cu haine, ajungem acasă și ne trezim că nu avem în ce să ne îmbrăcăm. Auzim acest lucru la tot pasul, iar stilistul confirmă că aude această replică extrem de des: cu ce mă îmbrac astăzi? Greșim mult, din dorința de a ne cumpăra cât mai multe, pierdem simțul rațiunii și ne trezim că nu am îmbrăcat poate niciodată haine aruncate cu etichetă în șifonier. Este foarte important ne sfătuiește Eli să stabilim un buget lunar clar pe care dorim să îl alocăm pentru cumpărarea de haine. Și neapărat, să încercăm să-l respectăm.

Studiile arată faptul că din veniturile noastre lunare n-ar trebui să cheltuim mai mult de 10, 12% pe haine, accesorii. Sunt persoane care preferă să pună de-o parte aceste sume și să cheltuiască o dată o sumă mai mare, în special în perioada reducerilor, să simtă cu adevărat că fac cumpărături. Sunt persoane care-și schimbă jobul, își schimbă statutul la job, urcă în funcție și atunci au nevoie de o schimbare a vestimentației. Sau apar schimbări de greutate, schimbări hormonale și atunci trebuie să avem și acest aspect în vedere. La shopping trebuie să ne autocontrolăm, mai ales în perioada reducerilor, când suntem mânați de acest instinct de a cumpăra tot ce vedem. Pentru că o să ajungem acasă și o să observăm că nu am luat mare lucru, poate nici nu o să ajungem să le purtăm, doar o să le înghesuim în garderobă… Ne uităm la un maldăr de haine și nu o să știm în ce să ne îmbrăcăm”

a spus stilistul craiovean.

Îi este greu atunci când se află pe stradă să nu privească ținutele trecătorilor. Este defect profesional. Simte că nu își poate controla ochiul, iar de cele mai multe ori dezamăgirea este mare.

Mă uit nu neapărat să critic sau să judec, ci, inevitabil, prin prisma meseriei asta trebuie să fac. Am văzut un film documentar despre Diana Vreeland, The Eye has to travel, din care am înțeles și m-am regăsit foarte mult de ce rămân suspendată uneori cu privirea. Nu am cum să mă duc să trag omul de mânecă și nici nu vreau asta. Cel mai mult mă deranjează atitudinea, sunt oameni care poartă branduri foarte mari și habar nu au cu ce se mănâncă. Cred că snobismul mă deranjează. Atât. Lăsând la o parte orice reguli vestimentare, de modă, cred că este vorba de bun simț, de educație care din păcate, în ultima vreme, lasă de dorit. Despre asta este vorba. Educația vestimentară de bază se face în familie, tot acolo unde se face educația propriu-zisă. Probabil vremurile acestea pe repede înainte nu ne mai permit să acordăm atenție lucrurile care cu adevărat contează: educația, copiii, familia”

a spus Eli.

Oamenii nu trebuie să se bazeze pe reguli, susține Eli Adam. Să poarte ceea ce le place, ceea ce îi face să se simtă bine, să fie în pielea lor. Tendințele pentru ea, ca de altfel pentru toți cei din această lume a modei, nu prea mai există din cauza vitezei și a faptului că nu mai există două colecții care se prezintă pe an, ci șase, opt, chiar 12 colecții pe an. Este foarte scurt timp între prezentări ca să ai timp să te pui la punct și să urmezi o anume tendință, susține tânăra. Tendințele nu prea își mai au locul, nu este timp fizic ca oamenii să asimileze tot. Sunt însă câteva reguli care nu vor dispărea niciodată: vara se vor purta imprimeurile florale și dungile mariniere, toamna culori specifice: kaki, galben, maro.

Ce n-ar trebui să lipsească din garderoba unei doamne? Lucrurile care o fac fericită! Aș putea spune un sacou negru, o rochie neagră, dar mi se par clișee, eu cred că trebuie să purtăm doar ce ne face fericiți, ne împlinesc, să simțim într-o zi în care avem nevoie, că putem să dărmăm munții. La mine, de exemplu, funcționează negrul. Dacă pun negru pe mine din cap până în picioare, mă simt ninja, panteră, mă mișc și rezolv ce mi-am propus în ziua respectivă. La alte persoane funcționează alte culori, au un obiect anume care îi face să se simtă bine, e ca un talisman. Despre lucruri de acest gen este vorba”

a completat craioveanca.

Maratonul ei pentru împlinirea visului continuă și astăzi. Este permanent pe drumuri, între Craiova și București, în mod special. Este extrem de sinceră, mărturisește că acum, ca și atunci, se află la o nouă răscruce de drumuri. În magazinul din Craiova promovează producția autohtonă, designeri români. I se pare extrem de important ca banii să rămână la noi în țară. Vinde rochii de ocazie, paltoane, ținute casual, încălțăminte, bijuterii, genți, cam tot ce găsiți la mall în cantități mult mai mari, la ea găsiți într-o singură bucată sau ediție limitată.

Oamenii cred că este diferență mare de preț între produsele în serie și cele în ediții limitate. Nimic mai greșit. Este important să știe acest lucru, că pot avea un produs unicat pe care să îl poarte mult timp deoarece în aceste produse sunt materiale de foarte bună calitate, în nici un caz ce poți găsi la mall și în plus, în Craiova nu riști să te mai întâlnești cu cineva îmbrăcat la fel, și nu în ultimul rând sunt produse românești. Din păcate, nouă ne lipsește și educația asta. De ce să îmbogățim noi Zara care e din Spania sau nu știu ce alt brand fabricat în China? Nouă cine ne dă un bănuț, cine ne ajută? Noi nu suntem în stare să îi apreciem pe ai noștri, la noi intervine invidia, răutatea și nu-mi este frică să o spun, aceasta este realitatea, este specifică zonei. Nu suntem solidari”

a spus mâhnită Eli.

Are deja cliente fidele, care revin la magazinul ei ori de câte ori au nevoie. Se ocupă și de imaginea unor tineri, este stilist personal. Bucureștiul o ajută să nu se plictisească. Îi place foarte mult să mă implic în proiecte foto care presupun un concept, un model, o locație, styling, machiaj, hair.
Ca orice tânăr hotărât să se dezvolte profesional are și ea mâhnirile ei. Prețul chiriilor în spațiile din Centrul vechi al Craiovei i se par extrem de mari și nu se justifică. Crede însă cu convingere că doar prin altruism generația SMART poate reuși.

Mi se pare foarte trist să văd că nu există o gândire pe termen lung și aici mă refer la proprietarii care închiriază. Stai să te gândești de ce se mulțumesc să închirieze spațiul pentru două luni cu chirii nesimțite de 2000 de euro, după care o jumătate de an stau pe bară, sunt pe zero sau poate chiar sunt în pierdere. Poate dacă ar lăsa la jumătate chiria ar avea ceva constant. Îmi doresc ca oamenii să fie mai altruiști, asta mi se pare cel mai important. Știu că societatea ne îndeamnă cumva să fim egoiști, însă cred că vremurile care vin ne determină să fim altruiști în toate sectoarele. La zona de modă, fashion, este industria cea mai poluantă. Tocmai din acest motiv îndemn oamenii să cumpere produse fabricate în România!

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite