SMART Craiova

Preșcolarii și elevii din Dolj vor sta acasă în următoare două zile

Din cauza condițiilor meteorologice prognozate pentru următoarele zile, Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dolj a decis suspendarea cursurilor în tot județul pentru următoarele două zile.

S-a stabilit o întâlnire între Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și Consiliul de Administrație al ISJ pentru luarea unei decizii privind suspendarea cursurilor. La fel ca și anul trecut când am decis suspendarea cursurilor din cauza condițiilor extreme pentru condiții de securitate și în acest an având în vedere temperaturile prognozate s-a luat aceeași decizie”

a spus Nicușor Cotescu, inspector școlar general adjunct la ISJ Dolj.

Iarna îşi arată forţa în următoarele zile. Vom avea de îndurat vreme severă, cu ger, ninsoare şi viscol. Un val de frig cuprinde toată ţara şi se intensifică. Duminică noapte intra în vigoare un Cod portocaliu de vreme extrem de rece.

Codul galben de temperaturi scăzute, valabil până joi dimineața vizează Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea unde se vor înregistra maxime între minus 12 şi minus 8 grade iar temperaturile minime vor atinge chiar şi minus 22 de grade, iar vântul va spori senzaţia de frig.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite