Dansul privighetorii de primăvară, roman scris de Kyung-sook Shin, singura autoare coreeană distinsă cu premiul Man Asian Literary Prize, prezintă un personaj cu o poveste sfâșietoare. Din primii pași făcuți în poveste se poate resimți atmosfera melancolică și apăsătoare generată nu de un sentiment de greutate, ci de profunzimea trăirilor pe care autoarea le provoacă fie prin personajele sale, fie prin firul lin, natural și firesc de exprimare.
Cartea de față este un bun dicționar de elucidare a misterului asiatic, un inventar de trăiri care își relevă taina printr-o paralelă cu lumea vest europeană. Yi Jin, personajul central, este personificarea subtilității, a grației și delicateții, caracteristici care definesc continentul asiatic. Victor, cel de-al doilea personaj central, este exponentul lumii vestice, al naturaleții, libertății de exprimare, al degajării în purtare și gesturi. Întâlnirea celor două lumi are loc pe teritoriul coreean, universul vestic căzând pradă unei fascinații profunde față de Orient. Paralela dintre cele două lumi se întemeiază pe povestea de iubire dintre cele două personaje, perspectivă în măsură să etaleze diferențele fundamentale dintre cele două existențe aflate în coliziune.
Contactul cu cultura asiatică surprinde prin numeroase diferențe. Poate că cea mai surprinzătoare deosebire a acestei culturi, a tăcerii subtile și delicate, este modalitatea de ilustrare și trăire a iubirii, mult deosebită de cea tipică Occidentului. Relația dintre cele două personaje, el, primul reprezentant diplomatic în Coreea (regatul Joseon), ea, dansatoare la Curta Imperială, se încropește în circumstanțe neobișnuite, inițiate mai mult de Victor. Yi Jin, mai puțin dispusă să pășească în lumea lui, manifestă reticență față de implicarea în evenimentele care i-au adus împreună.
Loială suveranei sale, mamei adoptive, Seo, lui Gang Yeon, fratele adoptiv, și prietenei sale, Soa, Yi Jin lasă senzația că sufletul ii este “prea plin de oamenii iubiți în liniște”, fără prea multe manifestări zgomotoase, exuberante, pline de eroism și romantism. Ceea ce Victor irosește prin exprimarea iubirii sub diverse forme, Yi Jin canalizează către adâncirea trăirii iubirii.
Întreaga operă gravitează în jurul iubirii, o iubire care nu este percepută dintr-un unghi occidental: romanțat, plin de manifestări, de dorințe și ego. Iubirea orientului are o alta formă, înțeleasă mult mai profund și mult mai larg. Autoarea, în loc să pună în lumina reflectoarelor pasiunea celor doi actori printr-o tehnică foarte subtilă, ilustrează frumusețea unei iubiri “altfel”, poate prea puțin abordată, cea mai putin romantică, a iubirii semenilor pe care viața i-a adus împreună și i-a legat iremediabil. Iubirea pe care Yi Jin o trăiește este sfâșietoare, iar destinul celor îndrăgiți de ea este mai mult decât tragic.
Toată energia cărții gravitează în jurul unui consum sfâșietor. De aici și atmosfera melancolică. Tragismul sufletului care iubește mai presus de cuvinte este conturat fabulos. Cu toate acestea, fatalmente, distanța de la un suflet la altul (mare) rămâne mereu aceeași. Distanța devine o marcă de neînlăturat, ajungând să se imprime și în celălalte aspecte ale vieții personajelor, luând adesea forme fizice. Personajele sunt surprinse deseori uitându-se în zare, așteptând sau contemplând peisaje, obiecte sau fețe, toate simbolice, amintind de dorul lăuntric. Uitatul în zare pare sentința sufletului chinuit de a fi descoperit iubirea în toată complexitatea ei, pe care o trăiește cu prețul sfâșierii propriului suflu.
Privirea lui îmbătrânită, plină de regrete, regăsi ochii ei negri, care îl cercetau de pe podul de la palat. Victor se ridică și se apropie de fereastră. Când o deschise spre pâlcul de fagi, vântul înțepător, care făcea ochii să lăcrimeze, dădu năvală înăuntru.
Ochii, oglindă a sufletului, trădează nostalgie și jeluire, Victor reușind abia la final să-și înțeleagă în toată goliciunea incapacitatea de a oferi. Această neputință, deghizată în blândețe și bunăvoință, ascunde egoismul iubirii sale, ’’o descoperire târzie frânge spiritul’’. La polul opus se afla Gang Yeon, personificarea cea mai grăitoare a trăirii pătimașe, sfâșietoare.
Dacă se încearcă pătrunderea a unor astfel de trăiri nu printr-o cale filozofică, plină de argumente și explicații, cartea este mai mult decât potrivită. Ilustrarea sugestivă a noianului de trăiri printr-o poveste tragică ce curge lin și natural, fără înflorituri inutile de limbaj, răscolește prin simplitatea sa, amintindu-ne să nu ne împiedicăm de ego atunci când iubim.
Adauga comentariu