Echipa Națională a României a învins cu scorul de 1-0 selecționata Suediei, echipă calificată pentru CM2018, partidă disputată pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova.
Dorin Rotariu, marcatorul unicului gol al partidei în minutul 57, se află la prima convocare în mandatul de selecționer al lui Cosmin Contra, a declarat:
A fost un meci greu. Nu mă consider erou. Am fost doar inspirat la faza aia. Puteam să șutez prost, să nu intre. Important e că am fost agresivi, exact ca ei”
a declarat Dorin Rotariu.
Despre agresivitate si dorința de victorie a vorbit și Cosmin Contra la finalul partidei:
Eu cred că astăzi am dovedit că ne putem bate, în condiții de joc care-i avantaja foarte tare pe suedezi, și să câștigăm. I-am felicitat pe băieți ți le-am spus că suntem pe drumul cel bun. Astăzi pot spune că a fost un test de maturitate. Au fost 10 zile în care ne-am adaptat, la diferențe de temperatură, la modul de a ne antrena – să trecem de la suprafețe cu iarbă la suprafețe cu teren sintetic. Am reușit să ne adaptăm și să câștigăm astăzi.
Băieții și-au dorit victoria, au fost foarte responsabili, am vorbit cu băieții despre faptul că jucăm în fața a 25.000 de spectatori, despre faptul că oamenii au venit să vadă o schimbare, să vadă o echipă care se bate pentru fiecare minge și cred că am reușit să le oferim suporterilor acest lucru.”
România: Tătăruşanu – Cr. Manea, Săpunaru (c), Dr. Grigore (82 Nedelcearu), Toşca – Pintilii, R. Marin (70 Anton) – Chipciu (61 Grozav), Stanciu (87 Man), Al. Mitriţă (54 D. Rotariu) – Ţucudean (63 Keşeru). Selecţioner: Cosmin Contra.
Suedia: Johnsson – J. Larsson, P. Jansson (c), Helander, N. Hult – J. Durmaz (84 Claesson), Fransson (87 S. Larsson), Hiljemark, Sema – Guidetti (87 Berg), Kiese Thelin (70 Toivonen). Selecţioner: Janne Andersson.
Arbitri: Roi Reinshreiber – D. Krasikow, M. Yakobov (toţi din Israel). Rezervă: Sebastian Colţescu (Craiova).
Adauga comentariu