SMART Craiova

Mayla – despre pasiune, scoici în parfum de lămâie și primul restaurant în autobuz din Craiova

Mayla. Mayla Annalisa Bucci… Un ”nufăr roz” așa cum și-a imaginat-o tatăl său, modelul acestei tinere pasionată de bucătărie, de fructe de mare, de mâncare cu specific italian… Mayla deține împreună cu familia ei restaurantul Lino, unul din cele mai vechi restaurante din Craiova. În scurt timp, va deschide și primul restaurant mobil. Autobuzul e gata. Pe 14 și 15 aprilie veți avea șansa să îl vizitați la Festivalul Primăverii, organizat la Centrul Multifuncțional. Tot atunci, veți putea gusta caracatiță la grătar, mix-ul de fructe de mare prăjite, scoicile marinara și să vă încărcați cu energie de la această tânără extrem de frumoasă și optimistă.

Ideea de restaurant mobil i-a aparținut tatălui Maylei. Își doreau un spațiu nou, vibrant, care să atragă, în care să investească, dar care să nu își piardă însă valoarea și să poată concura cu cele mai în ”trend” localuri naționale și de ce nu, internaționale.

Spațiile costau prea mult. Trebuia să închiriem un spațiu în care să investim foarte mult, nu știam dacă va merge sau nu ca locație. În Craiova, singurul loc care merge bine este Centrul Vechi. Însă, chiriile sunt exorbitante și concurența este foarte mare. Și atunci, am mers pe ideea să ne facem un spațiu al nostru, pe care-l putem muta oriunde, în care să investim și să știm că ne va rămâne”

a povestit Mayla.

Prima dată, a văzut acest tip de autobuz într-un filmuleț pe YouTube, din America. Conceptul în sine este asemănător, dar ca aspect, diferit. Au adaptat autobuzul după cum au considerat, l-au retațipat, i-au schimbat total înfățișarea. Luni întregi de muncă.

În filmul pe care l-am văzut pe YouTube scaunele erau clasice, mesele la fel, niște mese de sticlă. De la acest concept am pornit mai departe, însă după posibilitățile noastre. Ne-am adaptat foarte mult. De fapt, tot acest autobuz este o improvizație. Tatăl meu a lucrat tot: de la scaune, care sunt scaunele vechi însă retapițate de către un tapițer din Craiova foarte bun. Aparatele de aer condiționat au fost separat montate. Mesele sunt realizate la fel, de un tâmplar cu care colaborăm de câțiva ani. Tata a gândit fiecare chichiță din acest autobuz. A lucrat la această idee un an de zile”

a completat Mayla.

Autobuzul a costat foarte mult. Au fost luni de nervi, emoții, piedici, provocări. Cel mai greu a fost să-l înmatriculeze. Din păcate, legislația din România nu le-a permis să-l înmatriculeze în țară, așa că l-au înscris la vecinii noștri bulgari. Nu avem, ca țară, o legislație pentru a înmatricula un food-truck. Au încercat prima dată să-l înmatriculeze în Germania. A durat trei luni și nu au reușit. În Bulgaria a durat șapte luni înmatricularea.
Au avut nevoie de zece luni până au reușit să înmatriculeze autovehicului ca unul cu regim special.

Povestea Maylei este una extrem de frumoasă. Împreună cu părinții săi, deține renumitul restaurant Lino care rezistă pe piața craioveană de peste 20 de ani. Au clienții lor, oameni care îi vizitează pentru gustul pe care reușesc să îl dea mâncării, pentru spectacolele pe care ei le oferă, pentru atmosfera pe care o creează. Pentru ospitalitatea și zâmbetul pe care le servesc la pachet lângă paharul de vin și platoul de bucate alese.

De când mă știu, am trăit în acest restaurant (Lino, n.r.,). De la părinți am învățat totul, am preluat pasiunea de la ei. Consider că m-am născut ca să fac această meserie, de chef. Însă, cred că mi-a fost și foarte mult indus. Încă de mică. Îmi amintesc că la patru ani stăteam pe un scaun la bucătărie și priveam. Nu ieșeam afară cu ceilalți copii să mă joc. Stăteam în bucătărie și îi priveam pe părinții mei cum gătesc. Și ușor-ușor am învățat să gătesc și eu. Nu a stat nimeni să mă învețe, să-mi explice cum să prepar ceva. Pur și simplu, m-am trezit cu tigaia în mână și am știut să gătesc. Iar, acest concept, de restaurant mobil, îmi place foarte mult pentru că, în primul rând, este o chestie unică, tinerească, în plus am ocazia să mă duc oriunde în lume cu el. Dacă în România nu va merge, pot să plec în străinătate. Dacă în Craiova nu va merge, pot pleca în București, pot pleca la mare. Este ocazia perfectă să pot să călătoresc. Mai ales că eu sunt un om care nu acceptă rutina. Sunt un om iubitor de nou. Și atunci autobuzul acesta îmi va da ocazia să mă pot dezvolta”

a completat tânăra.

Autobuzul restaurant este pentru Mayla șansa ei, șansa de a deveni cunoscută, de a atrage cât mai mulți clienți care să-i guste rețetele. Are planuri multe, visează deja cu ochii deschiși atunci când povestește despre restaurantul mobil. Privindu-o cu câtă pasiune vorbește despre mâncare, despre rețete, despre restaurantul ei mobil nu îți dorești decât să reușească. Are toate atuurile să ajungă acolo sus unde visează. Și are 26 de ani.

M-am gândit pentru acest autobuz la diferite tipuri de petreceri, m-am gândit chiar la faptul că vreau să-i schimb locația în funcție de vreme. M-am gândit vara, când o să fie foarte cald, să-l bag într-o pădure. Într-o pădure foarte răcoroasă, ba chiar să fac și un mic picnic, cu farfurii puse pe pături, muzică cu boxele puse direct în pădure, să-i dau omului ocazia să se poată bucura și de natură, dar în același timp să poată mânca și o mâncare bună, un fine dinning… Pe cât este conceptul de tineresc și de casual, pe atât de complicată vreau să fie mâncarea. Și spun complicată în sensul de sofisticată. Vreau să aduc produse atât pe bază de fructe de mare, iar preparatele să arate bine, să încânte clientul”

a spus chef Mayla.

Totul se va prepara în fața clientului, va pregăti mâncarea în food-truck-ul pe care deja îl are. Acel truck va fi de fapt bucătăria autobuzului, iar în autobuz va fi sala de mese. Vrea și o mică terasă, pentru anotimpul cald. Speră să obțină și aprobare, să își facă promovarea plimbându-se cu autobuzul prin tot orașul.

Nu avem siguranța că va merge. Este o chestie care măcar din curiozitate te atrage să o vizitezi. Măcar să vezi odată ce se întâmplă în acest autobuz. Pe de altă parte, îmi place ideea că este un spațiu mic, în care oamenii chiar dacă nu se vor cunoaște vor ajunge să interacționeze între ei. Vor putea comunica între ei. Părinții m-au susținut, pentru tata, autobuzul este jucăria lui. Mă uit la el că de multe ori se poartă fix ca un copil. Food-truck-ul pe care deja îl avem a fost făcut dintr-o simplă remorcă la care a pus o hotă, a pus un bidon de apă făcut dintr-un bidon de bere. Toate aceste improvizații sunt făcute de el. Dacă este să cumperi un food-truck, te ajunge undeva la 45-50.000 de euro. Pe noi acest autobuz ne-a ajuns undeva la 40.000 de euro, doar bucătăria, fără partea de truck. Este mult, dar este o investiție sigură. Știi că indiferent de situație nu te duci într-un loc cu chirie, așa cum suntem noi aici, în locația pe care toată lumea o cunoaște. Investești ani la rând și de fapt nu îți aparține. Aici, de bine de rău este al nostru. Este ca și cum ai cumpăra o casă. Este o mare provocare pentru noi ceea ce se va întâmpla, dar suntem entuziasmați și suntem toți din familie care muncim aici. Tata a muncit pe partea tehnică, eu am venit pe ceea ce înseamnă materialele și design-ul, rețete, pentru că eu voi face meniul… Și atunci toată lumea se implică. Sora mea va fi una dintre ospătărițe”

a completat fiica cea mare a familiei Bucci.

Este o afacere de familie, o afacere care le face bine, îi face să zâmbească. Pentru Mayla și familia ei asta contează, să facă lucruri într-un domeniu care le place. E mult mult mai bine mărturisește Mayla decât să facă o meserie bănoasă care să le aducă frustrări.

În acest weekend, la Centrul Multifuncțional din Craiova, Mayla va prezenta craiovenilor autobuzul. Este prima ei prezentare la care oamenii vor avea posibilitatea să guste din preparatele realizate de Mayla și părinții ei, să urce în autobuz, să realizeze ideea conceptului.

Voi prezenta trei preparate: caracatiță la grătar, un fritto mixto care conține fructe de mare prăjite și scoici marinara într-un sos roșu. Treptat, până la începutul lunii mai vom avea un meniu un picuț mai dezvoltat. Pentru început însă vrem să dăm oamenilor posibilitatea, în special curioșilor, să se obișnuiască cu acest concept. Una este să vezi în poze și alta este să intri în autobuz, să vezi cu ochii tăi. Pentru mine, când am intrat în autobuz când a fost gata, m-am simțit ca într-un mic băruleț din străinătate. Am de gând să lucrez doar pe rezervări. Este un spațiu mic, are doar 28 de locuri, și pentru a oferi calitate prefer să am rezervări la mese și să știu deja cu ce îi pot servi. Nu am o bucătărie mare, nu putem să mergem pe același concept de restaurant și atunci noi trebuie să fim pregătiți”

a completat Mayla.

Au realizat deja o pagină de facebook – Ristorante Lino. Pe această pagină va posta în special locația unde se află autobuzul pentru că acesta o dată la trei, patru zile acesta va fi mutat.
Tatăl italian, din Pescara, din zona sud-est a Italiei. Mama româncă. Tatăl a fost tirist înainte să se apuce de această afacere. Prin intermediul serviciului a ajuns în România, a cunoscut-o pe mama Maylei, s-au îndrăgostit și au deschis afacerea Lino împreună. Asta se întâmpla în 1996. De atunci, încet, de la o simplă terasă au crescut. Și ce este cel mai important au rezistat când atât de multe afaceri s-au închis. Sunt deja 23 de ani pe piață.

De șase, șapte ani, fructele de mare sunt la căutare și în Craiova. Îmi amintesc cum la început, tatăl meu promova ideea de bruschete. El este cel care a adus primele bruschete cu roșii în Craiova. Le oferea din partea casei, ceea ce face și în momentul de față. Și clienții îl chemau și îl întrebau de ce îi sevește cu pâine cu roșii…”

Mayla mai are două surori și un frate. La fel de talentați, de ambițioși, de frumoși. Dintr-o mamă româncă și un tată italian, familia Bucci s-a stabilit în Craiova când copiii erau foarte mici. Toată viața lor și-au petrecut-o aici. Toate planurile, visurile lor. Și nu regretă acest lucru.

Când plecăm în vacanță, părinții după o săptămână se gândesc la restaurant, la casă, la Craiova. Le este dor. Am avut foarte multe momente grele, și acum este greu pentru că piața din Craiova este complicată. Din păcate, cererea nu este atât de mare pe cât e oferta. Sunt foarte multe restaurante acum extrem de luxoase, dar care nu oferă gustul pe care noi îl dăm preparatelor. La noi, oamenii vin pentru mâncare. Vin pentru spectacole, în fiecare weekend avem muzică live. Tata cântă coveruri, în special ale artiștilor italieni, iar de doi ani facem și cooking showuri. Direct pe terasă, gătim. Gătim scoici, facem paella, în fața clienților cărora le explicăm rețetele, le dăm și ponturi pe care nu au de unde să le știe. Cum ar fi de exemplu că la paste este esențială o bucățică de unt în sos pentru a lega sosul de paste. Lucruri minore care fac diferența la mâncare”

a completat tânăra.

Iubitorii emisiunilor culinare atât de populare în acest moment la posturile TV au avut șansa să o cunoască deja pe Mayla. Au ajutat-o mult aceste experiențe, au determinat-o să înțeleagă că bucătăria este făcută pentru ea. A început cu Master Chef, la 21 de ani, când nu avea încă experiență de bucătar. S-a înscris la concurs și a luat șortul. Când s-a întors acasă, i-a cerut tatălui său să o învețe tot ce știe. Și a învățat-o. De cinci ani profesează. Apoi, a fost la Chef la cuțite, iar în acest an într-un emisiune în Italia. Cu chefi cu stele Michelin.

Participarea mea la emisiune în Italia a fost o experiență unică. Am învățat enorm într-un timp foarte scurt. Am stat foarte mult în concurs, am avut ocazia să învăț de la oameni cu stele Michelin tehnici care în România nici nu au ajuns. De la lucruri minore, la tehnici complicate. M-am dus de exemplu și mestecam în mâncare cu lingura de lemn ceea ce nu este deloc corect la anumite tipuri de mâncare. Fiecare preparat trebuie făcut cu un anumit tip de ustensilă. Își puneau pur și simplu mâna în cap, îmi spuneau că nu e bine. Mi-am dat seama că mai am foarte mult de învățat. A fost complicat, însă a fost cea mai plăcută experiență din viața mea”

a completat Mayla.

Creveții în parfum de lămâie. Acesta este preparatul Maylei. O rețetă simplă spune ea, însă o rețetă foarte gustoasă care ajunge la sufletul tuturor. Îi place simplitatea. Mâncarea ei preferată, pastele pomodoro. Este rețeta cea mai simplă, cea mai clasică rețetă italiană, dar care îi aduce cea mai mare plăcere.
Visul ei cel mai mare este să obțină stele Michelin și să aibă într-o zi un restaurant, undeva în Ibiza, undeva pe malul mării. De unde să poată să-și procure fructe de mare, în orice moment, proaspete, să se poată bucura de ”vibe-ul” tinerilor, al petrecerilor… Dar și să reușească să-l cunoască pe Ramsay Gordon.

Sfatul meu pentru toți gurmanzii este să știe să se bucure de cantități corecte pentru că atunci când ajungem să consumăm prea mult, nu este ok. Să nu combine gusturi, să meargă pe simplitate nu doar în mâncare. Simplitatea este eleganță. Mă consider o persoană norocoasă, am atât de mulți oameni mișto lângă mine! Prietenii mei sunt cei mai importanți din viața mea, nu cred că aș putea să trăiesc fără ei. Sper ca până la 40 de ani să reușesc să-mi împlinesc visul”

a mărturisit chef Mayla.

Ca orice tânăr, Mayla a cunoscut gustul dezamăgirii, al căderii. Însă cu ajutorul prietenilor și al familiei s-a ridicat, a mers mai departe, zâmbind. Povestea din sufletul ei și-a scris-o pe mâini. Le privește, zâmbește și merge mai departe:

Povestea tatuajelor a început de curând, cred că am trei ani de când mi-am făcut primul tatuaj. Fiecare tatuaj are o poveste, fiecare înseamnă mult pentru mine. În partea stângă a mâinii, mi-am tatuat bucătăria. De la premiile pe care le-am primit în concursuri, la ideea de prăjituri, preparate pentru că-mi place să gătesc și să mănânc foarte multe prăjituri. O față cu caracatiță și cu scoici, macarons – desertul meu preferat, o inimă pentru momentele când m-am simțit jos. Apoi, mi-am găsit pacea, m-am vindecat, am devenit mai înțeleaptă și mai puternică și am marcat prin câte un desen acele momente”.

Craiova este casa Maylei, este locul în care astăzi luptă să reușească. Pentru a vedea sclipire în ochii tatălui său, pe care îl admiră și încearcă cât de mult poate să îl protejeze, și împlinire în inima ei. Iubește Craiova cu tot sufletul ei, iubește oamenii, iubește specificul acestor locuri.

Avem o viață de noapte fenomenală în Craiova, avem oameni minunați, oameni plini de energie. Avem acel ceva pe care alții nu îl au. Și avem Parcul Romanescu cu care mă mândresc, este o bijuterie! Craiova este locul în care familia mea și-a dedicat viața toată, visurile toate, speranțele. Tot aici avem afacerea. Punem foarte multă dragoste în ceea ce facem, și îmi place foarte mult să transmit acest lucru oamenilor, să transmit pasiunea mea și sper ca prin mâncarea mea, prin acest autobuz, conceptele și spectacolele pe care le vom face vreau să învăț oamenii să aprecize mâncarea, să ne dezvoltăm din punct de vedere gastrononomic. Bucătăria este universală, gusturile sunt aceleași! Pasiunea înseamnă dragoste!”

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite