SMART Craiova

Craiova Street Food Festival, o sărbătoare a papilelor gustative

De câteva zile, centrul orașului a devenit locul de întâlnire al gurmanzilor din Bănie. Craiova Street Food Festival a adus în fața pofticioșilor peste 25 de camioane cu mâncăruri de tot felul, dar și cu bere, Jagermeister, cafea și o mulțime de spații de petrecut timpul, de relaxare cu sau fără mâncare.

Dacă, pe zi, craiovenii s-au delectat cu fructe de mare, pleșcaviță, burgeri de toate felurile, cartofi prăjiți, hot dogi, sandvișuri, gofre, înghețată, găluște cu prune, clătite și multe altele, seara, meniul a fost completat de concerte. Joi – Culese din Cartier, vineri – Vama, sâmbătă – Șuie Paparude, iar mâine, în ultima zi, cei care se află în zonă îi pot asculta pe cei de la Les Elephants Bizarres.

Fenomenul de street food a luat amploare în ultimii ani, din ce în ce mai mult, având în vedere faptul că vorbim despre o mâncare care poate fi consumată, așa cum îi spune și numele, pe stradă. Vorbim, deci, despre o lipsă de formalitate, despre relaxare, despre mâncatul în aer liber, despre prietenie, dar și despre mâncăruri gustoase și, de regulă, gătite și/sau servite chiar de cei care dețin afacerea.

Sunt încântată de ideea aceasta și cred că ar trebui să avem mai des astfel de evenimente în oraș. Practic, nu am văzut niciun om supărat aici sau care să pară că a venit „târât” de cineva. Mâncarea unește oameni, iar asta se vede și aici. Plus berea”

a spus Mihaela, vizitatoare a Craiova Street Food Festival.

Eu mă simt foarte bine. După cum vedeți, mă bucur de aceste pernuțe aranjate aici și îmi pare bine că organizatorii s-au gândit și la faptul că lumea trebuie să aibă și locuri de relaxare. Copiii au și ei parte de activități diferite, pratic poți să îți iei toată familia și să vii aici”

e de părere și Daniel.

Astăzi este ultima zi cu bunătăți culinare, de băut sau muzicale, programul fiind între 11:00 și 23:00. După cum au demonstrat în aceste zile, craiovenii sunt mai mult decât pregătiți pentru acest fenomen. Să vină camioanele!

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite