SMART Craiova

OLTENIADA a scris istorie. Jos pălăria pentru voi!

Un sfert de secol. Atât au așteptat oltenii acest moment, timp în care nu au renunțat nicio clipă să viseze la clipa în care CUPA va ajunge acasă. Peste 10.000 de persoane i-au așteptat astăzi pe jucătorii CS Universitatea Craiova pentru a sărbători împreună marea victorie.


Startul a fost dat din fața stadionului „Ion Oblemenco”, loc din care jucătorii, antrenorii și întreg stafful echipei craiovene au plecat cu un autocar decapotabil pe străzile Craiovei pentru a arăta oamenilor trofeul. S-au oprit în Piața „Mihai Viteazul” unde a pornit marea petrecere a victoriei. Pe fundal, interpretul Andrei Păunescu a cântat imnul Craiovei dar și alte melodii din repertoriul său. Jucătorii au urcat pe scenă în fața mulțimii, au deschis șampanie, au aprins torțe și au cântat împreună cu cei care i-au susținut în toată această perioadă și au crezut în ei.


Cuvintele sunt de prisos, însă gestul vârstnicilor de a-și scoate pălăria în fața echipei spune tot!


Universitatea Craiova a câștigat aseară, 27 mai 2018, Cupa României, ediția 2017/2018, pe Arena Națională, cu scorul de 2-0, în fața formației AFC Hermannstadt, în finala competiției, bifând astfel cel de-al șaptelea trofeu al Cupei României din istoria clubului.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite