SMART Craiova

Militari americani de la Baza Deveselu au dat pedală în Bănie

Peste 300 de cicliști din țară, dar și din străinătate, au fost prezenți astăzi la Craiova, la primul concurs ciclistic de mtb organizat vreodată în municipiu – Pedală în Bănie. În competiție s-au înscris și militari străini de la baza militară Deveselu.

Competiția a fost deschisă oricărui iubitor al sportului și mișcării în natură. Singurele condiții cerute de organizatori au fost: o stare bună de sănătate, un nivel corespunzător de antrenament și un bagaj de cunoștințe tehnice specifice.

Concurenții au avut șansa să se înscrie la două probe de foc: cursa Maraton pe un traseu de 43 Km și Cursa Race pe un traseu de 22 Km. În ciuda temperaturilor extrem de ridicate, majoritatea concurenților au reușit să ajungă cu bine la linia de sosire.

Au fost acordate premii primilor trei clasați la fiecare categorie constând în diplomă, medalie și premii din partea sponsorilor.

Organizatorii evenimentului au fost: Asociația Sportivă Ride Racing Team, ACS DauPedală au mărturisit că doresc ca acest tip de concurs să devină o tradiție în Craiova.
Sponsorii competiției au fost: RideShop, Dechatlon, Taifi Consulting, Drag bikes, Merida Bikes, Bike Fun, Sprint Sport, Cez, Telekom, Inspire Cinema, Motel Hanul Doctorului, Catwalk Salon, Rodali Cargo, Gm Tehnical Dent, Atm Truck Service, Ciuc, Top Gel, Siti Farm, Tht Servers, Move shoes, Repo Trails,Natural, Emanuel Project, Cummins Generator Technologies, BBy Motrs, Barcicleta.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite