SMART Craiova

Campioanele care ne-au adus cupa EHF acasă, cetățeni de onoare ai Craiovei

Nouă jucătoare ale echipei de handbal feminin SCM Craiova au primit joi seara titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Craiova. Alături de fete, aceeași distincție meritată au primit-o și şi cei doi antrenori: Bogdan Burcea și unul dintre secunzii săi, Grigore Albici.

Echipa de handbal care în ultimele două sezoane a scris istorie în handbalul craiovean, a urcat în această seară pe scena naționalului craiovean pentru recunoașterea muncii depuse, a efortului și devotamentului. Îmbrăcate de această dată în ținute elegante, jucătoarele noastre au impresionat prin eleganță, frumusețe, demnitate dovedind încă o dată că nu sunt doar sportive de excepție, ci și exemple pentru generații de tineri sportivi și nu numai.
La festivitate au fost prezente șase dintre jucătoarele echipei: Elisei, Zamfir, Stanciu, Rădoi, Șelaru și Țicu. Pentru fiecare sportivă care a primit titlul de cetățean de onoare au fost menționate performanțele deosebite obținute, echipele la care au activat.


Numărul 15 a fost numărul purtat de-a lungul carierei de excepționala jucătoare Valentina Ardean Elisei. Deține alte două titluri de cetățean de onoare obținute de-a lungul carierei sale, însă a mărturisit că o astfel de prețuire o onorează de fiecare dată. Performanțele sportive ale acestei handbaliste sunt impresionante: Liga Naţională: 7 (2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013); Cupa României: 3 (2007, 2011, 2015); Supercupa României: 2 (2007, 2015); Trofeul Campionilor EHF: 1 (2007); Cupa Cupelor EHF: 1 (2007); Cupa Challenge EHF: 1 (2002). La echipa naţională: Campionatul European pentru Tineret: aur în 2000; Campionatul Mondial: argint în 2005, bronz în 2015; Campionatul European: bronz în 2010. Performanţele individuale: cea mai bună extremă stângă la Campionatul Mondial: 2005, 2015; cea mai bună extremă stângă la Campionatul European: 2008; cea mai bună marcatoare în Cupa Cupelor EHF: 2007; sportiva anului la HCM Baia Mare: 2015.

Este o onoare pentru mine să fiu Cetățean de Onoare al municipiului Craiova și de fiecare dată când voi reveni aici o voi face cu mare drag. Emoții sunt. Pentru mine este al treilea astfel de titlu. Sunt Cetățean de Onoare și al municipiului Focșani și Deva. De fiecare dată am avut emoții pentru că este o onoare să primești un astfel de titlu. Mă bucur foarte mult că am reușit să luăm maximum din ce puteam câștiga în acest sezon. A fost o onoare să joc pentru Craiova și mă bucur că am avut oportunitatea să cunosc mai bine jucătoarele și oamenii din Craiova”,

a spus Elisei.


Cristina Florina Florianu s-a născut în Slatina, pe data de 29 septembrie 1989. Handbalista a terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport Craiova. A făcut parte dintr-o generație de excepție a handbalului slătinean, care a dus în premieră o formație feminină din Olt în Liga Națională. Cristina a evoluat la echipele: KZN Slatina și CS Tomis Constanța (pentru un an și jumătate). Până în vara anului 2016, a jucat la echipa Corona Brașov, antrenată de Bogdan Burcea. Din sezonul 2016-2017 joacă la SCM Craiova.


Florentina Grecu-Stanciu joacă atât pentru clubul SCM Craiova, cât și pentru echipa națională a Islandei. Începând din 1998, Florentina Grecu-Stanciu a fost convocată la toate categoriile de vârstă ale echipei naționale de handbal feminin a României. Pentru reprezentativa de senioare, ea a jucat în zeci de meciuri și a participat la Campionatul European din 2008 și la Campionatul Mondial din 2009. După naturalizarea în Islanda, Florentina Stanciu a fost convocată în numeroase rânduri la echipa națională a acestei țări.

Alături de cele șase jucătoare prezente la eveniment au primit această distincție și jucătoarele Zeljka Nikolic și Jelena Trifunovic, ambele convocate în prezent la echipa națională a Serbiei.

”Suntem mândri și onorați că am reușit să aducem cinste orașului Craiova”

Antrenorul principal al echipei craiovene, Bogdan Burcea a mărturisit că este extrem de onorat să primească distincția de cetățean de onoare, în cadrul unei festivități oficiale, alături de personalități de semă ale vieții culturale românești. Născut și crescut la Craiova, Burcea a mărturisit că în toți anii în care a fost plecat nu a așteptat decât minutul și secunda să se întoarcă la Craiova.

Mă bucur că în această seară, pe această scenă, alături de mari oameni de valoare ne-am aflat și noi, eu și jucătoarele mele. Le mulțumesc tuturor care au făcut posibilă acordarea acestor titluri. Acest lucru ne responsabilizează pe viitor. Trebuie pe viitor să apărăm interesele Craiovei pe plan sportiv cu onoare, așa cum Craiova ne-a onorat și cu mare responsabilitate”,

a spus Burcea.

Mai mult decât atât, antrenorul principal a menționat că orașul Craiova este un oraș avid de sport de performanță, de la public, iubitorii de handbal, sponsori, toată lumea care ne susține.

Îmi doresc ca și pe viitor să reușim să satisfacem această dorință a tuturor, de performanță. A plecat un număr de fete. Regret plecarea lui Elisei și a Yuliyei Dumanska, însă handbalul merge înainte, performanța nu așteaptă. Sperăm ca și sezonul viitor să aducem performanțe pentru această comunitate. Din punct de vedere handbalistic, cu foarte multă muncă și dorință din partea jucătoarelor am reușit să aducem acest trofeu orașului Craiova. Este un trofeu cu care niciunul dintre noi nu ne-am întâlnit. Suntem mândri și onorați că am reușit să aducem cinste orașului Craiova. Am întârziat anumite mișcări, puteam sta mai bine, dar în ultima lună și jumătate mă pot declara satisfăcut. Am reușit transferul Elenei Georgievska, portarul Ekaterina Dzukeva, care era post sensibil, după care pivotul Timeea Tătar este o jucătoare foarte bună în care am mare încredere, iar zilele trecute am semnat cu tânăra Tănăsie, o sportivă cu calități fizice deosebite. Pe viitor voi acorda șansa unor tinere care își doresc și au nevoie să performeze. Voi încerca pe postul de pivot să caut o dublură apropiată de valoare cu Timeea. Dacă nu, și pe acest post voi promova o tânără jucătoare”,

a completat Bogdan Burcea.

În cadrul ședinței solemne au primit titlul de Cetățean de Onoare al Băniei: actrița Georgeta Tudor, profesorul Apostolos Patelakis, plutonierul adjutant (rz) Murărescu Florin-Ionel, maiorul (I) Olteanu George -Cristian, caporalul clasa a III-a Radu Marius-Bogdan, prof. univ. dr. Florea Firan – directorul Editurii Scrisul Românesc.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite