SMART Craiova

Cinematograful Patria a acceptat propunerea de a organiza proiecții adaptate copiilor cu dizabilități!

Zâmbetul Evei continuă să facă minuni! Cinematograful Patria, din Craiova, este al doilea cinematograf din țară, primul din județul Dolj, care acceptă propunerea unui părinte al unui copil cu nevoi speciale de a pune, o dată pe lună, la dispoziție, sala de cinematograf.

Sunt extrem de fericit pentru copilul meu, dar și pentru toți copiii cu nevoi speciale care începând din septembrie, la sfârșitul fiecărei luni, în ultima zi de duminică, vor avea proiecții de film special pentru ei. Sala de cinematograf va fi adaptată cerințelor acestor copii, lumina va rămâne aprinsă pe tot parcursul filmului, volumul sunetului redus. Este minunat, la film așteptăm alături de noi și copii în scaune rulante sau cărucioare, dar și alți copii fără probleme medicale care au înțeles că dizabilitatea nu se ia, că prietenia este mai presus de orice! Este un pas mare pentru mine pentru că în Craiova ni s-a deschis astăzi un nou orizont, unul minunat în care micuții cu dizabilități au șanse egale în societate!”,

a spus Mihai Popescu, tatăl Evei Gabriela.
Prețul unui bilet va fi de 8 lei. Cei acre doresc mai multe relații îl pot contacta pe Mihai Popescu la numărul 0770973447.

Povestea primei realizări a părinților Evei o puteți citi aici:

27 de copii au adus împreună Zâmbetul Evei!

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite