Craiova este un oraș frumos, în care cultura, dar și sportul sunt trăite la intensitate maximă. Cam aceasta este pe scurt părerea unui străin despre Craiova. Jose Antonio Cuevas. De când a pășit în orașul nostru a fost plăcut surprins de oameni, de parcuri, de stadion, de Sala Polivalentă, însă nu a înțeles de ce pe lângă sporturile susținute de municipalitate, nu și-a găsit locul și rugby-ul. Și cum cineva trebuie să ia inițiativa, Jose este hotărât să o facă chiar din această toamnă. Să sprijine cu logistică pe cei care vor să pună umărul la acest nou proiect, să selecteze copii, adolescenți și tineri pentru a-i iniția în jocul de rugby pentru că „nu este nevoie de forțe de ordine la meciurile de rugby, oamenii se apreciază între ei, nu există această adversitate ca la fotbal…”.
Se spune despre rugby că este un sport al golanilor jucat de gentlemani („Rugby-ul este un sport de golani practicat de domni, pe când fotbalul este un sport de domni practicat de golani”- Pierre de Coubertin). Asta susține și Jose Antonio Cuevas, bărbatul care timp de mai bine de trei decenii a jucat rugby, în paralel cu cariera militară, pentru care rugby-ul înseamnă disciplină, mișcare, dar mai presus de orice a educa, a forma caractere.
Jose se află în Craiova, prin prisma job-ului. Timp de nouă luni face parte din Brigada Multinațională a NATO care se află la Craiova. De asemenea, este și selecționerul Echipei Militare de rugby. Pe lângă misiunea sa, încearcă pe unde ajunge în lume să se implice, pe cât posibil, în dezvoltarea și promovarea sportului pe care îl iubește atât de mult și la care, într-o zi, atunci când se va retrage din armată, se va întoarce.
Când am fost trimis cu serviciul aici, în Craiova, primul lucru despre care m-am interesat a fost echipa de rugby. Am fost surprins să aflu că echipa nu mai există. Mi-am spus atunci că este imposibil ca acest sport să nu existe într-un oraș atât de mare. Cu atât mai mult, cu cât rugby este un sport universitar, iar Craiova are un centru universitar foarte puternic. Plus marea tradiție în acest sport. Am căutat și am început discuțiile cu anumiți oameni din oraș pentru a reînvia acest sport. Am înțeles că mai există în Craiova și vechiul stadion al echipei de fotbal, destul de aproape de cel nou (Stadionul Tineretului). Mă gândesc că se poate construi acolo o bază sportivă pentru rugby. Dacă reușim să creăm o echipă puternică de rugby, să fim una dintre forțele campionatului intern de rugby, poate atunci am reuși să evoluăm pe noul stadion al Craiovei”,
explică atât de convins, Jose Cuevas.
Jose înțelege deja limba română, deși se află în Craiova de numai cinci luni. Este un alt hobby de-al lui să învețe cât mai multe limbi străine, să cunoască oameni noi, să învețe de la fiecare câte ceva. Știe cinci limbi străine până acum: spaniola, engleza, franceza, italiană, sârbă (3 dialecte) și acum învață limba română.
Am jucat rugby timp de 40 de ani și știu că România a fost o forță în rugby-ul mondial. Când am început eu să joc rugby, îmi amintesc de echipa de rugby a Craiovei. Am jucat în echipa unei facultăți, un club mare de rugby din Spania, în echipa Club Deportivo Arquitectura Madrid, iar acum sunt unul dintre antrenorii activi ai primei echipe. Avem un director principal care este și antrenorul principal al echipei, din Noua Zeelandă, țară celebră în lume datorită rugby-ului. Iar eu sunt unul dintre cei doi antrenori secunzi care lucrăm cu el la echipa principală a clubului. În același timp sunt selecționerul echipei de rugby a naționalei armatei”,
a continuat Jose.
Toată viața sa sportivă este legată de acest club. Cu excepția anilor cât a trăit în Italia și a jucat rugby acolo pentru Firenze. Acum, visul său este să creeze o echipă frumoasă și să ajute ca și în Craiova copiii să afle ce înseamnă acest sport. Este convins că putem reuși să dezvoltăm în numai câțiva ani acest sport. Este important să ne unim forțele, să găsim foști jucători, care au experiență și care pot ajuta acest proiect și echipa și să promovăm ce înseamnă rugby-ul.
Am o mare experiență în așa ceva pentru că echipa mea era obișnuită să câștige Campionatul Național al Spaniei. La un moment dat s-a decis angajarea de jucători profesioniști de rugby și închiderea școlii de rugby pentru copii. S-a mers pe ideea că există bani, angajează jucători și nu mai au nevoie de copii. Însă după doar un an, am pierdut campionatul, iar sponsorii echipei au început să se retragă. Spre deosebire de începutul sezonului, la final, ne-am dat seama că nu mai avem jucători profesioniști, nu mai avem bani și nu mai avem nici școala de rugby. S-a reînceput astfel construirea școlii de rugby pentru copii. Iar acum avem în club peste 500 de copii, cu vârsta între patru și 40 de ani. Am început la acel moment să construim. Am făcut parte din acel proiect încă de la început și pot spune că în ultimii mei 10 de ani de viață am lucrat la acest proiect. Am crescut școala de rugby și putem spune că acum suntem din nou un club puternic”,
a spus Cuevas.
Asta își dorește și la Craiova. Ca pe lângă crearea unei echipe de rugby să reușim să creăm o academie de rugby, să creștem copii, să îi învățăm bazele rugby-ului. Nu e doar despre sport, este despre educație, valori, disciplină. Îl doare când aude pe stadioane tineri înjurând, când îi vede pe străzi din întreaga lume fără maniere, fără cultură, fără planuri pe termen lung, pur și simplu pierduți.
Cred că rugby-ul, spre deosebire de fotbal, are o serie de valori. De exemplu, în rugby, echipele se aplaudă între ele. De multe ori, în Spania, invităm jucătorii echipei adverse să bem o bere împreună. Într-un cuvânt, în rugby adversarii sunt apreciați și respectați. Sunt o serie de valori pe care vrem să le insuflăm copiilor. De aceea este foarte important să existe grupe de copii în cadrul cluburilor. Pentru ca aceste valori să le fie insuflate și ca ei să învețe încă de la început toate ritualurile și obișnuințele din rugby. Este benefic pentru educația lor”,
a spus bărbatul.
În puținul timp care i-a rămas de stat în Craiova vrea să contureze proiectul, vrea să-i facă să înțeleagă pe toți cei cu care intră în contact despre importanța acestui sport. Odată cu începerea școlii, în luna septembrie,vrea să facă public acest proiect, să reușească cu cei care vor vrea să se implice să repună bazele rugby-ului în Craiova. Să adune copii, să înceapă totul ca o joacă, ca o distracție pentru copii. Iar apoi, va ajuta din umbră ori de câte ori va fi nevoie. Este dispus să vină din Madrid ori de câte ori îi va fi solicitat acest lucru, fără a cere nimic în schimb. Pentru el cel mai mult contează să reușească, să formeze echipa pe care Craiova o merită:
În momentul când vom avea destui copii ne vom înscrie și în Campionatul național de rugby al României. De exemplu la clubul la care antrenez, avem, așa cum am spus, peste 500 de copii, cuprinși în categorii de câte 2 ani. De la 4 la 6 ani, de la 6 la 8 ani și tot așa până la vârsta de 18 ani, când intră în categoria 18-21, iar de la 21 de ani sunt toți la fel. Acesta ar fi un model bun de urmat în Craiova. De asemenea, un alt motiv, este faptul că în Craiova există și Facultate de Educație Fizică și Sport. Se pot face astfel schimburi de jucători între cele două echipe, ambele fiind echipe universitare. Dacă vom fi capabili să construim în Craiova o echipă foarte bună, cu jucători foarte buni, unii dintre ei pot veni la Madrid să joace rugby acolo, ca jucători profesioniști. În asemenea schimburi de jucători, aceștia primesc cazare, mâncare, cursurile universitare le continuă acolo, dar sunt și plătiți. În acest fel reușim să unim și universitățile între ele”.
De ce un părinte și-ar trimite, în Craiova, copilul la rugby și nu la fotbal? Este simplu pentru Jose. Din același motiv pentru care un părinte spaniol își trimite copilul la acest sport. Rugby-ul este în creștere pretutindeni în lume, pentru că părinții sunt sătui de acest comportament de pe stadioanele de fotbal din întreaga lume. Părinții vor altceva, susține Jose:
De exemplu, la rugby una dintre primele reguli învățate este aceea că arbitrul este stăpânul jocului și că acestuia trebuie întotdeauna să i te adresezi cu apelativul Domnule. Cred cu tărie că părinții care își doresc și educație pentru copii lor, îi vor îndruma pe aceștia spre rugby. Chiar eu, la vârsta mea, de 54 de ani, dacă joc rugby și mă adresez arbitrului, care are 20 și ceva de ani, la fel mă adresez. Cu apelativul Domnule. Este un anumit tip de educație. Chiar și spectatorii respectă multe astfel de reguli. Nu este nevoie de forțe de ordine la meciurile de rugby, oamenii se apreciază între ei, nu există această adversitate ca la fotbal. Sunt culturi diferite”.
Prin prisma carierei militare călătorește mult, în țări din întreaga lume. Nu își uită însă niciodată acasă carnetul de antrenor de rugby. Îl ține în buzunar, este cartea sa de vizită pentru sportul pe care îl iubește la fel de mult precum armata, la fel de mult ca familia sa din Madrid. Când a ajuns în Craiova și a aflat că nu există echipă de rugby a fost contrariat.
Cum, nu există echipă de rugby într-un oraș din România? În momentul de față în România, campionatul este dominat de Cluj și București, care au cele mai bune echipe. Antrenorul principal al clubului meu, acum patru ani a fost antrenorul echipei din București. Mi-a spus ca atunci când ajung în România să intru în contact cu clubul pentru că are încă foarte mulți cunoscuți aici, care lucrează în lumea rugby-ului. Cel mai puternic campionat intern de rugby din lume este campionatul francez. Și spre surprinderea tuturor, acest campionat este plin de jucători români. De asemenea Iași și Constanța au echipe foarte bune de rugby. O spun din nou și știu că mă repet. Nu îmi dau seama de ce rugby în Craiova nu există până acum. Există o Universitate mare, iar rugby-ul, în general se dezvoltă în jurul universităților mari. Aveți totul!”.
A luat deja legătura cu clubul său Club Deportivo Arquitectura Madrid și i-a întrebat dacă sunt interesați de dezvoltarea unui parteneriat și de susținerea acestui proiect. A primit răspuns afirmativ, că sunt interesați de un astfel de proiect, dar și că sunt dispuși să trimită antrenori aici. Acum, că există zbor direct între Craiova și Madrid, totul este atât de simplu… Mai rămâne însă, ca și noi, cei de aici să vrem să facem ceva, să vrem să oferim copiilor șansa de a decide dacă vor să facă sau nu rugby… Atât.
Sunt aici să ajut, nu să decid ceva anume. Autoritățile din Craiova trebuie să decidă. În mod normal, Universitatea din Craiova este un brand puternic iar la nivel de publicitate poate aduce multe atuuri. Însă nu cred că la nivel universitar, instituția de învățământ poate susține singură acest proiect. Ca soluții certe văd municipalitatea, care poate susține acest proiect sau chiar un club privat. Pentru că în momentul în care proiectul debutează, va fi nevoie de terenuri de antrenament, teren pentru jocuri etc. Din această cauză, văd municipalitatea drept singura soluție. Știu că multe sporturi sunt susținute în Craiova atât de municipalitate cât și de la București. Aveți handbal, baschet, volei, atletism, iar oamenii vor competiții. Ca și în Spania, oamenii simt și respiră sport”,
a continuat Jose.
Nu este un sport costisitor, nu necesită eforturi mari financiare din partea părinților, ne explică atât de simplu Jose. Estimează, pe baza a ceea ce știe de la clubul său, că 20 de euro pe lună sunt costurile care acoperă totul. Cu 1.000 de euro pe lună o grupă de vârstă își poate permite plata salariului antrenorului, închirierea terenului de antrenament pentru cel puțin o zi pe săptămână. Cam acestea sunt tarifele pe care un părinte le plătește în țara sa. Mai crede de asemenea că este preferabil ca această echipă de rugby să facă parte dintr-un club deja existent, să fie o ramură sportivă a unui club. E mai simplu așa decât să fie construit un nou club, special pentru această disciplină sportivă. S-a gândit la tot. El pentru noi.
În plus, rugby se poate juca oriunde și pe orice fel de vreme. Acesta este avantajul. Singurele locuri în care nu se poate juca rugby este pe ciment și pe gheață. Nu contează vremea. Se poate juca rugby și pe zăpadă și pe ploaie… Și încă ceva ce este important ca părinții să știe. Într-o echipă de rugby în primul rând se face educație copiilor. Nu mergi la rugby ca la un casting de modă. Într-o echipă de rugby există tot felul de oameni, în funcție de poziția pe care aceștia evoluează. Cei solizi sunt pentru grămada controlată, pentru a împinge, cei înalți pentru sărituri, cei scunzi pentru a pasa mingea și pentru a sprinta. Există loc într-o echipă de rugby pentru fiecare constituție. Diferența dintre fotbal și rugby este aceea că fotbalul este tactic. Rugby însă este unul dintre cele mai complexe sporturi. Dincolo de partea tactică, o componentă importantă a jocului de rugby este strategia. Fără o strategie bună, nu poți câștiga absolut nimic în rugby. De exemplu, fiecare jucător știe unde trebuie să se poziționeze în raport cu mingea, atunci când un anumit jucător are posesia mingii, și fiecare jucător știe poziția colegilor săi. Fotbalul actual este tactic, cu foarte puțină strategie. În rugby lucrurile stau diferit. Avem o combinație între cele două componente, atât tactică cât și strategie”,
a explicat Jose.
Cu o bună promovare și foarte multă seriozitate este convins că în doar 3 ani, în Craiova, 500 de copii vor juca rugby. Știe că primul pas este întotdeauna cel mai greu. Următorii pași vin de la sine. Însă primul este cel mai dificil. Ca în viață, într-o viață însă în care vrei să faci ceva, nu să aștepți să facă alții.
A început să joace rugby la 14 ani și nu regretă nici o secundă că a ales acest sport în detrimentul fotbalului considerat rege. Pentru el, rugby-ul este sportul suprem, sportul care l-a ajutat enorm și în cariera militară.
Fiind un cadru militar, antrenez foarte mult partea mentală. Ai nevoie de o mentalitate puternică pentru a-ți impune voința în fața adversarului. Sa fii puternic tot timpul. Folosesc multe tehnici mentale, asemănătoare celor în armată, în antrenamentele pe care le fac. Să îți urmezi colegul, să rămâi puternic orice s-ar întâmpla, trebuie să reziști. Am început rugby-ul la 14 ani. Îmi amintesc că am citit într-un ziar sportiv faptul că la Club Deportivo Arquitectura Madrid au loc înscrieri pentru cursurile de rugby. Am mers acolo și nu am găsit pe nimeni. L-am întrebat pe singurul om pe care l-am văzut, un tip masiv, cu o barbă lungă, unde au loc înscrierile pentru rugby. M-a întrebat: Tu vrei să joci rugby? I-am răspuns că da. Eu. Haide la antrenament, mi-a spus el, deși nu aveam echipament, nu aveam absolut nimic. M-a întrebat dacă stau departe pentru a merge să-mi iau echipament. Îmi amintesc că am alergat până acasă și înapoi și am efectuat primul antrenament de rugby din viața mea. După doar 10 minute mi-am spus: Ăsta este sportul care îmi doresc să-l practic toată viața. L-am iubit din prima clipă, de la primul antrenament. Cele mai mari satisfacții ca antrenor le am atunci când foști elevi, care acum evoluează pentru naționala Spaniei, mă sună sau îmi trimit mesaje în care îmi spun că le lipsesc foarte mult. Acea conexiune pe care o stabilesc cu elevii mei. Satisfacția este imensă”.
Extrem de pozitiv, deschis, zâmbitor mărturisește că atunci când va termina cariera militară își va dedica tot timpul rugby-ului. În momentele grele se gândește la sport, își regăsește puterea, trage aer în piept și continuă. Are o misiune pe care trebuie să o ducă la bun sfârșit așa cum a învățat de mic copil.
La fiecare două săptămâni simt că vreau să renunț la cariera militară și îmi doresc să mă dedic rugby-ului. Însă aplic ceea ce îi învăț și pe jucători: să rămân puternic, să rezist și totul este ok la final. În orice carieră există momente dificile. Asta este viața. Au fost clipe specifice carierei militare, nu am fost lângă familia mea în toate momentele importante. În 2005 când mă aflam în Afganistan, copiii mei aveau 2 și 3 ani. Am pierdut toate acele momente minunate în care copiii încep să vorbească…Acum sunt mari, adolescenți, pasionați ca și mine de limbi străine, de a cunoaște cât mai mult, de a călători”,
a povestit Jose Cuevas.
Îi place Craiova. O vede într-un fel aparte, un fel pe care noi cei de aici am uitat să o descoperim. Este un oraș sigur, unul curat, în care însă oamenii par „reci” la prima vedere, crispați, un pic supărați. Nu îi place haosul din trafic și nu înțelege de ce nu există restaurante în care la primele ore ale dimineții să poți servi micul dejun, la fel ca în Madrid, Paris sau ca în orice alt oraș european.
Adauga comentariu