SMART Craiova

(Galerie foto): SCM Craiova a câștigat cele două partide de verificare contra Măgura Cisnădie

Echipa de handbal SCM Craiova a disputat două partide de verificare contra Măgura Cisnădie, una dintre revelațiile campionatului trecut, echipă care în această vară a realizat patru transferuri importante.


Joi după-amiaza în cadrul unui meci școală, SCM Craiova s-a impus cu scorul de 22-21.
Alexandru Weber, antrenorul echipei oaspete, s-a declarat mulțumit de cele două partide disputate la Craiova.

Au fost două meciuri foarte bune de pregătire care ne-au arătat ceea ce avem de pus la punct înaintea începerii noului sezon. Momentan suntem la un nivel de 60% din capacitate.”

De asemenea, antrenorul Măgurei Cisnădie a prefațat și viitorul sezon al Ligii Florilor, echipa sa propunându-și același obiectiv ca și în ediția precedentă – o clasare pe locurile 2-6, dar și o calificare în grupele Cupei EHF.

Cred că viitorul campionat va fi unul mult mai puternic. Chiar și nou promovatele s-au întărit cu jucătoare din afara țării. Cred că oricine se poate încurca cu oricine în această ediție. Craiova este la fel de puternică ca și ediția trecută”.

SCM Craiova a câștigat și partida disputată vineri, cu scorul de 28-22. Cu toate acestea Bogdan Burcea nu a tras cele mai fericite concluzii după această dublă.

Nu putem discuta de acomodare a jucătoarelor nou venite la echipă. În acest moment au momente bune însă și foarte multe momente nefaste. Sper ca în perioada viitoare să remediem problemele de ordin tactic, atât în apărare cât și în atac, astfel încât la debutul în noul campionat și în special la turneul de calificare să fim în plenitudinea forțelor, fizic, tehnic și tactic. Până la debutul oficial trebuie să ne structurăm un nucleu de 9-10 jucătoare pe care ne vom baza atât în campionat cât și în cupele europene”,

a declarat antrenorul SCM Craiova, Bogdan Burcea.


Până la debutul oficial în noul sezon al Ligii Florilor, SCM Craiova va mai disputa un singur turneu de verificare, la HC Zalău în perioada 24-25 august.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite