Iubește, trăiește și respiră muzică. Saxofonul este cartea lui de vizită, este instrumentul prin care transmite emoție, pe care publicul o simte prin toți porii. Muzica este o terapie, iar Bogdan Uță crede cu tărie în aceste vorbe. Nu-i place să stea de-o parte, îi plac proiectele, provocările, iubește publicul. Este implicat în foarte multe proiecte dragi, ocupă funcția de solist instrumentist – clarinet, în cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii “Oltenia”, este liderul formațiilor CASUAL BAND și EVERGREEN ORCHESTRA, iar mai nou este președintele Asociației CENTRUL CULTURAL CRAIOVA, locul ce are drept motto: ”arta înseamnă “frumos”, iar educația în acest sens ne face mai buni, mai creativi”.
L-am vizitat pe Bogdan în una din după-amiezi la Centrul Cultural Craiova, pe strada Nicolae Iorga, nr. 80. Animație multă, copii de vârste diferite însoțiți de părinți pășesc în acest spațiu creat special pentru ei, pentru a-și dezvolta sau descoperi talente. La parter, din una din încăperi se aude Bogdan cântând la saxofon alături de elevul său. Emoția din ochii acelui copil, atenția cu care îl privea pe Bogdan cântând, iar el reproducând nu se poate exprima în cuvinte. Fiecare încăpere în care copiii sunt inițiați în lumea muzicii este capitonată profesional și dotată cu aparatură la fel de profesională.
A cânta la un instrument, a picta sau a interpreta un rol într-o piesă de teatru contribuie foarte mult în dezvoltarea armonioasă a creierului și a simțurilor. În cadrul Centrului Cultural Craiova vă vom ajuta să va descoperiți talentul sau pe cel al copilului dumneavoastră, indiferent de vârstă…”.
Centrul Cultural Craiova a început printr-o dorință de a promova și mai mult cultura pe plan local, Bogdan Uță venind cu tot ceea ce a acumulat de-a lungul timpului, atât în țară, cât și în străinătate.
Din experiențele pe care le-am avut în afara țării, din imposibilitatea unui om de rând de a face lucruri mari… Așa am gândit acest centru. Și atunci trebuie să ai o formă juridică în care să pui în valoare artiștii, arta, cultura. Și cum nu ne gândim să fie un profit din aceasta, un ONG a fost cel mai bine venit. Fiindcă dorim ca tot ceea ce se realizează să investim în cultură”,
povestește muzicianul.
În acest proiect cultural sunt oficial trei membri, pentru că așa prevede statutul, iar ca voluntari implicați sunt cinci profesori care predau diverse instrumente sau forme ale muzicii. A fi profesor este minunat spun toți cei care au răspuns provocării. La centrul Cultural sunt așteptați toți cei care vor să încerce să cânte, de la 3 ani jumătate, la 41.
Este minunat să poți să împărtășești, să modelezi, să ajustezi acolo unde este cazul, să dai speranțe celor care cred că nu pot, să vadă că se poate. Personal am învățat foarte multe predând pentru că ești nevoit să cauți soluția de moment, să personalizezi în funcție de cel cu care lucrezi, și trebuie să găsești tot timpul varianta cea mai bună. Rezultatul trebuie să fie întotdeauna bun, încrederea care trebuie transmisă, pașii care trebuie urmați. Avem, la centru, persoane de toate vârstele. Arta este o terapie ne confirmă una din cursante, o doamnă la 39 de ani care mărturisește că privește lumea altfel de când a venit aici, că are o stare de bine. Ne bucurăm că cei mai mulți care vin se regăsesc într-o stare de acasă, pentru că asta ne dorim. Să se simtă ca acasă”,
a adăugat Bogdan.
Și cum Bogdan Uță este un muzician recunoscut, a adunat în jurul lui, oameni de excepție, profesori dedicați. Totul a venit de la sine. La Centrul Cultural Craiova se predau ore de saxofon, clarinet, de care Bogdan se ocupă. Teoria muzicală, canto, muzică ușoară sunt predate de Dan Posescu, un muzician desăvârșit care face parte din Corala Filarmonicii. Tot în acest loc sunt organizate ateliere de creație artistică pentru chitară. Și cum le place folkul, se predau ore de chitară clasică și folk. De la cântece pentru copii, la cântece reprezentative și foarte cunoscute din folk.
Am mers exact pe ce am văzut afară, în Beirut de exemplu sau în Franța, Italia, Spania unde am avut contracte de-a lungul carierei. Am stat o perioadă considerabilă în aceste medii, lângă oameni care sunt direcționați de mici să studieze un instrument muzical. Am mers pe această idee și aici. Creierul se dezvoltă altfel, simțurile la fel. Cel mai important pas care ar trebui făcut este ca oamenii, elevii, studenții trebuie atrași cu lucruri frumoase despre muzică”,
a completat saxofonistul.
Centrul Cultural Craiova este o împlinire, un vis. Și ca orice vis transpus în realitate, nu e deloc simplu. A fost nevoie de timp pentru a-l deschide și de resurse financiare. Bogdan mărturisește că a investit tot ce a avut pentru a pune pe picioare acest proiect. Iar sentimentul pe care îl are acum este copleșitor. Aici, în acest sediu are sentimentul de acasă:
Am întâlnit la un moment dat o personalitate a muzicii, în Italia. Și l-am întrebat atunci: maestre lucrați de foarte mulți ani departe de casă, nu vă este dor? Avea lângă el familia, copiii și mi-a spus atunci ceva ce simt și eu azi: ”unde ți-e familia, ți-e casa. Aici e casa mea!”.
Într-un timp când totul se trăiește pe repede înainte și când la tot pasul auzim aceeași replică ”nu am timp”, Bogdan Uță consideră că este timp pentru toate. Este nevoie să vrei. Pentru el, ca muzician, cu atât mai mult…Publicul are nevoie de el, de muzica lui și a colegilor muzicieni. Zâmbetul publicului, emoțiile, lacrimile de bucurie îl fac să-și găsească energie și timp.
De-o viață simte acest lucru. De mic copil a învățat că publicul este totul, că muzica poate doborî orice bariere. Provine dintr-o familie de muzicieni. Din partea tatălui saxofoniști.
Tata a cântat cu foarte mulți saxofoniști, muzicieni, pleca înainte de 1989 prin Aria așa se numea, era o posibilitate a artiștilor de a pleca peste hotare. Fratele lui a cântat 18 ani în New York, jazz, iar din partea mamei au fost violoniști. Mama a studiat flautul și apoi canto și a făcut parte din corul Filarmonicii Oltenia pentru scurt timp și apoi a fost în Corul CFR-ului. Am început să cânt pe la trei ani. Aveam o casă plină de instrumente, iar părinții mă luau cu ei la cântări. Tata cânta la Restaurantul Cina. Ca să faci rezervare la Cina trebuia să vii de la ora trei, să prinzi seara o masă ca să te bucuri de muzică. A fost foarte ușor să mă atașez de muzică. Mi-amintesc că îi furam lui tata gâtul saxofonului, S-ul cum spunem noi, cu tot cu muștiuc și suflam în el. Și nu este deloc ușor, mai ales pentru un copil. Iar bucuria mea cea mare este să îmi văd și fiul la fel de pasionat de saxofon. Am avut bucuria să îl văd cum a reușit să sufle din prima într-o sopranină pe care i-am dăruit-o de Crăciun. Și la fel de mândru și emoționat sunt atunci când mă sună și îmi spune că îmi caută muzica pe youtube și plânge…”,
spune Bogdan.
Muzicianul a studiat întâi pianul, apoi a cântat la orgă. Din clasa a V-a s-a pregătit, în particular, și la clarinet. Prima dată când a suflat într-un muștiuc a fost în unul confecționat de tatăl său din plexic. A știut că va face muzică, simțea că acesta este drumul pe care trebuie să meargă. Era natural.
Ca orice muzician care respectă publicul și ceea ce face privește de foarte multe ori cu un amărăciune la toate aceste voci care apar și dispar la fel de repede pe scena românească.
Întro-o zi mă gândeam ce muzică proastă se aude la radio sau la televizor, dar am realizat că nu este problema lor, este a celor care dau play la așa ceva. Pe vremuri erau muzicologi care însemnau un filtru de care nu se prea trecea, dar acum dacă arăți într-un fel, te îmbraci în photoshop, te promovezi cu un clip, vocea nu mai contează pentru că sunt studiouri muzicale care pot face minuni. Sunt foarte mulți artiști mari din România cărora dacă le auzi vocea naturală, brutul, fugi. Eu am oameni, muzicieni adevărați însă pe care îi admir. La saxofon, Flavius Teodosiu. Mai sunt artiști mari, personalități ale muzicii. Chiar în perioada 12-15 noiembrie, la Centrul Cultural Craiova organizăm un curs de măiestrie dedicat instrumentului clarinet, susținut de maestrul Dan Avramovici, solo clarinet Filarmonica „George Enescu”, personalitate marcantă a culturii muzicale românești. În această săptămână vine pentru prima dată invitat, maestrul Gian Luigi Zampieri dirijorul cu care pe lângă faptul că ne face onoarea să ne calce pragul, vom pune la punct și proiecte viitoare. Este un privilegiu.”,
a completat muzicianul.
La Centrul Cultural Craiova, pașii sunt clari: se descoperă talentul, se pune în valoare, se lucrează individual. Este suficient așa cum spun marile personalități ale muzicii, să fie 1% talent, prin 99% muncă se obține performanță.
Bogdan Uță este o persoană împlinită. Produsul școlii craiovene de muzică, muzicianul și-ar dori ca acest oraș pe care îl iubește atât de mult să aibă o înclinație mai mare către artă, către muzică. La fel de mult, și-ar dori ca instituțiile de cultură să trimită oamenii la cursuri de specialitate, să investească în ei. Promite că atunci când va avea resursele financiare necesare, la Centrul Cultural Craiova se va acorda și o bursă. Își dorește ca tinerii să își aleagă bine modelele în viață, așa cum el a făcut-o:
În afara părinților, au fost oameni care mi-au marcat existența. Dan Abramovici a avut o influență enormă, apoi maestrul Cristian Pintilie, iar ca un părinte și spiritual și muzical, maestrul Ilarion Ionescu-Galați. Sunt precum macazuri, sunt precum răspunsul pe care îl cauți luni de zile, sunt precum soluția, balsamul pe care-l primești și nu știi că există! Sper să transmit mai departe ceea ce am învățat, dragoste și prețuire, iubirea asta pentru muzică, pentru instrumente!”.
Pe 16 și pe 31 noiembrie, pe Bogdan Uță îl puteți asculta în Play Caffe.
Adauga comentariu