SMART Craiova

Craioveni cu care ne mândrim! Gabi Rizea: ”Eu nu sculptez pentru artiști, eu nu sculptez pentru critici, sculptez expresii și vreau zâmbete pe fața oamenilor”

Avem atât de mulți craioveni cu care trebuie să ne mândrim! Sunt oameni care pun suflet și trăiri în ceea ce fac. Nu pentru ei, ci pentru noi. Și pentru Craiova. Despre Gabi Rizea, echipa Smart Craiova a mai scris, însă de această dată este povestea altfel, a omului care ne-a deschis ușa în atelierul lui de poveste și care și-a pus sufletul și viața pe masă, pentru dumneavoastră. Are proiecte multe pentru orașul nostru, are idei, iar pasiunea și talentul fac parte din ființa sa.

Gabi Rizea are 47 ani și o familie frumoasă. Soția, medic stomatolog, și fiul, Mihai, pasionat de muzică și calculatoare. Gabi se descrie simplu: „muncesc de plăcere modelând lemnul cu drujba”.

A absolvit facultatea de Silvicultura din Brașov în anul 1995. A lucrat în domeniul cercetării/amenajării/producției silvice timp de șase ani, în domeniul software timp de trei ani, în domeniul proiectării /producției de mobilier și construcții în lemn timp de 15 ani, în marketing, un an, în domeniul design de grădini/parcuri timp de șase ani și sculptează cu drujba de patru ani. În prezent este student în anul III la Facultatea de Teologie, secția Arte plastice – sculptură, în Craiova. A mai început Facultatea de Electromecanică, dar nu a terminat-o, la fel Ingineria mediului, dar undeva în sufletul lui era tot pădurea, tot lemnul undeva…

Gabi Rizea este exemplul clar al omului ambițios care dorește cu orice chip să se autodepășească, să se descopere, să nu se plafoneze.

Am lucrat și în soft câțiva ani ca director general. Aveam o echipă extraordinară, programatori foarte buni. Am fost inginer silvic înainte de IT, am lucrat în marketing vreo câțiva ani, după care m-am întors la lemn. Mă atrăgea inexplicabil dragostea pentru lemn. Când eram mic, am copilărit lângă Pădurea Grajdului, o pădure de stejari și frasini, unde pe timpuri Mihai Viteazul avea herghelie. Era la câțiva kilometri de satul în care am crescut. Și fugeam de acasă copil fiind, stăteam prin pădure până seara.
Am avut o copilărie frumoasă. Străbunicul meu a fost fierar. Avea un atelier de fierărie în curte, cu nicovală, făcea seceri, sape, dar îi plăcea să și sculpteze. Și îmi făcea din când în când, e prima data când fac legătura (lăcrimează, se oprește din povestit secunde în șir, n.r.) cerbișori din bucățele de lemn. Le făcea cu briceagul. La cinci ani am plecat în străinătate, în Marrakech, Maroc, cu părinții. M-am întors la nouă ani acasă, nu mai știam nici limba română. Tata era profesor de matematică, a plecat cu contract cum era pe vremea lui Ceaușescu. Imaginați-vă cum a fost pentru mine. Ia copilul de la țară dintr-un sat fără curent electric, care stătea la lampă, și urcă-l în avion în București…”,

și-a început povestea Gabi Rizea.

Când s-au întors în țară, nu mai știa limba română. Se înțelegea doar cu profesorul de franceză. Atât. A învățat foarte repede română, iar în numai câțiva ani a ajuns olimpic la limba română. Olimpic până în clasa a XII-a, la Buzești.

A vrut să urmeze Arhitectura. Având însă probleme mari de vedere, părinții l-au făcut să renunțe la idee de teamă să nu îi afecteze și mai mult ochii. S-a hotărât atunci să urmeze Silvicultura, spre disperarea părinților. Nu a reușit să intre din primul an. S-a înscris la Electromecanică, unde a fost admis printre primii.

E o vorbă, se spune că atunci când mori sufletul în cele trei zile până te înmormântează te plimbă, bântuie pe unde ai fost. Săracul suflet al meu, pe unde am umblat și câte lucruri am încercat în viața asta… Simțeam că nu îmi găsesc liniștea…”,

a completat craioveanul.

După Armată, a dat iar la Silvicultură. Și a luat. A terminat facultatea și a fost repartizat pe post, la Institutul de Cercetări, unde se intra foarte greu. În ideea să fie acasă, altfel ar fi putut rămâne ca asistent în facultate. La institut nu și-a ales Cercetarea, ci Amenajarea. Asta însemna să fie plecat de acasă șase luni pe an. Făcea mii de de kilometri pe jos.

Amenajarea este o combinație între a fi foarte bun ca silvicultor, să ai rezistență fizică, să cunoști tehnici de supraviețuire. O dată la zece ani orice suprafață de pădure dintr-un ocol silvic trece prin procesul de amenajare care durează un an. Se strâng toate datele de pe teren, din toată suprafața de pădure, referitoare la sol, floră, erbacee, vârstă, diametru.

Trebuia să știu pedologie, geologie, hidrologie, dendrologie, exploatare, făceam o biblie de sute de pagini pe care o predam la ocol, în urma unei avizări. Culegeam datele de teren, făceam analizele, trimiteam la laboratoare pentru sol și la sfârșit propuneam parcele din care să fie tăiați arbori, unde să se împădurească. O chestiune foarte laborioasă. Făceam inclusiv cartografiere. Responsabilitatea era enormă pentru cei care făceam astfel de amenajări. Cinci ani am făcut această meserie”,

a explicat Gabi Rizea.

Apoi s-a mutat la ocolul Silvic Segarcea dorind să vadă cum este în producție. A renunțat la ceea ce făcea pentru a lucra în soft. Primul site al Craiovei este făcut chiar de firma lui de IT. A terminat-o apoi cu softul și a plecat de la un salariu foarte mare pentru acele timpuri, la zero lei, cu soția medic rezident. A fost greu, însă nimeni nu l-a știut. A avut mândria să nu primească nimic de la nimeni.

Se spune că ce ți-e scris, asta se va întâmpla. Este și cazul lui Gabi Rizea. Lemnul l-a urmărit de-a lungul vieții, i-a oferit cele mai mari satisfacții profesionale, l-a scos din situații critică.

Într-una din zile am mers la pădure și am adunat niște crengi. Mi s-au părut ciudate, cu o formă frumoasă. Nu aveam cuier în casă și soția mă tot bătea la cap să cumpărăm unul. Atunci am zis ca pot să-i fac eu cuier, deși habar n-aveam să șlefuiesc. M-am chinuit cu cuțitul, m-am tăiat la degete, dar până la urmă mi-a ieșit. Și l-am înfipt pe perete. A fost prima mea lucrare în lemn. Mi-a venit atunci ideea să fac și niște suporți de flori. Și așa am început prima firmă de mobilier rustic. În actualul atelier în care lucrez era o mică magazie, bucătăria de vară a socrilor mei. Socrul meu când a văzut ce fac a decis să scoată totul din bucătărie și acest spațiu să îl folosesc drept atelier. Așa am început firma. Într-un atelier de 2 pe 2 metri. A fost nevoie să sap o jumătate de metru în jos, să scot pământ cu nu aveam loc, dădeam cu capul de tavan și m-am pus pe treabă. Și am început să particip la târgurile de meșteri populari. Și vindeam, iar soția mea este cea care mă ducea la târguri, ea era șoferul meu. Am început apoi să fac și măsuțe și scăune și foișoare”,

a continuat bărbatul.

A dezvoltat încet firma de mobilier rustic. Prin calitate și seriozitate au devenit cunoscuți. Trei dintre băieții cu care a lucrat au stat 10 ani alături de Gabi Rizea în firmă. El era cel care schița clienților comanda, care trebuia neapărat atunci când era gata să respecte perfect schiță. Avea acel talent de a schița, de a desena, pe care nu îl mai experimentase din timpul liceului când a câștigat locul I pe țară la un concurs de desene animate. 3000 de desene pentru un minut și jumătate de desen animat. Șase luni de muncă. Pentru a se perfecționa, de-a lungul timpului a urmat și cursuri de pictură și de design.

Pe drujbă nu pusese mâna prea mult. O folosea doar ca să ajute la tăiat căpriorii pentru foișoare.

În 2014 a cumpărat însă o drujbă nouă, Katiușa, pe care o păstrează mândru și astăzi. Și a vrut să o încerce pe unul din butucii din curte. A început să taie în butuc și a tăiat ore în șir, transformându-l treptat într-un corp de mobilier. Era fascinat, simțea că se redescoperă:

Am început să dau o tăietură. Nu mi-a trecut prin cap că vreodată să ajung să fac ceea ce văzusem doar la Regii lemnului. M-am jucat vreo două, trei ore cu drujba atunci și a ieșit un scaun ciudat, deosebit. Am dat și cu flexul, l-am și șlefuit… Prima reacție am obținut-o de la soție care nu m-a crezut că eu făcusem acel corp de mobilier. A doua zi am văzut aceeași reacție și din partea băieților cu care lucram. Așa a pornit totul. Mi-am dat seama că îmi place. L-am făcut astfel pe al doilea, al treilea…”.

La început, oferea creațiile cadou prietenilor. Nu știa cum se vând, dacă merită sau nu să fie vândute.

A ținut firma de mobilier rustic până anul trecut, până nu a mai putut să se ocupe. Băieții cu care lucra erau foarte buni, fiecare și-a găsit de lucru și astfel a închis firma. Iar el a început să se axeze pe ceea ce face astăzi.
Primele lui lucrări deosebite au fost realizate pe copacii din fața curții sale. A sculptat măști în frasinii, de pe strada Rășinari. Ca inginer silvic a știut exact cât să sape în arbori fără să-i omoare. După ce imaginile cu frasinii au ajuns pe facebook a primit și primul telefon de la autoritățile locale. I s-a transmis atunci că poate să realizeze astfel de lucrări și prin parcuri, în arborii uscați. Atunci a făcut prima lucrare în Parcul Tineretului. Lucrarea Forever Together. La care se uită acum, însă de care nu mai este mândru. Acum i se pare disproporționată.

Nici acum nu sunt bun, dar atunci chiar nu eram. După acea lucrare, a urmat băncuța Primăvara care a stat în fața Primăriei. Tot în acel an a avut loc simpozionul în marmură dedicat maestrului Tudor Gheorghe, iar în afara festivalului am fost invitat să realizez lucrări din lemn. Atunci au apărut băncuțele Anotimpuri de sub pasajul suprateran. Apoi, lucrarea cu cărțile din Botanică. M-am angajat apoi, prin concurs, pentru o perioadă, pe post de inginer la RAADPFL Craiova. Realizam lunar lucrări pentru oraș: băncuța vultur, băncuța cu picior, alte diverse lucrări”,

a completat artistul.

Simțea că evoluează. Își dorea asta și investea mult ca să învețe, să se perfecționeze. A investit mult în atelier, în drujbe, în consumabile. Nu vrea să facă un calcul, ar măsura atunci, mărturisește, în câte concedii frumoase pierdute au fost… Dar îi oferă o satisfacție enormă tot ceea ce face!

De câteva luni, simte că trece iar printr-o transformare ciudată… Nu s-a plafonat niciodată, a urât să stea, să aștepte… A urât monotonia:

Pe mine dacă mă pui să fac ceva repetitiv, m-ai omorât! Am scăpat de urs, de viperă, de lupi, de accidente, dar monotonia m-ar omorî. Vreau să am libertate să fac ceea ce simt, cum simt. Am idei multe, proiecte pe care îmi doresc să le materializez. Toată lumea îmi spune că sunt o cauză pierdută și lupt pentru o cauză pierdută, însă mă încăpățânez să cred că nu este așa. De fiecare dată le demonstrez asta. Dar cu vai și amar și cu multe răni pe spate, în suflet și cap și în coate și în genunchi. Nimeni nu știe, nici nu trebuie să știe… Și cu toate astea, eu nu simt durerea”.

Au urmat apoi alte simpozioane, până a decis că este momentul să organizeze un festival dedicat celor care lucrează în lemn cu drujba.
A avut o satisfacție imensă când a primit susținere pentru a face festival la Craiova. Era și este încă un vis devenit realitate, lucrările realizate în cadrul acestui festival să rămână orașului său. O tabără de sculptură, cu artiști din întreaga țară. A realizat cu un prieten din Cerna un festival și acolo care în acest an a ajuns la a treia ediție, alt festival la Perișani.
Festivalul din Craiova a fost organizat împreună cu Casa de Cultură Traian Demetrescu, în Parcul Tineretului. Al doilea festival de acest gen din România. La Polovragi autoritățile l-au contractat pentru un festival similar pentru o perioadă de zece ani. Atât de încântați sunt de lucrările lui.

Una din lucrările realizate de Gabi Rizea, în Parcul Tineretului, din Craiova, i-a adus recunoaștere internațională. În numai câteva ore de la postare a avut milioane de vizionări și like-uri, iar în scurt timp revistele de artă din lume au scris despre el, au scris despre Craiova noastră. Despre cum se face artă în Craiova.

Am fost atât de fericit când acea găleată suspendată (Găleata care curge) a devenit virală în mediul online. Nu mi-am imaginat niciodată că o să aibă un asemenea impact. Niciodată. Am apărut atunci în multe reviste din străinătate, publicații de artă. A fost șocant. M-am simțit atât de bine… A fost practic răsplata muncii mele. Trei milioane de persoane mi-au apreciat munca într-o jumătate de oră… Dar știi ce este culmea, se perpetuează și acum. M-am bucurat, sunt om! A fost o împlinire a mea, deși nu mă așteptam niciodată la așa ceva. Când am terminat-o și i-am făcut poză am spus, da este o lucrare care îmi place. Și cu care să mă mândresc. Cum a fost și Renașterea și Băncuța vultur… Nu m-am așteptat însă niciodată să ajungă să fie considerată în primele 20 de lucrări de sculptură din lume…Eu? Inginer silvic? Drujbist? Niciodată. Apoi am ajuns la concluzia că ideea bate execuția. Toate site-urile de artă, bloggeri din întreaga lume au scris despre mine atunci. Românii? Nimic. Felicitări și atât. Eu nu sculptez pentru artiști, eu nu sculptez pentru critici, eu nu fac sculptură, eu nu fac chipuri, eu sculptez expresii și eu vreau zâmbete pe fața oamenilor. Eu sculptez pentru tine care nu ai făcut facultatea de artă, pentru tine care nu ești critic de artă…”,

a spus emoționat Gabi Rizea.

În tot orașul, puteți admira lucrările de sculptură realizate de Gabi. În Grădina Botanică, în Parcul Nicolae Romanescu, Parcul Tineretului, în centrul orașului sunt lucrări ce-i poartă amprenta. Are planuri mari, proiecte ample pentru oraș. Iubește tot ce ține de oraș, iubește tot ce înseamnă Craiova, indiferent de domeniu de activitate. Așa a fost și cu Leul pe care l-a sculptat pentru echipa lui de suflet, care se află postat în fața Sălii Polivalente, cu fața la Stadionul Ion Oblemenco. Nu i-a cerut nimeni să-l facă, însă simțea că trebuie să facă ceva pentru echipa de suflet. Trei săptămâni a muncit la el, l-a gândit ca pe un simbol, o mascotă care să aducă noroc.

Am crescut cu Universitatea Craiova, nu am să uit niciodată meciurile memorabile jucate pe acest stadion. Că nu mă afișez cu ce e acum, dar sufletul meu este Universitatea Craiova. Îmi amintesc că luam bilete pentru meciuri de la bișniță cu banii de mâncare, fugeam de acasă cu copiii pe stadion… Am simțit că trebuie să fac Leul. La leu a fost greu. Bușteanul a fost putred exact în dreptul ochiului și atât am săpat sperând să scap de putregai, mi-era teamă că pierd proporțiile. Nimeni nu a știut că îl fac. Inițial mă gândisem la o lucrare pe aproximativ patru metri, făcută în relief, ca o stemă a Universității. Mi-a fost foarte greu să-l realizez, că nu am avut model, nu am avut nici măcar un breloc. Coada și dinții le-am atașat pentru că lemnul era foarte putred. Acum am văzut că i-au rupt un dinte și coada… Mă doare. L-am gândit ca pe o mascotă care să poarte norc. Și așa a fost. La handbal, fotbal… A fost o lucrare care m-a secat, am muncit enorm la el, cu foarte multe trăiri, sentimente… Am lucrat aproape în transă. I s-a transmis din sufletul meu. Și am zis atunci cât leul nu pățește nimic, nicio echipă nu va pierde. Și așa a fost. Echipa de handbal feminin a câștigat Cupa EHF, prima cupă europeană la sporturile de echipă din istoria Craiovei. Cum i-au rupt dintele, au luat bătaie”,

a povestit Gabi Rizea.

Anul 2019 vrea să fie dedicat copiilor. Și-ar dori ca proiectul său să se materializeze în Craiova. Vrea să facă niște sisteme de joacă care nu există în alt loc din țară. Are deja un caiet plin de schițe, extrem de bine lucrate, gândite, sisteme de joacă inteligente. A mai realizat sisteme de joacă asemănătoare doar în Germania unde a lucrat împreună cu un prieten pentru o perioadă de câteva luni. Și a doua ediție a festivalului care va avea loc la Craiova vrea să fie dedicată tot desenului animat. Și cum anul trecut a realizat Bestia, la anul vrea să o realizeze și pe Frumoasa din celebrul basm. Nu o să mai lucreze in site, motiv pentru care a strâns deja lemnul necesar. Îl păstrează în curte.

În Germania am fost cu un prieten din grupul meu de carveri care lucrează de cinci ani pe contract pentru firma nemțească. Cel mai ieftin loc de joacă costă în jur 50.000 – 60.000 de euro și nu are prea multe echipamente. Câteva căsuțe, un tobogan, un balansoar, un leagăn. O sculptură cu un animăluț atașat. Ei pun la dispoziție tot, de la lemn, la orice este nevoie. Când am plecat din Germnaia, i-am lăsat chiar o idee, cu ce să facă acolo, un loc de joacă cu Emoticon. Sistemul de joacă pe care eu îl văd pentru Craiova este unul foarte simplu, cu elemente, echipamente care pot fi montate în orice părculeț. Le-aș vedea, de exemplu, montate în Parcul Hanul Doctorului. Există varianta să le fac treptat, singur, bucată cu bucată sau să contactez mai mulți colegi, să ne unim mai multe firme și să vindem apoi echipamentele pe SEAP”.

Dacă până acum un an se gândea ca în viitorul apropiat să organizeze un eveniment pentru campionii mondiali în scluptură cu drujba la Craiova, acum se gândește serios să organize acest eveniment în Serbia, unde și-a cumpărat o casă. Știe că drumul de 1000 de pași începe cu primul pas. Iar el l-a făcut pe primul. În ciuda a tot ce a realizat în ultimii ani, a tuturor laudelor primite și a recunoașterii muncii sale, nu se consideră artist. Rămâne același om simplu. Inginer Gabi Rizea.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?