SMART Craiova

„Ilie Balaci”, de la 8 la infinit pentru sportul craiovean

O sală plină de oameni cântând în picioare imnul Universității Craiova. Așa a început prima ediție a galei dedicată marelui fotbalist Ilie Balaci, încă un argument spre neuitare a Minunii Blonde din Bănie.

Oficialități locale, personalități ale lumii sportive, componenţi ai Craiovei Maxima, antrenori și sportivi au participat astăzi la prima ediție a Galei Fotbalului craiovean ”Ilie Balaci”. Alături de aceștia a fost fiica regretatului Ilie Balaci, Lorena Balaci.

O gală dulce-amăruie. Amăruie pentru că a plecat prea devreme spre alte zări, dulce pentru că ne dorim din tot sufletul să îi cinstim memoria așa cum se cuvine. Ilie Balaci a fost și va rămâne unul dintre cei mai mari fotbaliști ai României. Talentul său înnăscut, personalitatea puternică, dar și dorința de a fi cel mai bun au fost principalele calități care i-au determinat nu doar cariera strălucitoare, ci întreaga viață. Încă din copilărie, Ilie Balaci a atras atenția tuturor celor din jurul său, indiferent că a fost vorba de părinți, prieteni, antrenori sau colegi. A fost cel mai tânăr debutant în echipa națională la vârsta junioratului. Cu seriozitate a dovedit ulterior că nu degeaba i s-a spus Minunea Blondă a fotbalului românesc. Ilie Balaci va rămâne o legendă pe care mulți dintre noi am avut ocazia să o trăim”,

a spus Mihail Genoiu, primarul municipiului Craiova.

Ilie Balaci este cetățean de onoare al municipiului Craiova, este ambasadorul cel mai aprig pe care l-a avut Craiova. A iubit tot ce ține de orașul în care a trăit, a respectat oamenii, suporterii și a încercat să întindă o mână tinerelor talente sportive.
Acest lucru este continuat în acest moment de autoritățile locale, la Gala Ilie Balaci, eveniment organizat de AJF Dolj şi Primăria Craiova, unde sunt premiaţi cei mai buni juniori de fotbal din judeţ, dar și cei mai buni antrenori.

În cadrul acestei prime gale, Valentin Mihăilă, a fost desemnat fotbalistul anului, fiind unul dintre cei mai promiţători jucători ai Universităţii Craiova. Mijlocaşul de 18 ani a evoluat în 15 meciuri pentru Craiova, în actuala ediţie de campionat, şi se numără printre revelaţiile Ligii 1.
Antrenorul anului 2018 a fost desemnat Dragoș Bon – U Craiova 1948 Club Sportiv SA.

Cei mai buni juniori pe grupe de vârstă au fost desemnaţi: Jovan Markovic, Ştefan Baiaram, Daniel Croitoru, Mihnea Dinu, Alexandru Capac, Patrick Rădulescu, Mario Ilie, Eduard Curcă, Alexandru Tudor.
AJF Dolj i-a premiat pe cei mai buni arbitri ai anului, respectiv: Cristi Ilinca, Dan Buzărnescu, Daniela Constantinescu.

Legendele nu mor. Tata trăiește prin noi fetele lui, prin nepoții lui, prin jucătorii care îi duc numele mai departe. Numele Ilie Balaci merită mai mult. De acum încolo, eu îmi voi dedica întreaga viață pentru ca numele lui să meargă mai departe. Eu nu mi-am pierdut doar tatăl, eu mi-am pierdut cel mai bun prieten”,

a declarat Lorena Balaci.

Prezent la eveniment, Sorin Manda, administratorul public al Municipiului Craiova a declarat că orice cuvânt este de prisos atunci când vorbim despre o legendă, așa cum este Ilie Balaci:


S-au spus foarte multe în această seară despre Ilie Balaci – atât din partea familiei cât și din partea colegilor și a prietenilor. Aș vrea să adresez doar câteva cuvinte din partea unui suporter, unui iubitor al fotbalului. A unui copil care a crescut desenând cu pixul pe tricouri albe numărul 8. Sunt cuvinte care de două luni de zile de când Ilie Balaci a mers să reîntregească echipa maximilor din ceruri se aud la fiecare meci – Te vom iubi, mereu, Ilie Balaci!”.

Organizatorii galei au promis că acest eveniment va fi ca un bulgăre de zăpadă care va căpăta amploare în edițiile următoare.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite