Geo Dinescu și Marin Fagu: „teatrul face bine, alină, vindecă, dă bucuria și dragostea de care avem nevoie”
Talent, pasiune, multă muncă și imaginație. O carieră frumoasă cu cel mai „împătimit” public spectator. Atent, care nu iartă nici cea mai mică greșeală și care răsplătește înzecit prin bucurie nemărginită, aplauze, îmbrățișări. Este o parte din ceea ce se întâmplă săptămânal la Teatrul pentru copii și tineret Colibri din Craiova.
Geo Dinescu și Marin Fagu sunt doi dintre actorii care au întregit echipa acestei instituții culturale în urmă cu aproximativ patru ani. Sunt doi actori care au renunțat la „prima scenă a teatrului de animație”, așa cum este supranumit Teatrul Țăndărică din București pentru a veni să joace la Teatrul Colibri din Craiova. Au impresionat în fiecare spectacol, au impresionat cu premierele gândite și realizate în totalitate de ei, de la scenografie, la muzică, la construire păpuși sau marionete.
Doi actori tineri, cu CV-uri impresionante. Doi dintre cei mai importanți păpușari ai generației lor. Geo și Marin au realizat numeroase roluri în filme și în seriale TV, precum și dublaje pentru film.
Geo (Georgiana Dinescu) a urmat Liceul de Muzică şi Arte Plastice “Dinu Lipatti” – secția Teatru, Bucureşti, apoi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”– secţia Păpuşi – Marionete, Bucureşti, master în Tehnologii Digitale în Spectacolul Contemporan, doctor în domeniul Teatru, Terapia prin intermediul artelor la copii, Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale”. Marin a urmat Liceul de Muzică și Arte Plastice Gheorghe Tătărașcu din Focșani, secția muzică, apoi Școala Populară de Arte – secția Canto. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București, Facultatea de Teatru, secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. Și-a continuat studiile cu masteratul în Tehnologii Digitale în Arta Animației, tot în cadrul UNATC. A participat la workshop-ul Măștile Commediei dell’Arte susținut de Ferrucio Soleri la Picolo Teatro di Milano și deține un atestat in Commedia dell’Arte.
Strânsa legătură cu păpușile
În ciuda talentului cu care sunt înzestrați și a carierei lor, Geo și Marin sunt doi tineri modești care vorbesc foarte rar despre realizările lor. Formează un cuplu perfect, atât pe scenă, cât și în viața privată de 13 ani.
Dacă pentru Marin a fost o întâmplare că a ajuns la facultate, la secția de păpuși, de care s-a îndrăgostit și nu a mai vrut să încerce altceva, în cazul lui Geo lucrurile sunt mult mai complicate:
Ca și poveste, e foarte ciudată. Întâi am făcut actorie cu Sanda Manu. Terminând liceul de muzică Dinu Lipatti, secția Teatru, profesorii pe care i-am avut luau și clasă. Nu am vrut să dau atunci, am intrat la păpuși. Am plecat apoi de la Păpuși ca să mă duc să fac facultate la privat, deși eram cu bursă la stat, să fac actorie, îmi doream foarte mult să lucrez cu Sanda Manu. După care, strategia managerială a universității a decis ca doamna Manu să nu ducă până la sfârșit toate promoțiile. Așa că dumneaei mi-a zis să mă întorc la UNATC. Atunci am dat și la actorie și la păpuși și am intrat la amândouă. Și am ales păpușile”.
Povestea cu teatru a început pentru amândoi în copilărie. Geo a văzut toate spectacolele pentru copii de la Teatrul Ion Creangă și de la Țăndărică. Marin însă, s-a născut și crescut în Focșani, oraș în care nu era teatru de păpuși, ci doar teatru dramatic. A mers, în schimb, la teatru, în liceu a făcut parte dintr-o trupă de teatru. Nu văzuse spectacole la teatru de păpuși, iar acest lucru l-a determinat să își dorească foarte mult să învețe și să profeseze în acest domeniu.
Mi-am dat seama, cu capul meu de inconștient de atunci, că pot să învăț mult mai multe, alegând păpușile. Aveam trei specializări, nu numai una. Actorul păpușar este actorul complet. Actorul de dramatic este și el unul complet, dar noi ce avem în plus: prelungirea mâinii, prelungirea păpușii. De cele mai multe ori este mult mai spectaculoasă, păpușa îți permite să faci absolut orice. Plus că majoritatea actorilor nu se pot face invizibili pe scenă. Mi se pare că este un atuu să ai puterea să te faci invizibil ținând cont că în fața ta sau în laterala ta se află o cârpă, o bucată de lemn, un material mort…”,
a povestit Marin Fagu.
Dacă pe Geo, părinții o vedeau profesând ca economist sau contabil, pe Marin îl visau preot. Cu două săptămâni înainte de a ajunge la liceu, știa că va merge la teologie. I-a plăcut foarte mult ideea de a fi preot. De la vârsta de șase ani mergea la biserică, se implica în viața parohiei. A luat însă decizia să urmeze liceul de muzică.
În urmă cu patru ani, au lăsat capitala pentru Craiova, au lăsat Teatrul Țăndărică pentru Colibri
Geo și Marin au decis să vină la Craiova în perioada în care orașul nostru lupta pentru titlul de capitală culturală. Teatrul de Păpuși avea, în sfârșit după ani de vitregie, un sediu adevărat în care să funcționeze și multe proiecte culturale ce prindeau viață. Decizia lor a șocat, au decis să plece din capitală, din locul în care aveau o casă pentru a alege să joace într-un teatru de provincie, să locuiască cu chirie în 27 de metri pătrați. Lucrau și în privat, aveau o firmă a lor, aveau tot confortul de care aveau nevoie. Au vrut însă altceva.
Craiova are o deschidere foarte mare, o deschidere pe partea culturală, ceea ce e extrem de important. Față de București, chiar dacă în capitală sunt foarte multe evenimente și la fel de multe oportunități, nu e același sentiment. Aici (în Craiova, n.r.) publicul se bucură pentru fiecare apariție. Aici publicul aplaudă din tot sufletul fiecare spectacol. În București, lumea este obișnuită, viața e mult mai agitată, oamenii la fel de agitați și în cursa contra-cronometru, roboți, așa cum ajunsesem și noi. Ne-a convins să alegem Craiova mentalitatea, din punct de vedere managerial, de la Teatrul Colibri, asta ne-a dat foarte multă încredere în noi. Proiecte pe care ne-am fi dorit să le facem în București, nu am avut niciodată ocazia să le materializăm și uite că le-am făcut aici. Colegii noștri ne întrebau cum putem să lăsăm prima scenă a teatrului de animație și să venim într-un teatru de provincie. Și am zis de ce nu, viața e imprevizibilă, îți oferă multe bucurii la care nici nu te aștepți. Noi nu ne-am așteptat la nimic. Oportunități sunt la fel de multe în continuare, avem spectacole în privat, ne facem treaba când suntem chemați, sunt 200 de kilometri pe care îi poți face mai repede decât să traversezi Bucureștiul. Trebuie să recunoaștem că Teatrul Țăndărică ne-a format și sunt câțiva oameni de acolo care ne-au ajutat enorm în ascensiunea noastră profesională”,
au adăugat cei doi tineri actori.
Au venit cu o mentalitate nouă, a actorului care a lucrat și lucrează mult în privat, care este exigent și dornic permanent să se autoperfecționeze, să învețe. Au fost nevoiți să fie autodidacți, să știe tot, de la contabilitate, la scenografie, muzică. Și au venit într-un oraș în care, în fiecare vară, păpușile gigant prind viață, ies pe străzile orașului în cel mai mare festival de păpuși din țară Puppets Occupy Street.
Cele mai frumoase momente trăite la Craiova
Fiecare ediție a Festivalului Puppets Occupy Street a fost specială, s-au bucurat de fiecare lucru, au încercat să descopere despre ei și să vadă cât pot face.
Experimentăm, găsim soluții, întrebăm. Fiecare moment trăit aici (în Craiova, n.r.) a fost deosebit. Nu putem ierarhiza. Și permanent, ne-am dorit să evoluăm. Despre asta este vorba. Și asta am găsit la Craiova spre deosebire de București. Libertatea de exprimare, libertatea de creație pe care în București nu o aveam decât în mediul privat. Aici am găsit tot ce ne-am dorit”,
a explicat Geo.
Toate spectacolele lor aduc ceva nou, diferit, fiecare detaliu este realizat excepțional. Ultimul spectacol prezentat în premieră pe scena Colibri, Puiul de om din cartea junglei s-a jucat în patru oameni, ei doi și alți doi colegi de la Colibri. Au muncit mult, la scenografie, la păpuși. Au lucrat mult să facă textul, tablourile să le fie clare. Sunt genul de actori care chiar și atunci când nu au o propunere de la teatru sau din altă parte, ei gândesc cu un pas înainte, ce le-ar mai plăcea să facă, mai ales ca titluri.
Pentru că atunci când ne facem un concept în minte, trebuie să mergem pe el. Eu recunosc de multe ori nu mă pricep la explicații, uneori ea (Geo) nu mă înțelege, alteori eu nu o înțeleg și atunci cum vreau eu să mă înțeleagă un compozitor sau un scenograf dacă eu nu mă pot face bine înțeles. Am atâtea idei încât la un moment dat le spun pe toate și bulversez. Puiul de om din Cartea junglei a fost o provocare atât ca titlu, apoi ca păpuși. Nu se poate compara cu producțiile Disney, însă ne-am gândit că ar fi palpitant să încercăm să aducem personaje animaliere și să îl realizăm în patru oameni… Chiar e țăcăneală. Ne-am dorit să fie altceva și să vedem dacă putem. Putea să fie un eșec total având în vedere că povestea în sine nu are foarte multă acțiune”,
a povestit Marin Fagu.
Timp de câteva luni au muncit încontinuu. Au fost zile când au lucrat la teatru și până la miezul nopții, apoi au continuat să lucreze pentru spectacol acasă.
Tot ce au realizat în spectacol a fost realizat în mare parte din cartoane. Cartoane luate de la tomberoane. Au strâns cutii. De oriunde. Cum au făcut și pentru Hensel și Gretel. Această construcție din cartoane a fost o ambiție, aceea de a arăta că pot lucra cu marionete.
Personajele animaliere în majoritatea teatrelor sunt personificate un pic, sunt făcute să stea în două picioare indiferent de ce animal ar fi. Dar noi am decis să le facem să meargă pe patru picioare. Nu știu dacă a ieșit exact cum am visat, este foarte greu să reușești să îți iasă exact cum ți-ai imaginat. E ca și cum ai citi o carte și ai vedea filmul. Sunt chestii total diferite. Totul se schimbă atunci când începi să pui în scenă. Noi ne-am gândit la un anume personaj pe care să îl facă Mărin, însă Ema a fost mult mai bun și atunci am schimbat, am făcut rocadă de personaje. Spectacolul conta, noi n-am avut orgolii, ceea ce am cerut și de la colegii noștri, să lăsăm orgoliile personale deoparte și să lucrăm pentru bine spectacolului”,
a spus Geo Dinescu.
Și-au dorit un spectacol curat, muzical, frumos în care copilul să plece cu sentimentul acela de mamă, tată, familie, casă. Care să lase un sentiment de bine. Acesta a fost țelul lor pentru Puiul de om.
Ce alte surprize ne pregătesc cei doi actori
Nu au trecut decât câteva zile de la ultima lor premieră, însă pun la cale noi surprize minunate pentru craioveni. Vor ceva cu totul spectaculos, ce nu s-a mai jucat în România.
Pentru unul din spectacole avem deja drepturile de autor. Este un musical pe care Marin și-l dorește enorm. Musical cu păpuși. S-a jucat numai pe Broadway, libretul este scris de un american. Și muzica. Am vorbit cu el pe mail, mi-a dat drepturile de autor. Acum trebuie să găsim contextul. Ne-am apucat de traducere, vrem ca spectacolul să fie în română. S-a mai jucat o dată în Europa, însă în engleză. Apoi, mai dorim să punem în scenă un spectacol pentru adolescenți. Să înțeleagă că nu numai facebook, vlogging, filme există, ci și teatru. Că există și teatru pentru ei, pe limbajul lor, că păpușa nu este doar pentru copii. Este de admirat ceea ce face Teatrul Colibri cu Teatrul Act, mă bucur atât de mult când văd atâția tineri în sală, mi se pare incredibil, teatrul și-a găsit drumul”,
a completat Marin Fagu.
Doresc să pună în scenă spectacole pentru întreaga familie, așa cum au fost Furtuna sau Eu sunt Shakespeare.
Sunt artiști compleți. Amândoi au dat voce pentru foarte multe personaje. Au început în facultate, la master, când unul din profesori lucra cu o firmă de producție. Și astfel au început regie de dublaje, după să pună voci. Marin e de exemplu una din vocile AXN. Au încercat să păstreze aceste realizări pentru sufletul lor, au încercat să se protejeze, să demonstreze ce pot prin ceea ce realizează aici. Au decis să nu pună înainte palmaresul. Și nu este tot. Geo de exemplu, la 16 ani, a jucat alături de Marcel Iureș. Și-au făcut meseria de păpușar și în filme, chiar și în ultimul film al seriei Chucky – Semințele lui Chucky. Au fost și filme în care Geo a făcut dublură de imagine, când a dublat actrița principală pentru că nu putea să facă cascadorii.
Cei care ați fost prezenți în Festivalul Puppets Occupy Street, i-ați putut admira pe Geo și Marin jonglând cu focul.
Totul a început la un proiect la Râșnov, la care am participat ca păpușari. Exista acest proiect Curtea Comedianților la care veneau din mai multe țări artiști. Era ca un schimb de experiență. Noi am învățat să jonglăm cu focul în cadrul acestui proiect de la croați și Cavalerii de Sibiu și Cavalerii de Mediaș. Ne-am împrietenit cu organizatorul cu care am lucrat foarte mulți ani și de la care am învățat foarte multe lucruri și ușor-ușor am ajuns să ținem atelierele în cadrul Curții Comedianților. Toți artiștii, studenții, veneau și predau acolo specializarea pe care o aveau în facultate – dansuri medievale estoniene, croații erau pe Commedia dell arte, spaniolii erau pe muzică. Era foarte interesant că fiecare participa la work-shop-ul celorlalți și acumulam și învățam de la fiecare”,
au adăugat actorii.
Se consideră norocoși. Au avut profesori, mentori deosebiți. La facultate au învățat animație cu păpuși, apoi la masterat au învățat animație digitală și scenografie, cum să construiască un spectacol de la scenariu la decor.
Geo mai are un vis neîmplinit. Să realizeze proiecte pentru copiii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist. A văzut în jurul ei părinți ai căror copii suferă de diverse afecțiuni și care luptă să găsească resurse. Acum la seria nouă de ateliere pe care le susține la Teatrul Colibri, va avea și o grupă specială, cinci locuri pentru copiii cu dizabilități. Pentru a se perfecționa și mai mult, Geo și-ar dori să facă cursul de scenografie de la Royal Shakespeare.
Păpușa este o metodă terapeutică. Păpușa îl face pe copil să se simtă bine și să fie în largul lui. Un copil poate începe să-și spună părerea și să vorbească cu păpușa respectivă lucruri pe care nu poate să le spună părinților, păpușa îi devine confidentul, psihologul. Aceasta este o terapie alternativă. Am făcut foarte mult voluntariat la spitalul Marie Curie. Mă emoționează foarte tare pentru că acești copii mi se par marginalizați și neglijați. Autismul, Sindromul Down nu se ia, asta trebuie să înțeleagă oamenii. Prietenii mei, Nuți și Sorin de la Arad au început o astfel de campanie. Ei lucrează cu copii cu sindromul Down de doi ani de zile și chiar au făcut un spectacol cu acești copii cu care vor să facă un turneu, să meargă prin țară”,
a spus actrița.
Au trăit și bune și rele și bucurii și dezamăgiri. Știu că în viață nu este totul lapte și miere. Iar pentru artist este dureros ca un spectacol muncit să nu aibă o viață lungă sau să nu fie apreciat. Este normal, spun ei, nu suntem roboți, nu iese totul perfect, u suntem programați ca totul să iasă permanent de nota 10. Sunt doi tineri puternici cu vise mari și frumoase pentru care aplauzele și zâmbetele copiilor sunt totul:
Faptul că am venit la Craiova a fost una dintre cele mai bune decizii pe care am luat-o până acum. Avem libertate de exprimare! Știi cum se spune: ”Home is just a feeling, is not a place” (Casa este doar un sentiment, nu un loc). Fără să ne dăm seama am ajuns să simțim chestia asta. Ca și mesaj pentru cei care vin sau nu la teatru este următorul: teatrul face bine, teatrul alină, teatrul vindecă, teatrul îți dă bucuria și dragostea de care avem nevoie într-o lume agitată. Chit că durează 45 de minute cum sunt spectacolele pentru copii sau o oră și jumătate în care poți intra în alt tărâm. Teatrul este pentru toată lumea. Teatrul stă cu ușa deschisă, iar scena degajă căldură!”.
Adauga comentariu