SMART Craiova

588 persoane angajate prin intermediul AJOFM Dolj în luna ianuarie 2019

Până la data de 31 ianuarie 2019, ca urmare a implementării Programului Județean de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Dolj au fost încadrate în muncă 588 persoane, dintre care 233 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 198 au peste 45 de ani, 142 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 145 au între 25 și 35 de ani, iar 103 sunt tineri sub 25 de ani.

În funcție de rezidență, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 351 provin din mediul urban, iar 237 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale/postliceale (235), urmate de cele cu studii profesionale (134). Numărul celor cu studii primare/gimnaziale este de 131, iar cei cu studii universitare sunt în număr de 88.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dolj, 265 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele noastre.

Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată.

Astfel, luna ianuarie 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 1.071 persoane.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite