„Un popor fără tradiții este un popor fără viitor.”
Este impresionant să vezi tineri a căror menire este să descopere tradiții, să le readucă la viață, să le facă cunoscute și a căror împlinire este când reușesc să mai scoată la lumină un obicei de mult uitat, un cânt, un vers, o vorbă de mult timp uitată. Liviu Olteanu este tânărul îndrăgostit de folclor și tradiții și respect pentru vârstnicii satului oltenesc. Iubește tot ce înseamnă românește și îl doare atunci când se alterează autenticul.
Liviu Olteanu s-a născut la Craiova, dar întreaga copilărie a petrecut-o în satul bunicilor lui, în satul Busu, din comuna Greceşti, aşezată de o parte şi de alta a pârâului Raznic. Este cel mai drag loc al sufletului său, este izvorul nesecat pentru tot ce a dobândit. În acel colț de lume a învățat să cânte, să admire copil fiind hora satului, să descopere costumul popular și cântul tarafului atât de drag, Taraful din Grecești.
De mic am făcut parte din tabloul de la țară… Mergeam cu mama la hora satului și vedeam Taraful din Grecești. Așa a început dragostea mea pentru cântec. Era lumea aceea atât de simplă comparativ cu cea de acum, de o naturalețe ce venea din firesc. Eram fascinat de tot ce vedeam, de arcușul acela care nu suna tocmai bine al viorii, dar era de un parfum extraordinar”,
și-a început povestea, Liviu Olteanu.
La zece ani, de Sfântul Petru și Pavel… Își amintește și acum acea seară, acel moment când el, copilul satului a avut șansa să cânte în fața oamenilor. A fost debutul neoficial, dar atât de important pentru dezvoltarea lui.
M-am dus la hora satului. Și o lună plină cât roata carului. Un om din sat auzise că îmi place să cânt și s-a dus la taraful din Grecești și le-a spus: ”Lăsați și copilul acesta să cânte!”. Și atunci am cântat pentru prima dată cu Taraful din Grecești. Era o scenă improvizată pe niște scări ale unui magazin și țin minte că am cântat trei, patru melodii… La acel moment nu l-am privit ca ceva deosebit, dar târziu am realizat că a fost mâna destinului”,
a adăugat interpretul.
A cochetat pentru un timp și cu muzica ușoară, nu a fost decis de la început ce drum să aleagă. Mergea de copil la diverse cursuri, din dorința mamei de a urma cât mai multe activități. Întâi la școală în cor, apoi la Palatul Copiilor, Școala Populară de Artă, dezvoltând în tot acest timp pasiunea pentru muzică. Punctul culminant a fost însă tot în satul copilăriei. Atunci când a avut șansa să cunoască pe etnomuzicologul Paula Dogăroiu:
Aveau o repetiție cu Taraful din Grecești pentru televiziunea română și mergeau cu mașina prin sat și întrebau de lăutarul Fonea. Și atunci bunicul meu a spus: avem și noi un tânăr aici care cântă. Când a auzit acest lucru, doamna Dogăroiu s-a oprit și mi-a spus să o caut în Craiova și ea mă va pregăti. Și așa a început, îi datorez foarte mult doamnei Dogăroiu”.
Faptul că a câștigat în 2013 Festivalul Maria Tănase a fost confirmarea faptului că acesta este drumul pe care trebuie să meargă. Mai participase la concursuri, însă nu de acest nivel. A simțit atunci că taraful trebuie să revină pentru că a fusese într-o perioadă de tăcere după ce plecase în lumea fără dor Ioniță Voinescu, sufletul tarafului. Din acest motiv, a simțit ca pe scena festivalului să dedice momentul său lui Nițu Voinescu. Simte că mesajul său a ajuns acolo sus și a uitat preț de câteva clipe de emoții, de faptul că se află pe scenă și s-a simțit în acel loc la țară, în satul copilăriei. A interpretat doina ”Bate vântul prin pădure” culeasă de la bătrânii satului Botoșești Paia, sătucul așezat peste deal de satul său. Și publicul i-a cerut în acea seară bis și l-a aplaudat minute în șir…Impresionat de copil de interpreta Maria Ciobanu, de fața ei angelică, de modul în care interpretează, de ținută, a primit în acea seară felicitări de la marea doamnă a cântecului popular.
Liviu Olteanu promovează tradițiile, readuce în fața noastră obiceiuri și tradiții străvechi.
Stând foarte mult în preajma doamnei Paula Dăgoroiu mi-a transmis această plăcere de a cunoaște, de a merge pe teren. Este cea care mi-a spus că nu este de ajuns să cânt, că trebuie să urmez un liceu, o facultate în domeniu, să am un master în folclor. I-am ascultat sfatul, merg foarte mult pe teren prin diferite sate atât pentru mine să culeg cântece, cât și pentru noi românii. Îmi doresc să fac aceste lucruri pentru a promova satul românesc. Promovez foarte mult zona Grecești, Cernătești, din păcate nu mai sunt oameni să promoveze zona. Merg pe teren împreună cu mama, ne completăm foarte bine, strigăm practic la om la poartă și dincolo de cântec încerc să descopăr și obiceiurile și tradițiile. Când vorbesc cu ei, iau mâna bătrânilor în mâinile mele și le simt parcă sufletul. Îi simt când au ceva să îmi spună. Ne așezăm jos și povestim. Am întâlnit în zona Gogoșu, Botoșești Paia oameni simplii, dar cu atâta cultură. Când povesteau parcă ascultam un profesor universitar”,
a completat interpretul.
A descoperit multe obiceiuri și tradiții. A pornit cu zona Cernătești și a descoperit de exemplu obiceiul strigarea peste sat care este de lăsatul secului de brânză. Este fericit când vede că oamenii păstrează acest obicei. Îi tresaltă sufletul de bucurie când aude cuvintele strigate de bunici, la strigarea peste sat: ”Venii fata lui Ion din vale să-i găsesc o fată mare și o luai în leagăn de mătase și i-o dusăi lui mama acasă!”… Este fericit când descoperă obiceiuri specifice zonei satului bunicilor săi neîntâlnite în alt loc din țară:
Avem un obicei unic în Oltenia, în satul meu: Crucile de Sfântul Gheorghe. În fiecare an, familiile care au răposat pe care l-a chemat Gheorghe, în fiecare an, timp de șapte ani la rând de la decesul acestuia, ridică câte o cruce peste un deal. Este un deal cu zeci de cruci de șapte, opt metri. Am fost și în Mehedinți și am ajuns până la Cireșul, Godeanu, și m-a impresionat o bătrânică care mi-a dăruit cămașa soțului dânsei de ginere. M-am dus cu scopul de a culege obiceiuri și cântec. Am cules un cântec, însă când m-a văzut nemulțumit mi-a dat cămașa soțului. Soțul murise de ceva timp… M-a impresionat atât de mult acest gest, nu pot exprima în cuvinte…”.
În lucrarea sa de licență a pus toate obiceiurile din județul Dolj pe care le-a descoperit mergând pe teren, iar lucrarea sa de master a fost tot pe folclor. A ales însă o comunitate de români din Serbia și a prezentat obiceiuri de iarnă.
Vrea ca folclorul să fie păstrat așa cum este cules. Îl doare când vede că muzica este alterată. Consideră însă, că din păcate, 80% este muzică comercială. Respectă fiecare vers, fiecare regionalism, chiar și fiecare respirație. Simte că interpreții au această obligație:
Am fost întrebat recent dacă este importantă o respirație în cântec. Răspunsul meu este da, am un cântec în care o respirație poate schimba tot, iar eu am respectat-o pentru a fi cât mai aproape de nea Nițu Voinescu. Atât de mare este dorința mea de a păstra cântul așa cum a fost lăsat. Neaoș. Am un caiet cu toate cântecele culese de prin sate. Bătrânii folosesc regionalisme, cuvinte pe care noi nu ne înțelegem. Și atunci îi întreb ce înseamnă fiecare cuvânt, expresie. Exemplu: ciupagul este ia, câță – fustă populară, zăvelca. Câța se punea pe albia din lemn, se întorcea, se băga la înmuiat acel material, se lua fiecare centimetru al fustei și se încrețea pe albie după care se punea o greutate foarte mare și se ținea timp de o săptămână. Ieșea o minunăție de zăvelcă”.
Liviu Olteanu este o persoană credincioasă, fără credință mărturisește că nu percepe lucrurile. Are un talisman pe care îl poartă la fiecare spectacol. O batistă dusă de un prieten la mormântul sfânt. Și pălăria e talismanul lui, fără de care nu pleacă la spectacole, care îl diferențiază de restul interpreților.
Talentul și dragostea pentru folclor sunt înnăscute. Nu a cântat nimeni vocal din neamul lui, însă sunt oameni care au iubit tot ce înseamnă românește.
”Neamul nostru este cel al Goghezanilor. Îmi povestește mama că bunicul dumneaei cânta din drâmb și din foaie de porumb. Și că făcea vioară din cocean. Bunicul făcea opinci din piele de porc sau din cauciuc. Vreau să continui studiile în folclor, consider că omul cât trăiește are de învățat și simt că sunt atât de multe lucruri de descoperit! În scurt timp va apărea cel de-al doilea material cu Taraful din Grecești, pe CD, în care este și nea Nițu Voinescu, îmi doresc să scot o carte cu taraful pentru că nu există. Lăutarii au o vârstă, este păcat, mai sunt doi oameni în putere cu care pot să cânt…Îmi doresc să scot o carte cu materialele strânse de la oameni, să trec toate cântecele pe note, și să scot o carte despre cum a început taraful și până în prezent. Ei cântă cum simt, după ureche, nu am amestecat școala cu taraful. Am însă o durere! E mare păcat că majoritatea căminelor culturale stau închise. Cântă cucuvelele în ele, vorba doamnei Paula Dogăroiu! Lumea este dezinteresată, din păcate!”,
a mai spus interpretul.
Adauga comentariu