SMART Craiova

Pe 31 martie, primul concurs canin din acest an, la Craiova

Centrul Național de Educare Canină organizează pe 31 martie 2019, începând cu ora 10:30, la Hipodromul din Parcul Nicolae Romanescu, primul concurs canin din acest an, în Craiova. Este vorba despre Testul de Socializare și Aptitudini canine.

La eveniment și-au anunțat intenția de a participa peste 10 câini din toată țara, dintr-un evantai interesant de rase canine, unele unice în acest tip de concurs: ciobănesc german, ciobănesc belgian, ciobănesc mic elvețian, bichon, câini de nerasă, labrador. Testul de Socializare și Aptitudini canine este un examen nou implementat în România, prin care fiecare cățel poate dovedi că are cei șapte ani de acasă, un câine obedient, sociabil, atât cu copiii cât și cu alți căței, răspunde la un număr minim de comenzi, lucrează cu plăcere în orice mediu”,

a spus Liviu Ionescu, președintele Centrului Național de Educare Canină.

Potrivit organizatorilor, chintesența implementării acestui tip de examen o reprezintă diminuarea situațiilor imprevizibile, a accidentelor din expozițiile canine, de pe stradă, din familiile cu copii. Este o proba de disciplina, siguranță de sine și bună socializare, elemente absolut necesare în educația unui câine, indiferent de dimensiuni sau rasă. Un cățel care a promovat acest test va fi un companion ireproșabil în aproape orice situație urbană.

La eveniment pot participa cățeii cu vârsta minimă de 12 luni, indiferent de rasă, varietate, cu sau fără pedigree.

Concursul are loc la la Hipodrom, tocmai pentru ca testul să se realizeze într-un mediu real, urban, în cadrul căruia avem posibilitatea să vedem reacțiile cățeilor lângă biciliști, rolleri, alergători, întâlnirea cu alți căței sau alte animale, dar și elemente de obediență, în incinta hipodromului. O secțiune interesantă a concursului o reprezintă cea în care stăpânul dispare din raza vizuală, cățelul fiind nevoit să asculte câteva comenzi minimale date de altă persoană cunoscută”,

a completat Liviu Ionescu.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite