SMART Craiova

Cel mai craiovean dintre craioveni, Gică Craioveanu: ”Părinții mei sunt olteni, eu sunt oltean și oltean o să mor. Asta e în nația noastră, în ADN-ul nostru. Să fim olteni!”

Plecat din Craiova de peste două decenii, Gică Craioveanu este ambasadorul Băniei peste tot în lume. O dată la câteva săptămâni revine acasă pentru a fi alături de familia sa, de prieteni și fotbalul craiovean, Universitatea Craiova. Iubește tot ce este legat de Craiova și este mândru de fiecare pas înainte pe care oltenii îl fac.

Gică Craioveanu a jucat 11 ani din 18 în Spania, reprezentând trei echipe cu care a adunat 330 de meciuri și 70 de goluri, în primele două eșaloane. A devenit, în timp ce evolua pentru Universitatea Craiova, de două ori golgheterul Ligii 1. În 1994 și 1995. A câștigat o Cupă a României, în 1993, după ce a marcat golul de 2-0 în finala câștigată de Universitatea în fața celor de la Dacia Unirea Brăila. După retragere s-a stabilit în Getafe. Craioveanu a fost co-prezentatorul emisiunii despre fotbal Minuto y Resultado, difuzată de La Sexta și comentator sportiv la postul de radio Onda Cero.

De Ziua Olteniei, pe 21 martie, Gică Craioveanu a fost acasă. Să petreacă oltenește. A acceptat fără rezerve să ne povestească despre iubirea sa cea mare: fotbalul, despre rădăcinile sale, despre copii, ambiții. Extrem de sincer, natural, oltean adevărat. Glumind, zâmbind, mărturisind fără rețineri așa cum doar legendele știu să o facă. Iar, Gică este o legendă a fotbalului craiovean.

Povestea lui cu fotbalul a început la Slatina. A avut mici probleme la început pentru că inițial, la 13 ani, a fost trimis la atletism, i se spusese că este foarte rapid. Nu a rezistat însă. Nu era făcut pentru asta. Lui nu i-a plăcut atletismul, nu i-a plăcut să alerge niciodată. Mergea la atletism doar pentru că era obligat. La primul antrenament a trebuit să alerge nouă kilometri. A alergat un singur kilometru și a plecat acasă.

Apoi, a început totul. A jucat la Aluminiu Slatina, în Divizia B. O echipă destul de bună, clasată în primele opt echipe. Își amintește că la un derby cu FC Caracal s-a accidentat. Dăduse gol și obținuse un penalty. Minutul 44. A fost faultat foarte grav, un adversar i-a rupt glezna. La pauză, antrenorul l-a schimbat însă a venit șeful de sport, consilierul de sport al lui Ceaușescu, și i-a spus că el trebuie să joace în continuare. A trebuit atunci să joace și și-a rupt ligamentele din cauza efortului. A fost cea mai gravă accidentare pe care a avut-o în peste douăzeci de ani de fotbal:

Din cauza unui domn care habar nu avea de sport. Și acum trag din cauza acelei accidentări. Fotbalul a fost ceea ce căutăm, ceea ce simțeam că îmi dă satisfacții. Tata era înnebunit după fotbal. Avea însă un defect și continuă să-l aibă și astăzi: este fan Steaua. În tinerețe am avut multe lupte cu el din cauza asta. Chiar și acum. Dacă îl sun în timpul unui meci în care joacă FCSB, nu îmi răspunde la telefon. Sau dacă răspunde îmi spune că este ocupat și îmi închide telefonul…Eu sunt însă pentru Craiova, Craiova e viața mea. Eu sunt născut în Hunedoara pentru că tatăl său fusese detașat la Combinatul Siderurgic de la Hunedoara. Însă părinții mei sunt olteni, eu sunt oltean și oltean o să mor. Asta e în nația noastră, în ADN-ul nostru, să fim olteni. Iubesc Craiova pentru că aici m-am format. Eu iubesc acest oraș pentru că mie mi-a dat totul. M-a ajutat să ajung atât de departe. Datorită Craiovei, datorită publicului, datorită colegilor care au fost senzaționali am acel orgoliu de oltean. Chiar astăzi, de Ziua Olteniei (21 martie, n.r.) țin să felicit toți oltenii și să le urez să aibă o ciorbă bună de praz și un zaibăr pe masă”.

”Tata nu m-a văzut niciodată jucând la Craiova. Este un caz atipic, aparte”

Nu regretă nici măcar o secundă faptul că a ales fotbalul. Fotbalul este viața lui, datorită fotbalului a cunoscut gloria. Se consideră un tip norocos. Crede însă că nu este suficient să ai talent pentru a ajunge un fotbalist bun, este nevoie de foarte multă muncă și sacrificii. Sacrificii pe care el le-a făcut fără să clipească. Mai ales epoca de la Craiova, perioada de echipă națională, când stătea șase zile din șapte în cantonamente. Fără familie, copii, părinți. A luptat mult pentru fiecare gol, pentru fiecare victorie, pentru a-l face mândru pe tatăl său și pe oltenii săi.

Tata nu a venit niciodată la nici un meci al Craiovei. Tata nu m-a văzut niciodată jucând la Craiova. Este un caz atipic, aparte. Niciodată, niciodată, niciodată… O singură dată a fost pe stadionul Ion Oblemenco, la un meci cu FC Vaslui, meci pierdut cu 0-1 când a dat Wesley un gol cu capul. Mă doare foarte mult că nu a venit să mă vadă niciodată. Nu mi-am permis niciodată să-i strig acest lucru. Nu îmi permit să fac asta, noi cei din generația mea avem un cult pentru părinți, un respect deosebit…”,

a completat Craioveanu.

Consideră că a fost un tip norocos. Pentru că primul an când a venit la Craiova a câștigat Cupa și campionatul. La 23 de ani, în 1991. Pentru el cele mai frumoase momente din cariera de sportiv sunt cele de la Craiova. De mic am fost fan al acestei echipe, de mic și-a dorit să joace la Craiova și după acel periplu de jumătate de an de la Severin, a avut această șansă. Cu toate că multă lume și-a dorit atunci să îl vadă la Dinamo pentru că putea avea un contract infinit mai bun. Nu a putut să meargă acolo, nu l-a lăsat inima. Inima lui de oltean.

Au fost și perioade grele, peste care a trecut însă cu aceeași dorință nebună de a fi pe teren, să simtă balonul, să marcheze, să vadă suporterii, să plângă, să râdă de fericire.

Poate cel mai greu moment al meu din carieră a fost acea leziune la gleznă. Pentru că am stat foarte mult cu piciorul în gips și a costat foarte mult recuperarea. Nu erau condițiile care sunt acum pentru refacerea sportivă. Erau ore întregi de masaj… A fost destul de greu. Consider că am fost un tip norocos pentru că nu am avut accidentări foarte grave sau de lungă durată. Am avut lupte grele cu Steaua cu Dinamo, cu Rapid, care aveau echipe foarte bune în acea vreme. Ne băteam de la egal la egal cu ei. Steaua de exemplu nu a câștigat la Craiova niciodată cât am jucat eu și dacă nu mă înșel Dinamo a câștigat o singură dată. Însă cel mai dur adversar a fost Sevilla în opinia mea, pentru că era o echipă foarte agresivă. Făceau foarte multe faulturi, dădeau cu cotul. O echipă care juca la limită. După aceea Zaragosa pentru că aveau un fundaș foarte dur. Din cauza lui nu mai am cartilaj la nas. Mi-a spart nasul și am trei operații”,

a completat sportivul.

”85.000 de suporteri ai echipei adverse să te ovaționeze”

Își amintește cu emoție de meciuri importante ale carierei, de momente cu încărcătură emoțională, de foști colegi de breaslă, de suporteri. De stadioane. Se vorbește și astăzi de dubla de senzaţie a olteanului nostru de pe Camp Nou, din 1998, considerată şi acum unul dintre momentele de glorie ale istoriei „Submarinului galben”:

Am dat două goluri cu Barcelona pe Camp Nou. Îmi amintesc că erau 85.000 de spectatori și am dat două goluri până la pauză. În repriza a doua când m-a schimbat Mister, s-au ridicat în picioare și și-au scos batistele. Pentru mine a fost cel mai frumos moment. 85.000 de suporteri ai echipei adverse să te ovaționeze. Iar cel mai urât moment a fost în meciul contra Ungariei. Pentru că am avut două ocazii uriașe. Paradoxal, acest meci a fost cu trei zile înaintea meciului contra Barcelona, care a fost poate cel mai bun meci al carierei mele”.

Fostul fotbalist a fost primul cetățean român ales într-o funcție a administrației publice locale din afara României, obținând postul de consilier municipal în Getafe, Spania, candidând în calitate de independent pe listele Partidului Popular. Simțea că trebuie să dea înapoi din ceea ce i-au oferit acei oameni minunați din Getafe. Pentru copiii lor avea câteva idei bune. Să creeze câteva terenuri în plus pentru că acolo foarte mulți copii fac fotbal, peste 1000. Nu a ieșit partidul socialist și trebuia să fie în opoziție. Și fiind în opoziție, trebuia să se certe cu majoritatea. Și cum lui nu îi place politica și nici să se certe cu lumea a renunțat, cu toate că era un salariu foarte bun. Nu e politica pentru el. Pentru sportul doljean crede că ar accepta să intre în politică. Ca independent. Însă nu acum.

Fiind director de imagine al Universității Craiova, vreau să mă dedic în acest moment acestei poziții. Cred că echipa a făcut lucruri foarte bune anul trecut, iar anul acesta continuă să facă lucruri deosebite. Suntem toți implicați, vrem să mergem înainte să ajutăm echipa și să redevenim campioni. Acesta este visul meu, înainte să ies la pensie ca să zic așa. Îmi amintesc că am avut o perioadă foarte grea la Craiova din punct de vedere al infrastructurii, nu cum este acum. Făceam antrenamente pe terenurile de zgură, nu aveam terenuri de antrenament. Terenul din Luncă nu era foarte bun și făceam antrenamente în spatele stadionului Ion Oblemenco, pe acele terenuri. Eu sunt foarte mândru și orgolios de ce s-a construit la Craiova. De departe avem cel mai frumos stadion din țară. Plus această atmosferă extraordinară între public și echipă. Trăim acel ceva ce nu a mai fost de foarte mult timp la Craiova. Și trebuie să fim mândri și orgolioși. Comentând la tv meciurile din prima divizie spaniolă și meciurile internaționale, îmi este greu să vin mai ales în week-end, să fiu prezent la Craiova la toate meciurile echipei. Dacă este meci vineri sau luni, nu am cum să lipsesc. De 13 ani comentez la radio, iar la televiziune de opt ani. Este o experiență foarte plăcută pentru că vorbesc despre ceea ce îmi place și asta nu are preț în lume”,

a spus Craioveanu.

Îi plac parcurile din Craiova, iubește Parcul Nicolae Romanescu, Grădina Botanică, Centrul Vechi. De câte ori vine acasă, iese la plimbare, aleargă în aceste parcuri, își face poze cu oamenii, își amintește și retrăiește fiecare moment de glorie. Este cel mai aprig apărător al Universității, se ceartă dacă e cazul pentru echipa lui de suflet. Se ceartă pe posturile tv, desființează orice comentariu negativ la adresa jucătorilor și echipei.

Nu pot să tac, să nu vorbesc de echipa mea. Cu doi ani înainte de a pleca în Spania intrasem la Facultatea de Educație Fizică și făcusem deja doi ani. În al treilea an a trebuit să renunț pentru că am semnat cu Real și trebuia să-mi echivalez studiile. Însă neștiind limba mi-a fost foarte greu. Un țăran de la Slatina ajuns la San Sebastian, cel mai frumos oraș din Spania… Simt uneori însă că vreau să revin acasă. Prea multe aeroporturi, hoteluri, este obositor. Aș vrea însă să vin într-o zi la Craiova să mă stabilesc din nou, e casa mea. Le mulțumesc oltenilor mei, datorită acestei iubiri mă apreciază multă lume și asta nu o poți plăti cu nimic în lume. Pe noi oltenii ne compară mulți cu cei din Țara Baștilor, cu Atletic Club Bilbao, drăcoși, orgolioși, pentru că nația noastră asta este, națiune mândră”,

a mai spus Gică Craioveanu.

Are trei copii din cele două căsnicii. Alehandro joacă la Villareal, are 17 ani. Învață foarte bine și vrea să renunțe la fotbal pentru a studia management sportiv. Îl doare acest lucru, însă nu vrea să îl influențeze, este viața lui, cariera lui, viitorul lui. Codruț are 26 de ani, iar Adriana este ”olteancă rău”, mărturisește Gică. A făcut gimnastică, iar de opt luni face tenis.

De ultima soție s-a despărțit în urmă cu patru ani, însă are o relație extrem de bună cu aceasta. Nu înțelege de ce presa din România l-a ”despărțit” în toate tabloidele în acest an.

Marele lui regret

O viață dedicată fotbalului. Cu bune cu rele, cu reușite și înfrângeri. Și regrete. Unul din marile lui regrete este că nu a jucat la Campionatul Mondial din 1994 și că a pierdut finalul cupei cu Bistrița. Și poate meciul de pe Ghencea când au fost 6000 de olteni:

A ieșit săracul Papură să vadă terenul cu o oră și jumătate înainte de meci și când a văzut atâția olteni a început să tremure, îi tremurau țambalele. Mie publicul, suporterii mi-au dat întotdeauna energie. Dar, sunt foarte mulți jucători care se crispau, erau foarte emotivi. Acel public te poate împinge de la spate atunci când simți că ești la un pas să cazi, te ridică. În schimb, jucam la Bilbao, câte pungi de semințe mi-au dat în cap…Cred că de-aia am rămas puțin chel… Cu 40-50.000 de oameni care te huiduiau tot meciul, era o plăcere pentru mine să joc. Ca și jucător auzi tot de pe teren, indiferent cât de concentrat ești. Dar îmi plăcea. Și alt mare regret este că am pierdut acea finală și nu înțeleg nici azi de ce s-a jucat pe Sportul Studențesc, în regie. Mai ales că se știa, și clubul știa, că Gloria Bistrița era o echipă care se apără, se pun pe două linii și scot mingea din stadion. Pe noi nu ne-a ajutat deloc decizia de a juca acolo, când toate finalele s-au jucat pe 23 August cum era atunci sau Lia Manoliu, Național Arena, cum îi zice acum”.

”De 28 de ani aștept acest moment, să redevenim campioni”

Se bucură când vede că românii își amintesc meciurile bune, pozitive. Meciuri precum cel cu Ungaria, echipă pe care nu o bătusem niciodată în istorie. Și mai mult se bucură când vede câți olteni cred în echipa Universitatea Craiova. Mărturisește că el a fost primul ”frumos nebun” care a spus că echipa aceasta va fi campioană. Consideră că avem cel mai bun lot din România, chiar dacă a slăbit puțin cu plecarea Piticului de la echipă (Mitriță, n.r.):

Nu mai avem poate acea forță ofensivă pe care o aveam cu el, dar avem o echipă foarte bună. Este foarte greu să luăm gol, în plus avem jucători de calitate care pot să marcheze diferența. Și nu văd nici pe FCSB și nici pe CFR Cluj într-o formă extraordinară. Pe mine mă preocupă un pic CFR, este o echipă foarte dură. Când o să câștigăm sunt capabil de orice. De 28 de ani aștept acest moment, să redevenim campioni. Lumea este foarte iluzionată cu echipa, au foarte mari speranțe și eu zic că este momentul. Mă doare însă când văd, că fotbaliștii de astăzi, din păcate, nu conștientizează șansele pe care ei le au. Șanse pe care noi nu le-am avut. Noi jucam 10, 15, 20 de meciuri la națională și poate atunci ne gândeam să prindem un contract bun în străinătate. Atunci îndrăzneam să gândim asta. Acum puțin timp m-a sunat un jucător că ar vrea un salariu de 250.000-300.000 de euro și l-am întrebat atunci câte meciuri are. Și mi-a spus că a jucat și el 14 meciuri în prima divizie. Deci cam asta este mentalitatea multor fotbaliști din ziua de azi. Trebuie muncă, trebuie făcute sacrificii, trebuie să joci la un nivel înalt, să-ți ajuți echipa și după poți să te gândești la contracte bune și mari”.

În luna aprilie, Gică Craioveană va deschide un restaurant în Craiova cu Nicolai Calancea. Cu specific spaniol, se numește OCHO. Pe 8 aprilie îl inaugurează. De această locație se va ocupa Iuliana Calancea. O să fie o surpriză pentru toți cei care vor trece pragul locației, nu vor lipsi tricouri din colecția sa expuse:

OCHO. Numărul meu, am jucat toată viața cu opt, din cauza lui Balaci. Am stat împreună câteva luni la Severin și în afară de faptul că era idolul meu. A fost o durere mare pentru toți și este pierderea lui Ilie Balaci. Mai ales că ne văzusem cu două, trei zile înainte pentru că a fost o fiestă privată a clubului și am stat împreună. Arăta senzațional. Dar, asta este viața. Destinul…”.

Săptămâna trecută, craiovenii l-au putut vedea pe Gică Craioveanu într-o noua ipostază, cea de actor în comedia polițistă ”Faci sau taci” în care ambasadorul oltenilor în întreaga lume joacă alături de campioana olimpică Sandra Izbașa, Monica Bârlădeanu, Augustin Viziru, Levent Sali, Cătălin Cazacu, Codin Maticiuc, Diana Dumitrescu, Horia Brenciu, comediantul Micutzu.

Îi plac provocările, îi dau energia de care are nevoie. Dorința cea mai mare însă în acest moment este ca Universitatea Craiova să câștige campionatul.

Eu sunt fotbalist și o să mor fotbalist. Următoarea dorință după oținerea campionatului este să antrenez. O să antrenez mai devreme sau mai târziu. Mi-am luat carnetul de antrenor foarte târziu pentru că la început nu prea voiam să antrenez. Visul meu este ca într-o zi să antrenez Craiova. După, pot să mă retrag în glorie. Dar, sincer, nu acum! Nu vreau să pun presiune pe Mister (Devis Mangia, n.r.), el trebuie să stea liniștit, îl valorăm toți, este foarte apreciat în club, sper să fie inspirat. Dar, într-o zi vreau ca și Craioveanu să antreneze echipa craioveană!”.

Despre Gică Craioveanu:

Gică Craioveanu a debutat la echipa națională de fotbal a României la data de 8 septembrie 1993, într-o victorie a României în Insulele Feroe. Primul gol avea să îl marcheze abia în 1996, într-un meci împotriva naționalei statului Israel. În anul 1997, a reușit celelalte trei goluri ale sale la echipa națională, în dubla manșă cu Liechtenstein. În anul 1998, Craioveanu a fost selecționat la Campionatul Mondial de fotbal din Franța. Deși nu a evoluat în niciun meci din grupe, Craioveanu a jucat în optimile de finală, într-o înfrângere a României împotriva Croației. El l-a înlocuit, în minutul 56 al partidei, pe Gheorghe Hagi. Ultimul meci internațional la care a luat parte Gică Craioveanu a avut loc în 1999, împotriva naționalei statului Azerbaidjan. În total, Craioveanu a adunat 25 de partide pentru „Tricolori”, marcând 4 goluri.
Gică Craioveanu a jucat 11 ani în Spania. Real Sociedad, Villareal şi Getafe sunt echipele la care a evoluat în Primera Division. În Spania s-a transferat în anul 1995 după 4 ani la Universitatea Craiova.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite