SMART Craiova

„4/4 FRIENDS”, acțiuni cu caracter educativ și caritabil, la Biblioteca Aman

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” se alătură proiectului „4/4 FRIENDS”, organizat de Ambasada SUA în România și American Councils for International Education.

În acest sens, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 4 aprilie 2019, trei acțiuni cu caracter educativ și caritabil: expoziția de materiale reciclabile, atelierul de lectură în limba engleză „Citim și ne distrăm împreună”, pe care bibliotecarii îl desfășoară în afara spațiilor bibliotecii, dar și dăruirea mai multor haine, jucării și rechizite către două școli din județul Dolj.

Prima acțiune are rolul de a finaliza proiectul „De ce să sortăm gunoiul?”, manifestare desfășurată pe parcursul lunilor februarie și martie a.c., și de a valorifica obiectele pe care le-au realizat participanții. Expoziția va fi deschisă la ora 11:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”. Toți cei care participă în cadrul expoziției cu obiecte realizate din materiale refolosite vor primi certificate de apreciere. Obiectivul proiectului „De ce să sortăm gunoiul?” a constat în sensibilizarea cetățenilor cu privire la necesitatea sortării gunoiului, respectiv reciclarea și folosirea materialelor.

Atelierul de lectură în limba engleză intitulat „Citim și ne distrăm împreună!” va fi desfășurat de bibliotecarii Sofia Cercel și Andreea Enache la Grădinița cu Program Prelungit „Pheonix” din Craiova, între orele 10:00-12:00. Activitățile planificate de bibliotecari constau în sesiuni de lectură și jocuri nonformale cu rol în promovarea unor valori precum prietenia, comunitatea, școala și lectura.

Ultima acțiune constă în donare mai multor haine, jucării și rechizite către școlile generale din localitățile Țărțăl și Ghindeni, județul Dolj. Toate obiectele au fost colectate în cadrul unei campanii demarate în 15 februarie 2019 în cadrul căreia s-au implicat Facultatea de Litere din Craiova, Colegiul Național „Elena Cuza”, școlile generale „Nicolae Bălcescu” și Gheorghe Țițeica”, dar și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”. Campania a fost derulată cu sprijinul financiar al Ambasadei Statelor Unite în România.

4/4PentruPrieteni celebrează valorile voluntariatului și ale prieteniei la nivel național. Prin activitățile desfășurate, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și American Corner Craiova investesc timp și spațiu pentru cauze nobile. Urmând modelul Statelor Unite ale Americii, care sărbătoresc în aprilie Luna Voluntarului, 4/4PentruPrieteni se dorește a fi o recunoaștere a muncii voluntarilor în folosul semenilor lor.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite