SMART Craiova

Asociația Bucurie pentru viață organizează Turneul caritabil de fotbal ”Tabăra Bucuriei pentru Viață”

Asociația Bucurie pentru Viață organizează sâmbătă, 20 aprilie, ediția I a turneului caritabil de fotbal Tabăra Bucuriei pentru Viață, cu participarea echipelor de fotbal ale companiilor din Craiova.

Scopul principal al acestui eveniment este strângerea de fonduri pentru construirea unei tabere unde copiii cu afecțiuni oncologice sau alte boli grave vor beneficia pe timpul verii de avantajele și bucuriile unei tabere, sub supravegherea atentă a personalului medical, a asistenților sociali, a unui psiholog/psihoterapeut și a voluntarilor asociației.
Ediția inaugurală a turneului va fi găzduită de baza sportivă a Facultății de Drept. Pentru această ediție s-au înscris deja patru echipe care vor juca câte trei meciuri fiecare. Repriza va fi de 20 de minute.

Cei care doresc să se alăture campaniei se pot înscrie la turneul caritabil, singura condiție este ca echipele să fie alcătuite din șase jucători ai aceluiași angajator. Înscrierea se face pe baza unei donații sau sponsorizări în beneficiul Asociației Bucurie pentru Viață. Cei care vor dori să contribuie suplimentar își pot aduce susținători care pot dona orice sumă de bani la urnele care vor fi instalate.

Turneul caritabil de fotbal organizat de Asociația Bucurie pentru Viață își propune în primul rând dezvoltarea unei comunități conștiente și responsabile față de nevoile acestor copii, pentru că de multe ori ceea ce nu vezi și nu cunoști, nu poți înțelege. Ori, pentru acești copii, de multe ori ascunși, de voie sau de nevoie, în spital sau acasă, prea puțini oameni încearcă să îi ajute, în sensul de a încerca să le aline suferința prin bucurie și zâmbete”,

a declarat Cristina Popa Nistorescu, organizator și voluntar în cadrul Asociației Bucurie pentru Viață.

În comuna doljeană Bratovoiești, Asociația Bucurie pentru Viață se ambiționează să construiască un proiect minunat, prima tabără din Oltenia destinată copiilor aflați în suferință.

Prin participarea la acest prim turneu caritabil, echipele de fotbal ale companiilor din Craiova care și-au manifestat interesul și și-au anunțat participarea au dovedit sensibilitate față de cauza Asociației Bucurie pentru Viață, sprijinirea copiilor cu afecțiuni oncologice și alte afecțiuni grave, dar și generozitate prin ajutorul la construirea Taberei Bucuriei. Le mulțumim echipelor care s-au înscris până acum la turneu: Primăria municipiului Craiova, QFort, Ruris, Casa noastra Imobiliare și ne dorim ca până pe 20 aprilie, ziua programată pentru turneu, și alte companii să se alăture demersului nostru”,

a spus Andrei Marcu, organizator și voluntar în cadrul Asociației Bucurie pentru Viață.

Tabăra Bucuriei, prima tabără pentru copii cu afecțiuni oncologice și alte afecțiuni grave din Oltenia, își propune crearea unui loc special pentru copii, acolo unde să poată recupera timpul și copilăria pierdută în spital printre branule și perfuzii, un loc unde jocul și bucuria să le poată da puterea de a lupta cu boala, mai curajoși și mai încrezători în propriile lor puteri.
Sumele colectate vor fi folosite exclusiv pentru construirea Taberei Bucuriei.

Companiile sau instituțiile care doresc să se alăture campaniei, o pot face telefonic: 0727.503.346 – Andrei Marcu, 0753.223.303 – Tony Popa, 0757.155.196 – Bogdan Trifu.

Petreceți alături de angajații dumneavoastră câteva ore în aer liber și dăruiți zâmbete copiilor măcinați de durere! Fiecare sumă este importantă pentru construirea taberei pentru copiii cu afecțiuni oncologice pentru ca la vară să îi putem scoate pentru câteva zile din spital și să-i ducem într-un tărâm de basm în care să se joace, să se bucure, să uite de durere”,

a spus Gabriela Trifu – președinte Asociația Bucurie pentru Viață.

Tabăra Bucuriei se oprește în fiecare sâmbătă în Secția de Oncopediatrie a Spitalului Județean de Urgență Craiova:

Tabăra Bucuriei în Secția de Oncopediatrie. Două ore magice în preajma copiilor

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?