SMART Craiova

Niculina Stoican: ”Am încredere în ADN-ul acestui popor. Avem în ADN-ul nostru o capacitate extraordinară de a ne redresa”

Craiova se îmbracă în ie. Luni, 24 iunie. Eveniment organizat de Ansamblul Folcloric Maria Tănase. Cu câteva zile înainte de eveniment, echipa SmartCraiova a stat de vorbă cu managerul acestei instituții, Niculina Stoican. Un artist complex, o femeie puternică, o mamă împlinită, un om care își dedică timp ca voluntar la o clinică veterinară și care luptă ca autenticul să meargă mai departe. O poveste frumoasă, o poveste a unei familii pentru care folclorul a fost și este parte din viață și pentru care scena este altarul suprem. Niculina Stoican este interpreta care consideră că Dumnezeu a fost bun cu ea și i-a dăruit cântecul ca pe un destin. Este directorul și președintele juriului Festivalului de Ponoare – un festival pe care l-a preluat de la nivel de județ și pe care l-a dus la nivel național.

Fiica Angelicăi Stoican, marea doamnă a cântecului românesc, Niculina este interpreta pe care scena o transformă, care poartă cu mândrie costumul popular, care nu a uitat niciodată de unde a pornit și care își ia energia din același loc atât de drag sufletului său, satul copilăriei sale.
S-a născut în preajma sărbătorilor de iarnă, pe 9 decembrie 1970, în comuna Balta, sat Prejna, județul Mehedinți.
Înzestrată cu mult talent, moștenirea genetică, dar și dorința de a face ceva în viață, Niculina a știut dintotdeauna drumul pe care trebuie să meargă.

Am avut foarte multă dorință de a cânta, pentru că și sora mea are talent, dar nu-și dorește să cânte. Iar ea are un timbru vocal mult mai apropiat de al mamei mele, ar fi fost cu siguranța o mare interpretă. Dar, eu mi-am dorit cântecul, l-am iubit dintotdeauna, cred că de când m-am născut. Eu la țară am crescut cu bunicii mei și îmi amintesc că îi puneam să mă asculte, să stea cuminți pe pat și eu să îmi fac numărul. Cântam, jucam, nu avea importanță, recitam, important era să am public în fața mea și să fiu aplaudată. Obligatoriu să mă aplaude. Nu conta restul lumii, că le place că nu le place, că au timp că nu au. După ce am plecat cu mama la câteva plimbări de-ale ei prin spectacole am realizat că există și cortină. Și atunci și mai mare a fost dorința de a cânta”,

și-a început povestea Niculina Stoican.

”La mine celula este acolo, la Prejna, iar totul meu este România. Nu pot trăi în altă parte”

Scena i-a dat tot, cele mai mari satisfacții, cele mai mari provocări, publicul a ambiționat-o să continue și să dovedească că este demnă de numele pe care îl poartă, că este muncitoare, talentată, ambițioasă și serioasă. A asimilat scena cu ceva care i-a aparținut și i s-a cuvenit, pentru că la ea cântecul a fost ceva firesc:

De când am căpătat înțelepciunea vieții și am realizat că trebuie să fac ceva pentru atunci când nu voi mai cânta, am muncit foarte mult la un proiect pe fonduri europene, apa Linna, pe care am adus-o din Isverna, Mehedinți. Eu cred că destinul, la mine viața nu a avut nimic care să fie întâmplător. Toate încercările mele și toate proiectele care au venit în viața mea au venit să mă șlefuiască, să mă formeze ca om, să-mi arate că nu e de ajuns, că mai sunt lucruri de făcut, că dacă am crezut că sunt un om împlinit care a făcut foarte multe, nu este adevărat. Toată perioada când mi-am însoțit mama la București, m-am rugat să nu mă îndrăgostesc de un băiat din București, să nu rămân acolo. Așa a fost. Am ajuns la Târgu-Jiu, iar acum pe toată perioada m-am rugat ca Dumnezeu să nu mă îndepărteze de locul în care m-am născut pentru că eu nu pot să rezist. Nu-mi iau energie de nicăieri. La mine celula este acolo, la Prejna, iar totul meu este România. Nu pot trăi în altă parte”.

A pus suflet în acest proiect Linna și a gândit pentru o perioadă că atunci când o să fie gata și produsul o să apară pe piață, o să renunțe la scenă. Nu s-a întâmplat însă așa. Se gândea că pe drumul cântecului sunt destui tineri care vin din urmă care au ceva de spus. Și astfel cântecul nu rămâne al nimănui. Pentru că viața are continuitate, nici măcar în sentimente nu e sfârșit. Consideră că dacă oamenii s-ar ghida mai mult după dragoste, viața ar fi mult mai frumoasă.
Apa Linna i-a adus foarte multe frământări. Este un produs pe care atunci când îl vede în raft sau în mâna unei persoane, are o satisfacție enormă. Știe însă că această afacere are nevoie să crească, nimic nu crește peste noapte, nimic nu se definește într-o clipă, la fel ca și societatea cu toate frământările ei.

Este normal să crești, să întâlnești un om pe care să îl iubești, să aduci pe lume viață, și dragostea ta să se continue în viața pe care ai adus-o pe pământ. La rândul lui, în situația mea, așa cum este băiatul meu o să aducă viață pe pământ și tot așa. Tocmai de aceea suntem atât de frumoși, diferiți fiind și totuși perfecți prin ceea ce am primit de la Dumnezeu și de la natură. Prin producători crește țara asta, așa cum sunt eu, eu produc apa și o aduc în raft. De ce să cumpărăm altă apă produsă în Franța de exemplu, despre care nu știm nici ce conține, de ce să nu cumperi roșiile românești, de ce să nu cumperi făina ta, fideaua ta, orice este al tău. De ce să nu-ți cheltui banii tăi în România”,

a completat Niculina.

Nu a avut un drum ușor pe plan profesional, artistic. Fericirea cea mare a acestei femei este să aducă bucurie în sufletul celor care o privesc și o ascultă. Spre deosebire de cei care au pornit de la zero, de la no-name și au ajuns un brand, ea a trebuit să lupte cu un brand deja existent, a trebuit să-și creeze drumul său, să se detașeze, și să nu mai fie fata Angelicăi Stoican. Profesional. Nimeni nu a privit-o de la nivelul de început care i se cuvenea. A durut-o la început, după care dorința de a se exprima profesional, copleșită de atenția care i s-a dat, a înțeles drumul pe care trebuie să meargă. A avut noroc, publicul a reacționat imediat.

Orice profesie este grea și e nedrept să spun că doar eu am probleme, peste tot este greu. Mama a fost foarte aspră cu mine, în primul rând ea nu și-a dorit să îmbrățișez cariera asta, și-ar fi dorit să fiu medic. Însă, sunt un om căruia îi pasă și-i prea pasă. Eu fac muncă voluntară într-un cabinet veterinar, iubesc tot ce este viu, sunt un om credincios, dar credința mea nu se raportează la a face mătănii și a sta în genunchi, credința mea se raportează la binele pe care îl fac în jur și la răul pe care niciodată, absolut niciodată chiar dacă uneori sunt tentată pentru că fiecare din noi avem răutăți, nu sunt o sfântă, sunt om. Dar absolut niciodată nu accept să îl fac chiar dacă sunt predispusă. Asta înseamnă pentru mine credința. Ajut animale, ajut oameni bătrâni, ajut copii, absolut tot ce pot să fac, o fac din plăcere și din tot sufletul. Nu ca să mă laud”,

a completat artista.

În timpul liber, în special iarna când programul îi permite, Niculina Stoican merge la cabinetul veterinar, pune perfuzii animăluțelor, le scoate firele după operație. Are foarte multe animale pe care le-a salvat cu tot felul de asociații pentru protecția animalelor. Are cinci pisicuțe, foarte mulți căței abandonați pe care i-a luat și pe care nu a reușit să-i mai dea pentru că nu le-a găsit familii adoptive.
De când este manager la Ansamblul Maria Tănase, de trei ani, zilnic face naveta Craiova-Târgu Jiu. 110 kilometri, dimineața și seara. Se simte împlinită, lucrează cu un colectiv frumos și bun, un colectiv care a înțeles rolul pe care îl are. Pentru ea tot ce ține de cântecul popular este sfânt iar faptul că acest ansamblu poartă numele Mariei Tănase este cu atât mai prețios și mai greu de purtat și apărat acest nume.
În birou, imaginea Mariei Tănase este prezentă. De altfel, tot ceea ce este emblematic în Oltenia din punct de vedere istoric este prezent în biroul managerului. Este un birou pe care și l-a decorat singură.

În primul rând trebuie să ne raportăm la Oltenia și să schimbăm acea percepție că olteanul este șmecher. Nu, olteanul este isteț. Și dacă facem o analiză a istoriei vedem foarte clar că Mihai este primul care și-a dorit unirea și care a înțeles că principatele române nu pot supraviețui decât dacă sunt unite. Mai vedem și faptul că noi, oltenii, vorbim cea mai curată, cea mai neaoșă limbă română și atunci trebuie să fim respectați. Trebuie să înțeleagă toți că de aici pleacă românismul. Chiar dacă mai există și alte ansambluri în Oltenia, Ansamblul Maria Tănase trebuie să fie punct de reper. Pentru că este Maria Tănase, dar și pentru faptul că este din Craiova. Iar Craiova este Cetatea Banilor și capitala Olteniei. De aici pornim și ne raportăm”,

a adăugat managerul.

Indiferent cât de greu le este, ce povară poartă sufletul lor, artiștii zâmbesc atunci când urcă pe scenă, interpretează, fac omul să se simtă bine. Este și cazul ei. Întotdeauna s-a rugat să nu depindă de nimeni în viață. Decât sufletește pentru că altfel știe că nu poate supraviețui. Au existat momente dificile în viața când a trebuit să cânte. Săptămâna trecută în timp ce se afla în drum spre Vrancea, a primit un telefon de la țară că bunica sa a căzut din picioare. A trebuit să reacționeze imediat. Să găsească soluții, a urcat însă pe scenă, a cântat, s-a întors la Târgu Jiu unde a mers la spital, iar a doua zi de dimineață a fost la București. Consideră că sunt momente prin care orice om trece și care găsește resurse să facă față unor momente dificile. Susține că o impresionează și latura negativă cu încercările vieții și latura pozitivă cu bucuriile și fericirea pe care o simți când se împlinește ceva ce ți-ai dorit. Nu neapărat financiar. Ci și pe plan social. Crede cu tărie că viața este frumoasă și că cea mai frumoasă minune a vieții este sănătatea:

Am momente când ajung dimineața la ora 6 acasă. Și nu îmi permit să mă odihnesc, pentru că la acea oră am o grămadă de lucruri de făcut – animalele de hrănit, să o sun pe bunica mea să mă asigur că este în regulă, dar există un semn pe care-l primesc. Văd un răsărit de soare sau o floare care a înflorit sau văd animalele care se plimbă în jurul meu și se bucură și nu știu cum să îmi mai dea atenție. Acestea sunt semnele de la Dumnezeu. Asta este credința în Dumnezeu. Până la urmă cuvântul Bibliei spune așa: Caută-mă și mă vei găsi. Sunt peste tot în jurul tău. Într-o floare, într-o piatră, într-un pom. Am făcut atâtea acte caritabile dar Dumnezeu spune: Fă bine și nu te încununa cu numele meu Căci te încununez eu cu binele pe care ți-l dau mai departe”.

Pe birou are așezată biblia și două rame, cu fiul și cu soțul său. I-a luat să fie lângă ea. Are o căsnicie de 30 de ani. A trăit alături de soțul său în Târgu Jiu deși se întâmplă deseori să fie oprită pe stradă și întrebată unde locuiește. Deși de 30 de locuiește în Târgu Jiu. Nu îi place să fie considerată drept un om monden. Este naturală, umană. Când merge pe stradă privește lumea, vrea să le vadă reacția. Dacă zâmbesc, pentru ea este nota bene.

Și-a dorit foarte mult ca fiul ei să studieze în afara țării pentru că și-a dorit să aibă experiența unei societăți de afară. Să cunoască acea lume pe care noi o căutăm acum, în democrația în care am pornit. Și pe care este firesc să rătăcim până o vom găsi-o pe deplin. A făcut managementul business-ului. A făcut liceul în Anglia timp de doi ani, clasa a XI-a și a XII-a. A dat un examen și a avut o viață foarte strictă. S-a confruntat de la vârsta de 16 ani cu niște lucruri foarte dure. Și-a dorit să fie așa pentru că în primul rând l-a format pentru viață și în al doilea rând, și-a dorit să-l aibă în mână fără a-l forța în niște demersuri într-o societate, care, acum 10 ani, era nesigură.

El spune acum că dacă ar fi rămas în țară probabil ar fi rătăcit. Acolo a fost închis într-un colegiu strict, cu teste anti-drog, teste anti-alcool, cu examinări nu pe relații ci pe ceea ce știi, cu un examen pentru Universitate. A intrat la patru universități. A studiat un semestru în Elveția după care a venit la Viena pentru că pe vremea aceea nu exista avion legătură directă cu Geneva și Zurich. În disperarea mea de a ajunge repede la el sau el de a veni repede acasă, pentru că nu aveam timp și trebuia să muncesc să-l țin la studii, mi-am dorit să continue cursurile la Viena. Ani la rând am muncit doar pentru a-l ține pe el la studii. Acum muncește, trăiește în București, lucrează la Bursă. Sunt împlinită și mândră că am oferit României un om. Am vrut să se formeze ca om, am vrut să aibă experiența unei societăți cu un sistem bine pus la punct, să poată să facă diferențe. După ce s-a întors în țară a schimbat câteva joburi până la cel actual. Nu l-am ajutat niciodată. Nu mi-a dat voie să intervin. A muncit singurel, din greu, nu are un salariu excepțional însă înțelege că trebuie să crească în firmă. Vreau să se formeze, să fie pregătit pentru momentul în care își va întemeia o familie, să îi ofere stabilitate”,

a continuat Niculina Stoican.

Nu este ușor să fii cunoscut, a avut însă un soț extrem de inteligent care a susținut-o și a ambiționat-o să-și urmeze visul. Are o căsnicie normală, la fel ca în orice altă familie, cu discuții, cu urcușuri și coborâșuri. Știe însă că pe el se poate baza. Și mai crede că dacă într-o căsnicie dacă nu găsești reperele care te leagă de celălalt, pentru că viața te rodează și te șlefuiește, te lipește. Golurile fiecăruia trebuie să se umple cu plusurile celuilalt.
Luni, 24 iunie, Craiova se îmbracă în ie, este ziua în care doljenii își scot bluza tradițională și ies la paradă pe străzi. Un eveniment frumos, un eveniment pe care Niculina Stoican mărturisește că l-a găsit implementat de către Oana Bică, pe timpul cât a fost manager al ansamblului, un eveniment de care se bucură că îl vede crescând și pentru că este foarte important mesajul pe care îl transmite și îl lasă în conștiința oamenilor. Pentru că știe foarte bine că actul cultural nu se vede de azi pe mâine. Crede că în orice proiect frumos, roadele se văd mai târziu, după 5-6 ani, când evenimentul devine deja tradiție. Abia atunci mesajul intră și se implementează în conștiința oamenilor:

Contează foarte mult să implementăm în mintea oamenilor că tradiția, cu tot ceea ce ține de ea, costum popular, cântec popular, limbaj arhaic, ne aparține. De exemplu eu când merg acasă, la țară, nu vorbesc niciodată literar. Literar vorbim în societate, însă la țară eu vorbesc întotdeauna în grai. Pentru că altfel aș fi judecată că am uitat de unde am plecat. Trebuie să fim foarte atenți cu aceste detalii pentru că ne aparțin, sunt frumoase și ne construiesc ca oameni și ca societate. Nu ce are greșit Europa trebuie să luăm noi. Nu acea mâncare plină de E-uri, nu sucurile acelea care nu au nicio valoare nutritivă, nu comportamentul lipsit de atenție către tradiții. Ei își permit acest comportament, pentru că nu mai au tradiții pentru că le-au ignorat. Noi ca popor, ca identitate, încă nu ne-am pierdut. De ce toate casele mari de modă ale lumii se inspiră din costumul nostru popular? Pentru că încă îl avem!”.

Consideră că trebuie să luăm de la Occident doar ceea ce este bun. Să căutăm sisteme în care să ne educăm copiii și să se construiască pentru viața lor. Ce nu este bun să nu luăm. O intrigă lipsa respectului și empatiei și ignoranța pentru bătrâni, pentru cei care și-au dedicat viața nouă, iar la bătrânețe îi părăsim. Pentru ea familia este sfântă.

Nu mă interesează ignoranța și decizia de a duce părinții la azil. Poți să ți-i duci, e alegerea ta. Eu dacă sufletul meu și natura mea umană este construită să am grijă de cei de dinaintea mea, de ce să-i duc la azil? Când sufletul lor se rupe… Bunica mea abia acceptă să meargă iarna să stea la mama. De ce să nu respectăm regulile sufletului, ale minții? La azil să meargă cei care sunt în imposibilitatea de a mai recunoaște ceea ce este în jurul lor, când au niște boli cumplite, pentru care nu mai există remediu. Eu ieri am fost la țară la bunica mea, am schimbat-o, i-am făcut curat, i-am schimbat așternuturile. Am primenit-o, așa cum zice ea. Dar dacă tu îi arăți dragostea și atenția, ca nepot, copil, îi prelungești viața. Vorbele care se spun nu sunt deloc întâmplătoare. Rugăciunea părinților întărește temelia casei copiilor. Blestemul părinților dărâmă temelia casei copiilor. De ce există atâtea dezechilibre. Dumnezeu nu este o entitate. Ci ca energie. Sufletul este energie. Dacă tu dăruiești din sufletul tău, cu siguranță primești înapoi înzecit”,

a completat artista.

Are multe planuri de viitor, atât pe plan profesional, cât și personal. Se pregătește să scoată un album, materialul este pregătit. A filmat deja un videoclip și ca locație a folosit casa lui Brâncuși. Pentru ea Oltenia este sfântă. Și pe contul său de Facebook are foarte multe postări cu Oltenia frumoasă, cu Mehedințiul ei frumos. Refuză să posteze tot ceea ce este rău și urât pentru că sunt atâția care au grijă să promoveze răul și urâtul și să arunce cu pietre.
Colaborează cu emisiunea Vedeta populară de la TVR 1, moderată de Iuliana Tudor și este foarte mândră că formatul emisiunii era acela de a se schimba jurații la fiecare ediție. Ea și Cornelia Rednic au rămas și asta datorită feed-back-ului venit de la public, faptului că toate recenziile sale sunt profesionale, bazate pe foarte multă documentare, pentru că și-a dorit să fie întotdeauna obiectivă și justă. Pentru ea este încă o mare realizare profesională, o recunoaștere a cuvântului său:

Societatea nu mai poate fi susținută dacă cei care merg pe acest drum doar îmbracă un costum popular și nu știu din ce zonă este, și nu știu din ce se compune, care cântă un cântec și nu știu structura muzicală a zonei din care provine cântecul, nu au o educație a cântecului popular. Există universități. Universitatea din București, Facultatea de Litere are secție de Etnomuzicologie și etnologie. Eu am terminat aceste studii și este foarte important să înțelegi ce este folclorul. Sunt foarte mulți cei care nu știu nici măcar definiția folclorului. Ies pe scenă, cântă și formează un public greșit. Eu am încredere în ADN-ul acestui popor. Avem în ADN-ul nostru o capacitate extraordinară de a ne redresa chiar și când suntem înclinați să picăm în prăpastie. În orice domeniu. Se întâmplă ceva în structura asta a noastră. Reușim să ne uităm în spate, ne întoarcem si reușim să ne redresăm”,

a mai completat Niculina Stoican.

Consideră că trebuie să reînviem taraful, să îl aducem în actualitate. Să nu pierdem ce am primit de străbunii noștri. Artista are o colecție impresionantă de costume populare pe care o îmbogățește ori de câte ori are ocazia. Știe că o să cânte până în secunda când nu o să mai poată, pentru că viața i-a arătat că rostul ei este acolo, că magia ei este scena, că uită de orice atunci când urcă pe scenă. Crede că Dumnezeu coboară peste ea sub formă de lumină, atunci când cântă omului.

Cât a fost copilul meu plecat la studii erau zile când plângeam. Și nu plângeam de mâhnire, ci de fericire că am reușit să-mi trimit copilul să învețe unde numai copiii magnaților lumii ajungeau. Am 50 de ani și trăiesc într-un apartament de două camere pentru că mi-am dorit să-mi educ copilul. Abia acum mă apuc sa-mi fac o casă. Pentru că apoi mi-am dorit să fac o afacere care să-mi ofere un echilibru atunci când nu voi mai cânta. Societatea acum mă iubește. Dar, va veni o vreme când societatea mă va iubi din prisma celei ce am fost și atunci eu trebuie să am o viață. Abia acum visul meu se împlinește. Va veni vremea când voi gândi și un muzeu altfel. Îl am în minte. Pot spune că avem un tezaur”,

a concluzionat artista.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?