20 Iulie. Ziua când Adrian Păunescu ar fi împlinit 76 de ani. Teatrul de vară din Parcul Nicolae Romanescu din Craiova a fost mai animat ca niciodată de cântec, de iubire, de oameni, de flacăra Cenaclului. În acest week-end, Craiova a găzduit a VII-a ediție a „Festivalului Internațional Adrian Păunescu”. Echipa Smart Craiova a fost prezentă la eveniment și a stat de vorbă cu fiul geniului Păunescu, Andrei Păunescu.
Teatrul de vară din Craiova a fost neîncăpător sâmbătă seara când pe scenă au urcat pentru câteva ore cei ce duc flacăra mai departe a Cenaclului atât de iubit de Adrian Păunescu. La 76 de ani de la nașterea poetului, în orașul adolescenței sale.
Prezinți la festival au fost oameni de cultură din întreaga Europă. Andrei Păunescu a fost cel care a prezentat spectacolul Cenaclului Flacăra și care a transmis publicului și generației în blugi îndemnul de a merge demn mai departe.
Simt că lucrurile pe care le-a început tata continuă și că nu este nimic important care s-a pierdut, nici Revista Flacăra, nici Cenaclul, nici poezia, marile idei pe care le-am învățat din copilărie de la el și pe care le ducem mai departe la fel de vii, pentru că un geniu al culturii române nu are moarte. Craiova este foarte importantă pentru noi și pentru tata, aici este originea noastră, nu doar un oraș care ne primea frumos, aici este originea paternă a familiei mele. Tata a copilărit aici, părinții săi sunt de aici, chiar dacă s-a născut în Basarabia pentru că părinții lui erau acolo în timpul războiului, pentru Craiova, pentru echipa asta de fotbal a Craiovei a pulsat și tata a scris cunoscutul imn. Pentru Craiova a vibrat fiecare celulă și fiecare bucată a sufletului nostru. Dar trebuie să vă spun că și pentru Craiova și pentru Ardeal și pentru Moldova și pentru fiecare parte din România… Prin vibrația lucrurilor pe care le spunem și astăzi pe scenă sau în paginile tipărite. Nu îi transmit nimic, doar că lucrurile merg înainte”,
a spus Andrei Păunescu.
Pe rând, pe scenă au urcat toți cei care iubesc folkul și Cenaclul Flacăra și care duc mai departe versul lui Păunescu prin muzica lor. Cristi Minculescu, Mircea Baniciu, Magda Pușkaș, Mădălina Amon și Generația Folk, George Nicolescu, Arpad Domokos, Cristian Buică, Dinu Olărașu, Walter Ghicolescu, Vali Moldovan, Andrei Păunescu și Trupa Totuși, Vasile Șeicaru, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi.
A fost o seară cu muzică bună, muzică live, cu oameni cântând într-un glas cu artiștii.
Am un mesaj pentru ”generația în blugi”: să nu lase lucrurile serioase deoparte, lucrurile frumoase și adevărate, nici muzica făcută pe viu, nici poezia bună, nici țara, nici părinții, și mai ales a gândi cu capul propriu. Pentru că dacă nu gândește cu capul propriu totul este pierdut, poate să fie robotul oricui și sclavul oricui. Tata a plecat din lume cu durere pentru că valorile erau răsturnate, pentru că el, care știa ce valoare avea, era puțin considerat nemuritor și de aceea mulți nu l-au considerat o prioritate în ultima perioadă. De aceea, Cenaclul este astăzi mai puternic decât în ultimii lui ani de viață. Un paradox”,
a completat Andrei Păunescu.
Adrian Păunescu rămâne în istoria culturii române un punct de reper pentru toate generațiile născute în limba și literatura română. Scriitor, jurnalist și om politic, Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, județul Bălți, Basarabia. Cea mai mare parte a copilăriei și-a petrecut-o la Bârca, în județul Dolj și a făcut studii liceale la Craiova și la București. A urmat Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București , fiind bursier, pentru un an, al Universității din Iowa-Statele Unite ale Americii.
Adrian Păunescu a plecat din această lume în 2010, pe data de 5 noiembrie.
Adauga comentariu