Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a anunţat miercuri, 2 octombrie, că gazonul de pe Stadionul ”Ion Oblemenco” ar putea fi schimbat în această lună. Asta după ce a primit un răspuns de la Compania Naţională de Investiţii cu privire la disponibilitatea constructorului stadionului de a schimba gazonul.
„Este miercuri și așa cum am promis, miercuri așteptam un răspuns de la constructor în privința modului de schimbare a gazonului. Acest răspuns a venit. Acum câteva momente, am avut o discuție telefonică cu conducerea CNI, constructorul a confirmat disponibilitatea lui de înlocui acest gazon, există două variante la ora aceasta: o variantă foarte rapidă de înlocuire a gazonului cu un gazon natural pe strat de nisip conform specificațiilor tehnice care au existat la baza acestui proiect, există și a doua variantă de înlocuire a gazonului cu un gazon hibrid. Această variantă este cea pe care o solicită cea mai mare parte a jucătorilor, marea parte a profesioniștilor din fotbal și este o măsură și o variantă pe care și noi o agreăm. În sensul acesta, deja am trimis către CNI o solicitare în care propunem înlocuirea soluției tehnice din gazon natural în gazon hibrid, cu o cofinanțare acordată de Primăria Craiova pentru suportarea diferenței de valoare”,
a declarat Mihail Genoiu, primarul Municipiului Craiova.
Arena din Bănie a fost dată în folosință în octombrie 2017.
Adauga comentariu