SMART Craiova

Cursuri de inițiere în șah, la Biblioteca Aman

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” demarează perioada de înscrieri pentru un nou proiect educațional – Curs de inițiere în Șah. Activitatea se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 8 ani și se va desfășura săptămânal, în fiecare zi de joi a intervalului 17 octombrie – 19 decembrie 2019, începând cu ora 16:30, în Ludoteca Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Întâlnirile vor fi coordonate de Costică Dobra, antrenor în cadrul Clubului Sportiv de Șah „Tinerii Maeștri” din Craiova. Clubul a fost înființat în 2009, iar în 2010 a obținut statutul de club pepinieră.

Înscrierile se desfășoară în perioada 4 – 11 octombrie, în intervalul orar 10:00 – 16:00, în limita celor 10 locuri disponibile. Pentru înscrieri, părinții sunt invitați să apeleze la numărul de telefon 0251 532 267, interior 104.

Recunoscut drept „sport al minții”, șahul, ca activitate de sine stătătoare, se alătură cursurilor și acțiunilor pe care Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” le desfășoară pentru preșcolarii și școlarii din municipiul Craiova.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite