Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” invită publicul pasionat de benzi desenate la Expoziția dedicată cunoscutelor personaje Asterix și Obelix. Expoziția poate fi vizitată în Galeria de Artă Aman și este organizată în contextul marcării a șaizeci de ani (29 octombrie 1959) de la prima apariție a celor două personaje într-o revistă dedicată copiilor.
Plasate într-un context istoric determinat, aventurile lui Asterix și Obelix se adresează publicului de toate vârstele și surprind prin energia debordantă, precum și prin aventurile comice și satirice la care cele două personaje iau parte. Asterix și Obelix este cea mai îndrăgită serie de benzi desenate din Franța și, de asemenea, cea mai populară serie europeană de profil la nivel mondial: cele 38 de albume realizate au fost traduse în 111 limbi și dialecte, pentru un total de peste 380 milioane de exemplare tipărite.
În urma succesului de care s-au bucurat, aventurile lui Asterix și Obelix au fost adaptate sub forma desenelor animate, respectiv filmelor artistice. Totodată, acestea au inspirat și sute de jucării, figurine, timbre, jocuri și diferite alte obiecte pentru copii.
Despre seria de benzi desenate Asterix și Obelix s-au scris sute de studii critice, semnate de critici literari și de artă, sociologici, istorici, arheologi, profesori universitari, doctoranzi sau pur și simplu oameni pasionați de benzi desenate. Unele dintre acestea au apărut sub formă de volum, iar altele în numere speciale ale unor reviste de largă circulație din Franța și Belgia.
Toate obiectele etalate în cadrul expoziției fac parte din colecția cunoscutului autor și critic de benzi desenate Dodo Niță.
Adauga comentariu