Instituția de cultură care a dezvoltat în numai câțiva ani un festival internațional spectaculos, Puppets Occupy Street, cu peste 55.000 de spectatori și peste 400 de evenimente în cele opt zile de festival, Teatrul pentru copii si tineret Colibri Craiova a pășit în 2020 cu proiecte extrem de îndrăznețe.
Cu un deficit de personal comparativ cu alte teatre din țară, Colibri rămâne locul în care păpușile prind viață, iar copiii și oamenii mari sunt transpuși în lumea minunată a teatrului.
Miercuri, 15 Ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, în intervalul orar 10:00 – 16:00, instituția își deschide larg ușile, de ziua Porților Deschise.
Până la data de 17 ianuarie, se fac înscrieri la atelierele Fabricii de povești electroColibri, prin formular electronic. Pentru completarea formularului on-line, persoanele interesate vor accesa link-ul dorit, vor scrie datele necesare şi vor apăsa pe butonul de trimitere, astfel se va înregistra înscrierea. Achitare taxei pentru ateliere se poate face până pe 17 ianuarie 2020. Plata taxei se va efectua la sediul Teatrului Colibri, între orele 09:00 – 15:00 (de luni până vineri); prin ordin de plată sau prin transfer bancar în contul RO58TREZ29121G335000XXXX, Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri, CUI 5001805, cu confirmare pe e-mail-ul atelierecolibri@gmail.com. Neachitarea taxei în perioada menționată duce la pierderea locului ocupat prin formularul on-line. Dacă după 17 ianuarie se vor constata locuri eliberate ca urmare a neachitării taxei, retragerii sau dublei înscrieri, acestea vor fi anunțate public și vor putea fi ocupate până la data de 23 ianuarie.
”Pentru acest an intenționăm să realizăm producții ca: Băiețelul din stele (titlu provizoriu) de Alina Nelega, regia: Gabi Cadariu; Scufița Roșie (titlu propus de actorii Geo Dinescu și Marin Fagu); Fabule (titlu provizoriu): scenariul și regia Alexandru Dabija, cu Marcel Iureș”,
a spus Adriana Teodorescu, managerul Teatrului Colibri.
Până în luna mai se va derula Stagiunea Colibri. ACTul 4. Între 20 – 27 martie 2020 va fi Săptămâna Teatrului, iar în perioada 25 august – 1 septembrie va avea loc Festivalul Puppets Occupy Street – Masquerade Edition, ediția a VII-a, pentru care aplicațiile sunt deschise până la 1 martie 2020.
“În fiecare an pentru mulți craioveni, singurul punct de maxim interes este Festivalul Puppets Occupy Street, un festival fenomen atât pentru Craiova, cât și pentru breasla din România. Sunt foarte multe instituții similare din țară care au adoptat modelul nostru și încearcă să implementeze în orașele și teatrele lor ceea ce facem noi la festivalul nostru. Între 20 și 27 martie sunt cele trei mari sărbători ale teatrului. Vom fi implicate în continuare în Campania Uniter Artiști pentru artiști. În vacanțele copiilor, vom organiza Maratonul păpușilor. Vom organiza în continuare cu diverse ocazii Porți deschise și vom continua să ne alăturăm Nopții Muzeelor”,
a completat managerul Teatrului Colibri.
Reprezentanții teatrului ne asigură de faptul că surprizele pregătite craiovenilor nu se vor opri aici. Se așteaptă însă bugetul pentru acest an. Trei premiere se doresc puse în scenă la Colibri:
”Este vorba despre un spectacol scris de Alina Nelega, unul dintre cei mai importanți dramaturgi pe care-i are România la ora actuală, premiată de UNITER, cadru universitar cu burse, stagii și master class-uri în aproape toată lumea și care a scris scenariul pentru Eu sunt Shakespeare din 2014. Deocamdată piesa se numește Băiețelul din stele, titlu provizoriu. La propunerea actorilor Geo Dinescu și Marin Fagu încercăm să facem un spectacol mic, vesel așa cum am mai avut. De data aceasta ei au propus un titlu care lipsește de ceva vreme de pe afișele teatrului nostru – Scufița Roșie. Ca termene, aceste două titluri vor fi până la finalul acestei stagiuni. Iar stagiunea următoare, dar tot în anul 2020 intenționăm să venim cu o altă premieră – atât ca abordare cât și ca, să spunem colaboratori – e vorba de un scenariu care se axează pe Fabule pe care l-a propus Alexandru Dabija. Evident cu Marcel Iureș cap de afiș, dar și cu colegi de la Teatrul Colibri în distribuție”.
De asemenea va continua stagiunea Teatrului ACT pe scena Teatrului Colibri. Până în luna mai, inclusiv, vor fi prezente spectacolele Teatrului Act. La finalul lunii ianuarie, pe 30 ianuarie, la ora 19, revin pe scena craioveană Florin Piersic jr. și Marcel Iureș în Stage Dogs, un spectacol de mare succes, iar în luna februarie vor veni cu cea mai recentă premieră a lor. Este vorba despre ”Nu regret nimic” un spectacol despre ceea ce înseamnă acum, în zilele noastre, povestea unui torționar, o temă și o abordare foarte curajoasă.
Adauga comentariu