Municipiul Craiova va avea un Plan Urbanistic General (PUG) nou şi complet digitalizat, ce va însemna o abordare modernă, orientată pe nevoile beneficiarilor – cetățeni și mediul de afaceri, concentrată pe evenimentele de viață.
Astfel, municipalitatea craioveană va înlocui abordarea clasică, cu o nouă viziune urbanistică, digitalizată complet.
„Este pentru prima dată, după `90, când în Craiova se realizează un PUG, pentru că până acum s-a lucrat pe PUG-urile de dinainte de 1990, care au fost actualizate din 10 în 10 ani, fără modificări foarte mari. Demarat încă din mandatul doamnei primar Lia Olguța Vasilescu, este foarte important ca proiectul noului PUG să fie unul modern, iar accesul la informaţiile urbanistice să se realizeze eficient și într-un timp cât mai scurt, tocmai pentru că lucrurile în acest domeniu au evoluat foarte mult. La ora actuală, suntem cu mult în fața altor municipii care derulează contracte similare, cum ar fi Cluj sau Brașov, care au demarat procedurile mult mai târziu. Și din punct de vedere al complexității proiectului, al modulelor integrate în PUG stăm foarte bine, vom avea cel mai complet și complex Plan Urbanistic General”,
a declarat primarul Mihail Genoiu.
Noul Plan Urbanistic General are ca obiectiv principal identificarea zonelor și sub-zonelor în care ar trebui revizuite reglementările din planul anterior și care nu mai corespund nevoilor de dezvoltare identificate, în condițiile asigurării unei dezvoltări durabile a Craiovei bazate pe indicatori urbanistici atractivi.
În plus, o componentă importantă a Planului Urbanistic General o reprezintă dezvoltarea unui sistem GIS – sistem informatic integrat, care vizează standardizarea modului de lucru în cadrul primăriei, pentru asigurarea caracterului de interoperabilitate a aplicațiilor informatice, cât și creşterea coerenţei şi corectitudinii datelor gestionate, prelucrate şi transmise, în vederea atingerii obiectivului principal al instituţiei, acela de a eficientiza activitatea în vederea creşterii calităţii serviciilor destinate cetăţeanului.
”Planul Urbanistic General va sta la baza dezvoltării Craiovei în următorii zeci de ani și va oferi cetățenilor indicii reali cadastrali, istorici, culturali și sociali. Iar în această direcție, una dintre cele mai importante componente ale Planului Urbanistic General este dezvoltarea, în cadrul Primăriei Craiova, a unui sistem GIS – sistem informatic integrat pentru digitalizarea tuturor proceselor din cadrul administrației locale. Practic, la finalizarea acestei proceduri, cetățeanul își va putea verifica, accesând un singur cont de pe o platformă unică, orice informație care îi poate fi necesară de-a lungul vieții: informații online despre un teren anume, obținerea online a certificatului de urbanism, extract PUZ, certificat de nomenclatură stradală, autorizație de construire sau orice alte documente oficiale de care are nevoie și care sunt în responsabilitatea autorităților locale de a le emite. Va fi un fel de arhivă personală, disponibilă printr-un simplu clic, cu toate softurile administrației locale legate între ele”,
a precizat primarul Mihail Genoiu.
Totodată acest program informatic (GIS – sistem informatic integrat) va cuprinde inclusiv registrul spațiilor verzi.
”Noul PUG al Craiovei va însemna cel mai inteligent mod de a conduce un oraș din punct de vedere urbanistic. Eu îmi doresc să includem aici și extinderea orașului, mai ales în zona de nord, peste Centura de Nord. Craiova va trebui să se dezvolte ca toate marile orașe din Europa, adică orașul vechi să fie protejat de trafic și de aglomerație, să fie conservat, iar cel modern să se construiască în continuare“,
a menționat primarul Craiovei.
Noul PUG al Craiovei va fi gata în 2021, iar valoarea proiectului este de aproximativ 7,4 milioane de lei, fără TVA.
Adauga comentariu