SMART Craiova

Lucrările a peste 100 de artiști plastici vor fi expuse în Parcul Nicolae Romanescu. Casa de Modă Ilinca va oferi publicului o prezentare vestimentară

Dacă toamna este anotimpul culorilor, Liceul de Arte „Marin Sorescu” își va găsi reverberația în ECOUL CRAIOVEI PRIN SPIRITUL ARTISTULUI, oferind o paletă de pasteluri vizuale și muzicale, scena fiind reprezentată de cel mai frumos tablou de artă peisagistică urbană din sud-estul Europei, Parcul Nicolae Romanescu.

Evenimentul va avea loc în perioada 19-20 septembrie 2020, zona Foișor, între Casa Bibescu și Debarcader, începând cu ora 18:00.

Parteneri: Liceul de Arte „Marin Sorescu”, Primăria Municipiului Craiova, Casa de Modă Ilinca, Radio Oltenia Craiova, RAADPFL Craiova.

Vor expune peste 100 de artiști plastici, aceștia fiind profesori și elevi ai școlii. De asemenea, vor fi expuse lucrări ale unor artiști independenți precum Florin Măceșanu, dar și cele ale artiștilor din cenaclurile Constantin Brâncuși, Senior Art și Amicii.

Facultatea de Arte Vizuale a Universității din Craiova va fi prezentă în cadrul galei, bucurându-ne de asocierea cu Facultatea de Teologie și Mitropolia Olteniei și Arhiepiscopia Craiovei.

Casa de Modă Ilinca va oferi publicului o prezentare vestimentară. Totodată, vor putea fi admirate lucrări plastice care poartă semnătura celebrei creatoare de modă, Ilinca Butucea. Atmosfera va fi întreținută muzical de către acordurile artiștilor elevi și profesori ai liceului.

Intrarea este liberă. Purtarea măștii este obligatorie.

Natură, artă, modă: ingrediente autumnale regăsite sub strălucirea Craiovei culturale, având drept principal reper talentul.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite