Unul dintre cele mai importante proiecte ale administrației PSD conduse de Lia Olguța Vasilescu în perioada 2012 – 2016 a fost acela de a le reda craiovenilor spitalele care fuseseră lăsate în paragină. Cea mai convingătoare reușită: construirea, într-un timp record, a unei structuri sanitare la cele mai înalte standarde, dotată cu aparatură ultramodernă.
Unitățile medicale se aflau într-o stare deplorabilă atunci când Lia Olguța Vasilescu și-a început primul mandat de primar al Craiovei: infiltrații în tavane, mucegai, paturi vechi de 40 de ani, geamuri sparte și mobilier care era la fel de vechi precum spitalele.
Construit în mai puțin de 2 ani
Am considerat că locuitorii orașului nu merită să fie tratați în asemenea condiții, astfel că, pe lângă decizia de a renova toate spitalele care aparțineau de Primăria Craiova, am hotărât să construim unul nou“,
a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Pe locul unde se afla scheletul unei construcții, abandonat încă din 1992, pe care creșteau buruienile și care urâțea zona din vecinătatea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș“, astăzi se înalță o investiție modernă, ce înglobează secțiile Medicală I, Medicală II, Medicală III și Fizioterapie aferente Spitalului „Filantropia“, asigurând accesul tuturor craiovenilor la servicii medicale de calitate. Cu dotări dintre cele mai performante, construcția cu un design deosebit a fost realizată într-un timp record, de numai un an și șase luni. Proiectul, considerat de mulți unul fantasmagoric, a prins viață în anul 2015. „La începutul lunii noiembrie 2015, semnam contractul prin care, la Craiova, se construia primul spital din România postdecembristă realizat 100 % din fonduri de la bugetul local. Primele intervenții au constat în demolarea anumitor părți ale scheletului din beton care nu erau necesare. Au urmat ample lucrări de consolidare a structurii, astfel încât să fim siguri că aceasta va rezista presiunii exercitate de construcția noului spital. Primele cărămizi au fost puse în data de 18 mai 2016, atunci când, efectiv, Spitalul Municipal Craiova începea să prindă formă. De atunci, zi după zi, oră după oră, scheletul abandonat s-a transformat în cea mai modernă unitate medicală din Craiova“, a relatat Lia Olguța Vasilescu.
Comandat de Partidul Social Democrat Organizația Județeană Dolj, executat de Dănescu Florin-Bogdan I.I., www.smartcraiova.ro, CUI mandatar 21200019
Adauga comentariu