SMART Craiova

„Învățăm la Bibliotecă”, ediția a IV-a

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” dă startul pentru proiectul „Învățăm la Bibliotecă”. Aflat la cea de-a patra ediție, proiectul reunește cursuri și activități educative dedicate elevilor din ciclurile primar și gimnazial.

Coordonatorii proiectului, bibliotecarele Sofia Lavinia Cercel și Mădălina Loredana Băileșteanu, vor desfășura, săptămânal, în intervalul 16 octombrie 2020 – 28 mai 2021, cursuri și ateliere interactive online în limba engleză, activități prin care vor fi abordate noțiuni de limbă, de cultură și de civilizație, după cum urmează:
1. Grupa I, dedicată elevilor din clasele a III-a și a IV-a, în fiecare vineri, de la ora 15:00.
2. Grupa a II-a, dedicată elevilor din clasele a V-a și a VI-a, în fiecare vineri, de la ora 10:30.
Înscrierea și participarea la activitățile proiectului sunt gratuit. Întâlnirile se vor desfășura în mediul online, pe platforma Zoom. Pentru înscrieri, viitorii cursanți sunt invitați să trimită un e-mail, la adresa funinsummeraman@gmail.com, în intervalul 5-9 octombrie, în care să precizeze: numele și prenumele, vârsta, clasa și școala.
„Cum mai toate proiectele noastre au luat calea online-ului, am adaptat și acest proiect împrejurărilor pe care le traversăm. Este meritul colegelor noastre și totodată marea ambiție a bibliotecii de a oferi în continuare conținut și activități instructive. Câteva zeci de elevi vor învăța ori își vor aprofunda cunoștințele de limba engleză cu ajutorul colegelor bibliotecare. Chiar dacă ediția din acest an se va desfășura într-un registru inedit, în mediul online, ne așteptăm la un număr semnificativ de participanți”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
Informațiile necesare în vederea participării efective la activitățile proiectului vor fi comunicate, prin intermediul e-mailului, până la data de 12 octombrie 2020, către toți elevii înscriși. La finalul ediției actuale, toți elevii vor primi certificate de participare.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite