SMART Craiova

Noi centre de vaccinare puse la dispoziție de Primăria Craiova

Primăria Craiova și-a dat acordul către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru ca patru (locații) ce se află în administrarea autorității locale să devină, pentru următoarele 6 luni, spații pentru amenajarea centrelor de vaccinare.

Acestea sunt localizate la Școala Generală Alexandru Macedonski, Stadionul de Atletism, Sala Polivalentă și la Stadionul Ion Oblemenco, unde vor fi amenajate 12 centre de vaccinare, după cum urmează: Școala Generală Alexandru Macedonski – 1 centru; Stadionul de Atletism – 1 centru; Sala Polivalentă – 4 centre; Stadionul Ion Oblemenco – 6 centre.

”Primăria Craiova depune toate eforturile pentru a amenaja toate centrele de vaccinare de pe teritoriul municipiului Craiova, inclusiv cele 2 centre stabilite în cadrul Hostelului Griffon, pus la dispoziție de către Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Dolj, conform cerințelor stabilite în cadrul HG nr. 1031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România și în conformitate cu prevederile Ordinului Comun al Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale și al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și al Administrației nr. 2.171/181/M.223/4.380/2020 pentru stabilirea Normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19”,

menționează reprezentanții Primăriei Craiova.

Astfel, autoritatea locală va asigura, în aceste zile, amenajarea centrelor cu mobilier (birouri, mese, canapele, scaune etc), birotică (calculatoare, imprimante) și va demara procedurile de achiziție pentru restul necesarului specificat în normative, precum frigidere, chiuvete mobile, dozatoare de apă, truse de prim ajutor de urgență și consumabile (hârtie, tonere, detergenți, dezinfectanți, coșuri de gunoi, săpunuri, seringi, măști, viziere, mănuși, halate etc).

În ceea ce privește funcționarea centrelor de vaccinare cu personal specializat, Primăria Craiova va asigura serviciile de curățenie și va detașa, de la Serviciul Public Management Spitale, Cabinete Medicale și Creșe Craiova numărul necesar de medici (42) și un număr de 75 de asistenți medicali, dintr-un total necesar de 300. Urmează a fi stabilită modalitatea de recrutare a celor 225 asistenți medicali, dar și a unui număr de 48 registratori care vor opera în centrele de vaccinare.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite