Astronautul Dumitru Prunariu, primul și, până acum, singurul român care a fost în spațiul cosmic, a fost prezent la Universitatea din Craiova, joi după-amiază. Acesta a avut o prelegere despre spațiu și transportul în cosmos, dar și o discuție interactivă cu cei prezenți, în cadrul Zilelor Facultății de Științe.
„Între 14 și 22 mai (1981 – n.r.) m-am aflat în cosmos pentru 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Am zburat la bordul navei cosmice Soyuz 40, ultima nava cosmică de primă generație de pe stația Salyut 6. Trei ani a durat pregătirea, împreună cu rusul Leonid Popov, și cam 8-9 luni pregătirea practică la simulator, pregătirea în diferite zone geografice, în caz de aterizare, de avarie. Eram pregătiți pentru orice, în orice condiții, de revenire cu avarie, dacă era cazul, din spațiul cosmic. Dar totul a decurs cu bine. Ne-am efectuat programul de cercetări științifice din spațiul cosmic, am trecut prin toate perioadele dificile de adaptare la condițiile de imponderabilitate, toate transformările din organismul uman. Vedeți o fotografie a mea cu o mulțime de senzori medicali pe mine. Am fost un cobai pentru numeroase experimente științifice medicale, psihologice, biologice, tehnologice, astrofizice”
le-a povestit Prunariu celor prezenți.
Acesta a prezentat și fotografii din timpul pregătirii, dar și de la aterizare, care s-a petrecut în Kazahstan. Pe parcursul misiunii, Dumitru Prunariu a realizat 22 de experimente științifice, parcurgând o distanță totală de 5.226.000 de kilometri, la o altitudine maximă de 384 de kilometri, cu altitudinea medie de 350 de kilometri.
Rectorul Universității din Craiova, Cezar Spânu, a anunțat, în cadrul evenimentului, că Dumitru Prunariu a fost propus pentru acordarea titlului de Doctor Honoris Causa a Universității din Bănie.
Adauga comentariu