Universitatea din Craiova a fost, astăzi, gazda primei ședințe a Consiliului Consultativ pentru Antreprenoriat – Regiunea Sud Vest Oltenia. Craiova a fost primul din multele orașe în care se vor înființa aceste consilii.
La această întâlnire au participat Paula Pârvănesu, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Radu Mihai Ghinea, șef – Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii și Cooperație Craiova, Cosmin Vasile, vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, prof. dr. ing. Leonardo Geo Mănescu, director INCESA din cadrul Universității din Craiova, prof. univ. dr. Radu Constantin, dar și reprezentanți ai firmelor și băncilor din zona Olteniei.
Secretarul de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Paula Pârvănesu, a vorbit despre viitoarea activitate a ministerului.
„Am identificat faptul că România nu a avut niciodată o strategie în ceea ce privește implementarea proiectelor cu capital străin, astfel că ne-am gândit să facem această strategie, care se numește Strategia Națională de Dezvoltare a României prin Investiții, un catalog al investitorului, unde vom promova proiecte ale autorităților publice locale către mediul antreprenorial românesc, cât și extern, realizarea unei platforme online de proiecte”
a explicat Paula Pârvănescu.
În cadrul întâlnirii s-a vorbit, de asemenea, despre activitatea de comerț și promovarea acesteia.
„România este o țară mult mai bogată și nu putem vinde doar cereale și piese auto, de aici a pornit ideea înfințării acestor consilii regionale”.
Pe lângă aceste lucruri, Paula Pârvănesu a vorbit și despre fondurile pentru IMM-uri care nu au fost date de stat și despre care spune ea, urmează să vină.
În cadrul ședinței s-au dezbătut mai multe probleme pe care oamenii din mediul de afaceri le întâmpină, precum amenzile date de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, greoaia obținere a autorizației de construcție. Soluția pe care a dat-o secretarul de stat este aceea a chestionarului online, unde întreprinzătorii pot să semnaleze problemele, care vor fi date mai departe spre rezolvare.
În câteva zile, pe data de 26 ianuarie 2018, va avea loc Consiliul Consultativ la nivel național.
Adauga comentariu