Primarii din 15 comune doljene au primit, astăzi, de la reprezentanții OCPI Dolj, noile cărți funciare. La eveniment au participat Radu Cosmin Preda – senator de Dolj, Cosmin Dorin Vasile – vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj și Cristian Marian Șovăilă – subprefect al județului Dolj.
Peste 6.300 de cărți funciare au fost eliberate gratuit pentru proprietarii terenurilor agricole din 15 comune din județul Dolj, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF).
Cele 635 de imobile înregistrate gratuit în sistemul integrat de cadastru și carte funciară aparțin locuitorilor din comunele Afumați, Amărăștii de Sus, Apele Vii, Bârca, Brabova, Braloștița, Bratovoiești, Carpen, Castranova, Fărcaș, Ghercești, Giubega, Măceșu de Sus, Seaca de Câmp și Șimnicu de Sus. Lucrările de cadastru general, începute în anul 2016, au fost finanțate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin OCPI Dolj.
„Sperăm ca, în acest an, să înceapă lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor în cele 31 de commune din județul Dolj aflate pe lista celor 660 de unități administrativ teritoriale din mediul rural din țară, care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020”
a menționat Mihai Cilibiu, directorul OCPI Dolj.
Cand se va face cadastrul si la Ciutura care apartine de Varvorul de Jos ?