Recomandarea acestei săptamâni în materie de carte vine cu un roman greu de definit, de încadrat sau descris. Situat la granița dintre romanul psihologic și fantastic, “Lupul de stepă” te introduce încă de la primele pagini în spațiul intim al autorului, Hermann Hesse. Considerat o valoroasă operă autobiografică, volumul oferă senzația neîntreruptă a unui zbucium vibrant care captivează și menține atenția trează de-a lungul întregii lecturi.
Harry Haller, protagonistul operei, individ “bătut de propriile gânduri”, te asaltează cu trăirile sale încă din primele pagini, simțiri grele și dense care se creionează într-o prima fază rudimentar; în clasicul stil dual – omul și lupul (bestia), rațiunea și pasiunea, trupul și sufletul. Această luptă permanentă cu propria sa complexitate dualică, pe care cei din jurul său nu par să o înțeleagă și pe care nu par să o trăiască și experimenteze, îl macină și îl alienează.
[…] preferând să simt în mine mai degrabă o durere diabolică decât această convenabilă temperatură a camerei. Atunci mă apucă dorul sălbatic de sentimente puternice, de senzații, furia față de o asemenea viață incoloră, plată, normală și sterilizată […] căci ceea ce uram, disprețuiam și blestemam eu mai mult și mai presus erau: împăcarea, sănătatea și tihna, optimismul cocoloșit al cetățeanului oarecare, ordinea obtuză, prosperă a mediocrității, a tot ceea ce era normal, a căii de mijloc”.
Incapabil de a participa la bucuriile simple ale “omului burghez’’, ale “omului oarecare’’, cu ale sale “căi de mijloc’’, acest individ pătruns de spirit, însingurat și sălbatic, cu tendințe suicidare, ajunge, pe parcursul povestirii să descopere un întreg univers în propriul sine eliberat de limitele impuse de condiția sa duală. Inițierea în cotloanele eului propriu se consumă prin intermediul unei mici cărțulii, “de bâlci’’, în care descoperă Tratatul despre lupul de stepă, material care conține o amplă descriere a propriei sale persoane și a dualității cu care se confruntă.
Experiența este una edificatoare, în sensul că tratatul se axează pe eliberarea de sub semnul sufocant al bipolarității și explorează adâncimile ființei sale, profunzimi ce pot conține și alte creaturi, alte tipuri de personalitate și alte posibilități.
Drumul său inițiatic capată un nou contur când o întâlnește pe Hermina, alter-ego-ul său, personaj care îndrăgește tot ceea ce Harry detestă și nu ințelege, tot ceea ține la distanță și față de care se simte strain: devorarea clipei prezente, umorul, râsul, dansul, plăcerea, sexul, muzica languroasă, mulțimea. Alături de Hermina, “omul viu’’, Harry ajunge să își exploreze limitele și reușește să experimenteze tot ceea ce “lumea burgheză’’ are de oferit.
Totuși, punctul culminant al romanului îl constituie contactul cu Teatrul Magic, un loc fantastic, unde, inevitabil, organizarea duală și rudimentară a sinelui se destramă într-o lume similară cu cea înfățișată lui Mircea Eliade în “La Tiganci’’. Schimbând ceea ce este de schimbat, experiențele lui Harry Haller aduc cu peripeția lui Gavrilescu.
Lumea neobișnuită a Teatrului Magic îi descoperă „un univers de o diversitate extraordinară, o mică boltă cerească presărată cu stele, un haos de forme, de trepte şi stări, de apucături moştenite şi posibilităţi”. Din acest moment, cu greu se mai poate face distincția dintre realitate și mintea atât de activă și creativă a lui Harry. Întreaga desfășurare îi propune noi și nebănuite perspective cu privire la posibilitățile nelimitate ale eului, zdruncinându-i perceptia despre om ca un tot unitar: „în loc să-ți îngustezi universul și să-ți simplifici sufletul, va trebui ca în sufletul tău dilatat de suferință să primești tot mai mult din lume.”
Închizând cartea, gustul cu care rămâi este unul dulce. Către final, se întrezărește o lumină mică, sfioasă, care pare să ofere speranță, posibilitatea unui nou început și, deci, al unui nou joc. Modalitatea de încheiere într-o astfel de notă trimite inevitabil la operele lui Dostoiveski unde, într-o lume la fel de grea, densă și apăsătoare, către final, personajul/cititorul găsește o cale spre izbăvire.
Adauga comentariu