Peste 4.000 de craioveni au trăit în această seară emoția unui meci capital. Jocul handbalistelor de la SCM Craiova a fost unul încântător încă din primul minut.
Cu Yuliya Dumanska făcând minuni în poarta noastră, aparând aruncările rusoaicelor, și cu Cristina Florianu, deși accidentată, în ipostaza de „locomotivă” a echipei pe faza ofensivă, încurajate de un public superb. Și cu Zeljka Nikolic de parcă ar fi olteancă. Deși jucătoarele lui Bogdan Burcea au condus de-a lungul partidei cu un avantaj confortabil, Sala Polivalentă a vibrat până în ultima secundă a meciului datorită unui public, așa cum #LaCraiovaEMereu.
Cu momente dificile pentru jucătoarele noastre, presate de rezultatul meciului tur dar și loviturilor și jocului dur al adversarelor, sportivele au reușit să facă fericit un oraș întreg. Nici măcar accidentarea la mână, suferită de Valentina Ardean Elisei, nu a contat. Medicii și nici antrenorul nu au reușit să o țină departe de suprafața de joc, aceasta reintrând în jocul echipei, deși desfigurată de durere.
Galeria, de această dată întreaga Sală Polivalentă, a adus plusul de care jucătoarele noastre aveau nevoie în momentele grele.
Impresionant la finalul meciului a fost și de această dată gestul unui suporter, de a dărui fiecărei jucătoare câte o floare. Un gest care face cât o mie de cuvinte. Craiovenii iubesc sportul, trăiesc prin el și apreciază devotamentul și dăruirea.
SCM Craiova – Kuban Krasnodar, scor final 30 – 24. Și păstrăm speranțe pentru o calificare istorică în sferturile de finală ale Cupei EHF.
Sâmbăta viitoare, la ultima partidă pe teren propriu din faza grupelor, împreună putem face din nou minuni. Fetele pe parchetul Sălii Polivalente și noi cu câte o floare în mână pentru ele.
Adauga comentariu