Filipine. Subcarpați. Sushi. Jumări. O înșiruire de cuvinte care nu au nimic în comun, am fi tentați să credem. În realitate, însă, au atâtea puncte comune… Chef Julius Ponce Gutierrez este filipinezul stabilit de peste zece ani în România, îndrăgostit iremediabil de țara noastră, de tradițiile noastre, de cârnații preparați în casă. Și de jumări… Și de muzica celor de la Subcarpați. Din această lună, va veni periodic în Craiova să prepare sushi, să facă demonstrații culinare cum numai el știe în fața iubitorilor de preparate deosebite.
Chef Julius Ponce Gutierrez a venit în România, hotărât să muncească, să facă orice, să descopere locuri noi, tradiții diferite. Și nu a mai plecat și nici nu se gândește să o facă.
Am venit în România pentru că am fost curios să aflu mai multe despre această țară. Am ajuns în luna decembrie. Fiind dintr-o țară tropicală nu am reușit să mă obișnuiesc nici astăzi cu vremea rece. În rest, această țară mi-a devenit casă. Îmi amintesc când am ajuns, pe Aeroportul Otopeni, și am văzut ce vreme era afară, am spus că vreau mă întorc de unde plecasem. Ideea mea atunci când am venit în România era ca să muncesc. Nu neapărat să fac bucătărie. Și am reușit să supraviețuiesc. 10 ani! Și mulți alții de acum în acolo! Nu îmi plac românii și nu îmi place nici orașul Craiova. Fără să supăr pe cineva, nu îmi place orașul vostru, ci pur și simplu îl iubesc, îl ador, vă ador. La fel pot spune și despre România
a spus tânărul bucătar.
Bucătăria în sine este mai mult decât o școală pentru el, mărturisește Chef Julius Ponce Gutierrez. A început de jos, de la spălat vase și treptat, cu multă ambiție și muncă a dovedit ce știe, ce poate să facă într-o bucătărie.
Am lucrat ca menajer, făceam curat în camere de hotel, apoi ca chelner, apoi am spălat vase. Pentru că mi-am spus că nu trebuie să rămân la stadiul de chelner, pentru că atunci când voi îmbătrâni nu mă va mai angaja nimeni. Așa că m-am hotărât, am mers la Biroul de Resurse Umane și le-am spus că vreau să spăl vasele din bucătărie, pentru că aveam un plan – îmi doream să ajung bucătar. Am reușit să mă împrietenesc cu bucătarii și ei m-au învățat această meserie. Știam bucătăria de bază de acasă, de la mama. Despre cum se gătește un anumit fel, când să adaug anumite ingrediente… Am fost dispus să învăț, am furat meserie de la cei din jurul meu. Gătitul a devenit pasiune. Am început să iubesc oamenii de aici. Pot spune astăzi cu mâna pe inimă că am mai mulți prieteni în România decât am acasă în Filipine. Îi iubesc pentru că sunt foarte ospitalieri, foarte calzi, foarte veseli și mai presus de orice că mi-au dat o șansă să fiu eu însumi”
a completat bărbatul.
Vorbește frumos despre România. Este țara care l-a ajutat să se realizeze profesional, să-și vadă visul împlinit de a lucra ca bucătar. Îi plac preparatele românești, iubește pomana porcului și toate acele preparate pe care noi ca popor le facem în perioada Crăciunului.
Sunt pur și simplu înnebunit după jumări! După sarmale, ardei umplut, salata de icre. Pot spune că iubesc salata de icre. Și, bineînțeles, cârnații de casă, modul în care se prepară, cu multe mirodenii. Acasă la mine cârnații de casă au pe lângă carne doar usturoi, sare și zahăr. Sunt cârnați dulci. Nimănui nu îi place carnea dulce. Însă, când am gustat cârnații din România, mixul de carne de porc și vită, mi-au încântat papilele gustative. Și acum când vorbesc despre ei, îmi lasă gura apă…Nu cumpăr cârnați de la magazin, ci prefer să-mi rog prietenii, ca mamele lor să prepare cârnați. Și așa primesc cârnați, jumări pe care le devorez. Este cadoul cel mai drag pe care îl pot primi”
a spus chef.
Ponce Guiterrez a fost candidat la show-ul televizat Chefi la cuțite, o experiență unică pentru el, din care a învățat foarte multe. Și-a învins teama, a făcut față unor probe extrem de grele, și-a făcut prieteni noi. Și mai presus de orice, a cucerit juriul, dar și telespectatorii cu umorul său, dar și cu preparatele sale.
Participarea la acea emisiune a fost o experiență interesantă pentru mine. A fost emoționant să întâlnesc atâția chefi. Am trăit clipe unice. Pentru că stăteam în fața a trei chefi foarte buni și nu știam la ce să mă aștept. Le-am spus că sunt acolo, în fața lor, datorită unui singur chef – Florin Dumitrescu. Pe acest om când îl vezi pentru prima dată îl percepi ca pe o persoană atât de rece, cu o inimă rece în care nu poți pătrunde decât cu un preparat bun. Așa că am preparat ceva tradițional din țara mea, un preparat tradițional filipinez, cu creveți și legume, iar când l-am văzut gustând cu atâta poftă din preparatul meu am considerat că deja câștigasem concursul… A fost o experiență bună, un loc unde am întâlnit o mulțime de oameni buni, minunați, care m-au încurajat să-mi duc visul mai departe”
a completat Julius.
Tânărul bucătar este extrem de vesel, cu un tonus molipsitor care nu se jenează să cânte în româna folosind replici stâlcite. Iubește muzica. Este a doua mare pasiune a lui. Iubește baladele rock și muzica celor de la formația Subcarpați. Și viața. Și visează ca într-o zi să cânte, pe scenă, în fața românilor.
Îmi place formația Subcarpați. Pentru că sunt unici, ritmul muzicii lor, versurile, totul este unic în muzica lor. Mi-ar plăcea să cânt în română. Îmi place foarte foarte mult și melodia „Mă ucide ea, mă ucide ea, încet.” În munca mea, în bucătărie, așez orezul în formă de inimă și îmi place să fredonez această melodie, Mă ucide ea, îmi rupe inima… Și trebuie să rup această inima din orez pentru că trebuie să servesc clienții…”
a completat filipinezul.
Chef Julius Ponce Gutierrez a ajuns în Craiova invitat de restaurantul The Manor. La fiecare sfârșit de lună va reveni în orașul nostru pentru demonstrații culinare cu sushi.
Îmi doresc ca și clienții din Craiova să aibă posibilitatea să experimenteze sushi datorită faptului că nu există un restaurant specializat în sushi sau un restaurant cu specific asiatic. Sunt recunoscător acestui restaurant pentru că mi-a dat posibilitatea să gătesc sushi pentru craioveni, să aibă posibilitatea să guste acest preparat nou pentru ei. În munca mea totul este despre bucătărie. Oricine poate merge în orice restaurant să guste preparate cu specific asiatic. Dar în restaurantul în care prepar eu, ceea ce este cel mai important este ca clientul să se simtă bine. Nu să vină doar pentru a gusta anumite preparate, ci să vină pentru a se destinde, să râdă, să aibă propriul chef care pregătește preparatele în fața lor, care îi face fericiți. Acesta este cel mai bun desert pe care-l pot avea. Asta fac eu, demonstrații culinare presărate cu mult umor!”
a spus filipinezul.
Brațele chef-ului filipinez ascund povestea vieții sale. Cu bune și rele, cu amintiri de suflet, dar și amintiri care i-au sfâșiat sufletul. Acesta este modul său de a păstra vii toate acele sentimente trăite…
Am multe povești despre tatuajele mele. Cel de pe mâna mea dreaptă mă reprezintă pe mine. Florile reprezintă oamenii pe care-i iubesc și îi consider flori în viața mea, iar mai jos am un desen care reprezintă oamenii care m-au rănit. Nu vreau să îi uit. Atât…”
a completat tânărul.
Îi este dor de casă, de fructele proaspete, mango, nuci de cocos, de vremea bună, de Boracay, loc unde oamenii sunt ospitalieri, ca și românii. Mărturisește că poate din această cauză s-a și adaptat aici. A simțit spiritul filipinezilor în români.
Pe lângă sushi, cei care vor trece pragul restaurantului craiovean când chef Julius Ponce Gutierrez va fi prezent vor avea posibilitatea să guste lumpia, preparatul pe care l-a pregătit și la emisiunea Chefi la cuțite, să simtă gustul mixtului de bucătării asiatice, bucătărie filipineză, cea coreeană – barbecue coreean, puțin spicy care se servește cu orez prăjit, și bucătăria japoneză care este reprezentată prin sushi, sushi cu creveți. Creveți cu sos teriyaki înveliți în orez cu sos de soia, ginger și hreanul japonez – wasabi.
Adauga comentariu