Proiectul „Start la antreprenoriat”, un parteneriat între Zona Metropolitană Craiova, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România, Asociaţia DOMINOU şi Asociaţia Centrul Metropolitan de Resurse Umane CRUM, a fost lansat astăzi la Centrul Multifuncțional din Craiova. Proiectul are ca scop creşterea ocupării în rândul a 74 de persoane prin înfiinţarea a 37 de întreprinderi cu profil non-agricol în zonele urbane din regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, respectiv judeţele: Olt, Dolj, Mehedinţi, Vâlcea şi Gorj.
La lansarea proiectului au participat reprezentanți ai fiecărui partener, care au vorbit despre importanța „Start la antreprenoriat” și despre cum va ajuta acesta comunitățile-țintă.
Vă întâmpinăm cu drag cu salutul nostru și nădăjduim ca în perioada aceasta de trei ani să vă salutăm tot cu drag, aici, în Craiova, dar și în celelalte județe din zona Olteniei. Ne aflăm pentru a doua oară în proiectul de antreprenoriat, primul a fost în 2015, și ne bucurăm că acum, am putea spune cu succes că o luăm de la capăt în acest proiect”
a declarat Robert Georgescu, reprezentantul ADRA România, asociație care a luat naștere în țara noastră în 1990, iar la nivel global în 1918.
Totodată, Andrei Daniel, coordonator de proiecte ADRA România pentru zona Olteniei, a explicat importanța acestui proiect pentru fiecare participant în parte.
Ne bucurăm că putem fi implicați în procesul acesta de dezvoltare a societății românești și în zona noastră, a Olteniei, iar astăzi ne bucurăm să fim implicați în programul „Start la antreprenoriat”. Din partea noastră, avem toată deschiderea și dispoziția ca să vă oferim toate informațiile necesare pentru ca proiectul acesta să fie un succes. Sperăm ca cei care vor beneficia de sprijin să realizeze un lucru important în viața lor și să facă din momentul acesta un cap de pod către o dezvoltare personală”
a spus Andrei Daniel.
Administratorul public al Craiovei, Sorin Manda, totodată președintele ADI Zona Metropolitană Craiova, al treilea partener în acest proiect, a dat câteva detalii despre locurile de muncă ce vor fi create prin acest proiect.
Este un lucru foarte important pentru regiunea noastră. Vor fi și minim 74 de locuri de muncă. Poate nu este o sumă foarte mare, dar este un pas înainte pentru această zonă care nu stă cel mai bine din țară din punct de vedere al ocupării locurilor de muncă. Îi felicit pe toți, Zona Metropolitană este un partener de nădejde, facem ce putem să fim parteneri în alte proiecte, iar la proiectele pe care le vom iniția noi și la care vom fi beneficiari direcți vom încerca să vă avem parteneri”
a declarat Sorin Manda.
Asociația Centrul Metropolitan de Resurse Umane CRUM este un alt partener în proiect. După cum a explicat Sabina Calotă, reprezentantul acesteia, asociația va recruta grupul-țintă pentru proiect, dar și companiile care vor găzdui stagiile de practică.
Misiunea noastră este creșterea oportunității de ocupare și integrare pe piața muncii a grupurilor vulnerabile din județul Dolj, asociația acționând ca o agenție de plasare a locurilor de muncă pentru aceste grupuri. În cadrul acestui proiect, asociația noastră se ocupă de recrutarea grupului țintă și de identificarea companiilor pentru efectuarea stagiilor de practică”
a spus Sabina Calotă.
Din partea Asociației DOMINOU a vorbit Cristina Popescu.
De-a lungul timpului ne-am implicat în multe proiecte, membrii asociației fiind cu toții profesori. Am demarat primele proiecte în școlile din care noi facem parte. În cadrul proiectului, DOMINOU este partener, având ca rol derularea programelor de formare antreprenorială. Astfel, 300 de persoane selectate, înscrise în grupul țintă, vor primi servicii de formare profesională și ajutor în redactarea planurilor de afaceri”.
Proiectul „Start la antreprenoriat” este cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3 „Locuri de muncă pentru toţi”, Obiectiv specific 3.7 „Creşterea ocupării prin susţinerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană”, contract POCU/82/3/7/105478 desfăşurat pe o perioadă de 36 de luni. Grupul ţintă va fi format din 300 de persoane provenind din categoriile beneficiarilor eligibili: şomeri, persoane inactive (incusiv studenţi), angajaţi şi persoane care derulează o activitate independentă. Distribuţia per judeţ a grupului ţintă va fi următoarea: jud. Vâlcea – 20 persoane; jud. Olt – 20 persoane; jud. Dolj – 220 persoane; jud. Gorj – 20 persoane, jud. Mehedinţi – 20 persoane.
Suma de bani acordată per proiect va fi de 37.000 de euro. Banii se vor da în două tranșe, prima fiind de 75%. Ghidul solicitantului se va publica în curând.
Adauga comentariu